Cotețul cu metafore – Gara
În timp ce mă jucam frumos pe-afară,
Am auzit ceva vorbindu-se despre o gară…
Că vor începe în curând lucrări de renovare,
Acestea fiindu-i lucrări chiar necesare…
Vă spui acum și spre uimirea voastră,
Că-i vorba aici chiar despre gara noastră!
Din Râmnicu-Sărat, cea monument istoric,
De când cu vestea asta, mă-ntreb și eu, retoric…
Ce mare-nțelepciune s-a pogorât din cer,
Asupra celor ce conduc, din Căile de fier
Până-ntr-atât încât să ne includă gara,
Printre cele optșpe reabilitate-n toată țara?
Așa ceva nu mai speram vreodată,
Din partea celor ce conduc calea ferată!
Dar așteptăm minunea să se-ntâmple,
Și poate n-om albi de tot la tâmple…
Acuma să vă spui de unde-am auzit!
Din gura domnului Primar, cel mult iubit!
Care într-o emisiune la un post local,
Ne spuse vestea mare, cu-n aer triumfal!
Și ne mai spuse că gara nu-i a noastră,
Altfel, ea ar fi fost precum o floare-n glastră!
Mereu curată și-ngrijită, cum ar fi normal,
Și după cum reclamă stilul arhitectural…
Și-o să venim din nou în gara noastră mică,
Și care-i totuși, monument istoric, la o adică!
Să așteptăm din nou alt tren întârziat al vieții,
Pe care unii l-au pierdut în anii tinereții…
E drept că Primăria noastră tot a făcut ceva,
Făcând curat în parcul din apropierea sa…
A strâns frumos gunoiul și a igienizat,
Și asta, pentru că tot voluntarii s-au mobilizat…
Asta pe dinafară, pentru că și interiorul,
De reparații capitale demult le ducea dorul…
Iar o dovadă clară prezentă an de an,
Sunt cele două găuri urâte din tavan…
Ce s-o lungim atâta, bine că se face!
Deși n-aș fi crezut în veci și pace!
Eu cred că și Saligny s-ar mai bucura,
Dac-ar trăi să-și vadă iarăși gara sa…
Cât o dura pân’ s-o-ntâmpla lucrarea?
Va fi precum în Hamlet: ,,Aceasta-i întrebarea!”
Și precum el, mă simt un pic mai straniu,
Până se-ntâmplă, n-aș vrea s-ajung un… craniu!

