Cotețul cu metafore – Fuego! Nada mas!
Fuego! Nada mas!
Am șovăit oleacă până să vă spun,
Că n-am știut s-aleg modul mai bun:
S-o spun în fraze lungi, plictisitoare,
Sau versuri din coadă sunătoare?
Nu-i un secret de-aia vă spun și vouă,
Că le-am făcut chiar pe-amândouă!
Însă postez aici doar p-asta-n rime,
Ce sună mai frumos și n-o să vă deprime…
Parcă împins din spate de-un oracol,
Am fost și eu aseară la spectacol!
Să văz cu ochii mei dacă acest Fuego,
E el cu-adevărat sau doar un ,,alter ego”…
Și l-am văzut! Părea on tip integru,
Cum era îmbrăcat de tot în negru,
Cu fața aia zâmbitoare și serenă,
A apărut, stimabilul pe scenă…
A mai avut cu el doi tineri dansatori
Ce au dansat frumos, fără erori,
Și-un pianist cu a sa mică pianină
Dar și decoruri și jocuri de lumină…
Cu vocea lui cea caldă a cântat,
Și publicul din sală l-a impresionat
Căci am văzut și auzit multe suspine,
Dacă mai văd și mai aud eu bine…
De mamă, țară, limbă, iarbă și Vieru,
Cânta așa frumos de se-ndoia și fieru’…
Iar sala toată a cântat cu el odată,
A fost, într-adevăr, ,,o seară minunată”!
Bătrânii premiați de către Primărie
Pentru cinzeci de ani de căsnicie,
Au avut parte și de-acest moment,
În cinstea fericitului eveniment…
Astfel, mai mult ei s-au emoționat,
Atunci când Paul Surugiu le-a cântat,
De viață, de părinții cei pierduți
Și de copiii și nepoții cei drăguți…
De altfel, mulți copii au fost prezenți
Și-n mare parte, chiar au fost atenți…
Doar câte unul mai naiv, nevinovat,
Mai întreba bunicul: ,,Nu s-a terminat?”
Ei, asta, pe Fuego, chiar l-a deranjat!
Că, iată, nu-i destul de respectat!
Și că acei copii, deloc nu-s educați,
Atunci când cântă el, să fie nemișcați!
N-am, dragă Fuego, cu tine nimic!
Doar că un om mare, nu-i precum cel mic…
Chiar dacă un om mare se mai preface,
Copilul e sincer, spune ce nu-i place…
Ei, dar era gata să-mi scape din vedere,
Faptul că Fuego s-a hrănit cu mere…
Cică erau de ale noastre, râmnicene,
Primite din mâinile unei politiciene!
Care, fiind în sală, a fost menționată
Și chiar și cu un măr a fost premiată!
Iar ceilalți, ghinioniști, s-au ales cu…
S-au ales cu… Cici Manolescu!…
Și-a mai împărțit și el prin sală, altora,
Să nu cumva să creadă cineva,
Că printre merele pe care le-a primit
O fi ascuns și vreunul… otrăvit!
El însuși a mușcat cu poftă dintr-un măr
Să vadă toți că nu-i un fals ci-un adevăr!
Și dacă nimeni pân-acuma n-a murit,
Înseamnă că niciunul n-a fost otrăvit!
Da, poți, cu mintea, la de-astea să te duci
Când îți oferă daruri niște politruci!…
Căci, multe vorbe dulci, meșteșugite,
Sunt, mai tot timpul, ca merele-otrăvite…
Desigur, mulți veți spune că exagerez,
Și că de la adevăratul subiect chiar deviez,
Că prea iau totul mult prea personal,
Făcând un armăsar dintr-un țânțar banal…
De-aceea, fiindcă vă iubesc, eu nu vă contrazic!
Și gata! Mă opresc aici și nu mai zic nimic!
Cred că ați înțeles demult ce-am vrut să spun,
Mă duc să-mi caut sfoară și-un săpun!
Dar înainte, dați-mi voie să mai zic ceva:
Că nu-i nevoie s-ascultați părerea mea!
Iar dacă celorlalți din sală le-a plăcut Fuego,
Eu nu mai pot să zic decât… hasta luego!
