Cotețul cu metafore – Groază
Groază
Mă îngrozesc văzând atâta moarte-n jur!
Copii, maturi, bătrâni cu părul sur,
Suflete pure, de-a valma cu cele chinuite,
Care ar mai fi avut în față zile netrăite…
Cum ne-o alege Moartea, nimeni nu-nțelege,
Ce semn secret ne face și după care lege?
Unde-o fi scrisă ziua aia când trebuie să te duci?
Și dacă la sfârșit, o să cobori sau o să urci?
O viață tot fugim de ea, ce ironie a sorții!
Dar tot nu poți scăpa de lunga coasă a Morții!
Fără să știm trăim cu ea mereu în suflet,
Apoi o acceptăm spășiți, prea obosiți de umblet..
Când Viața ne-o trăim, o facem fără minte,
Uitând că în pământ ducem doar oseminte…
Averi și bani vânând, ne pierdem sănătatea,
Apoi, am vrea-o înapoi, rugând Divinitatea!
În timpul ăsta, Moartea trage brazdă groasă,
Mulțimi de suflete îi cad ca spicele sub coasă,
Ce uneori nu taie, că nu-i prea bine ascuțită,
Și de-aia mulți au parte de-o moarte chinuită…
Și ce-i mai trist e că după ce îți curmă firul vieții,
Nu știi dacă ajungi în Raiul însorit sau Iadul ceții!
Căci nimeni nu s-a-ntors de-acolo ca să spună,
De lumea-ailaltă, dacă e mai rea sau bună…
Și încă nu s-a inventat acel ,,ceva” în omenire
Ce garantează acces nelimitat la nemurire!
Și de-aia, cum spuneam, mă îngrozesc la gândul,
Că n-o să știu mai dinainte când îmi vine rândul!…
