Cotețul cu metafore – Funebru
Funebru
Copaci răsfirați, răstigniți, desfrunziți,
Strângându-și durerea în rădăcini
Scrâșnind, sfâșiind giulgiul ceții…
Păsări mizere își fâlfâie hoiturile peste pământul
Îmbibat de ceară și miros de tămâie
Din ciublele femeilor despletite ce se scurg fantomatic
Către pădurea de cruci de la marginea lumii..
Cortegii macabre se-ndreaptă spre nicăieri, venind de niciunde
Purtând povara existenței scurse din fiecare mădular
Și din fiecare umoare apoasă
Tânguiri solitare sparg depărtările umede de ploaie imemorială
Ce vine din adâncuri, revoltă a gravitației atotstăpânitoare….
Prea mult loc în pământul mocirlos…
Prea puțin loc în trupul pământiu..
Prea mult zgomot pentru nimicul ce suntem…
Prea multă liniște în pustiul de fum….
Veșnicia dintr-un picur de ploaie,
Se lasă călcată în picioarele obosite ale cioclilor,
Bătută în cuiele secundelor, agonizant…
Cuvinte de neînțeles împung auzul în acorduri
De candele zornăitoare, în altare, cu sfinți înnegriți
De fumul atâtor rugi arzânde.
Miros de lemn putred și pământ ancestral
Se înalță peste pădurea de semne din cărțile rămase necitite,
Cu pagini albe, udate ritualic cu sevă primordială…
Fâșâit de coasă nebătută-n gură, crește, acoperind
Vaietele ierbii… plânsetul ploii… strigătul lemnului,
Tăcerea pământului…
