Propoziții pretențioase – Avane
– Auiși, mă, să vie Vasile?
Inspirație divino-etnică pentr-o Mioriță luată-n balansul tango-valsistic cam la repezeală, dedicată hârtiei și fonogramei cu ceară din urechile fine ale unui muzician ratat. Sau împlinit pe sfert. Auzea bietul oier, molcom deplasat spre autoturismul, după ce-și umpluse axila cu fluierul străbun, întrebuințat din belșug pentru o dietă-îngrășământ de uger, arvunit să îngroașe rândurile grevei.
Manifestare în aer liber, pentru drepturile unui trai mai bun. Al animalelor. Avide dup-un pai în plus, un belciug făurit de cel mai vestit meșter aurar, că-i ultima modă la vaci și boi, un lănțuc de priponit, prins de gât-legăul de care atârn-o monedă norocoasă, pe-al cărui avers stă capul binefăcătorului României, Preșele doamnei V. Răduță. Cel ce aviză catastrofa salarială….
Isoane despre care auzim frecvent și-n cotidian, inși avani cărora le pasă ce pică-n buzunarul poporului, axați pe…. Dacă le-ar fi scăzut lor leafa considerabil, protestau de se ducea vestea dincolo de dealul Cotroceniului.
În van mi-a fost ,,compunerea” muzicală, Vasile ciobanul, măgarul, focul, Europele, câinii, creditele bancare… și ,,Subvenția” au rămas să-mi țină de urât doar în clipele când nădejdile abia se țin de ațica speranței că mai am pentru ce cânta. Sunt momente când toate-s în zadar. Dar și de bucurie.
Soția-mi se tot amuză de ieri pe-ncinatelea de-o sintagmă-expresie ce m-a mânat încă din liceu la necitire și dat pe mâna cui o dori aprofundarea eului scriitoricesc. ,,Ce-a vrut să spună autorul?” Din aceeași familie cu ,,Faceți un comentariu despre…”
Păi, mare lucru n-am vrut să relev, înțeleagă cine ce vrea. Am închis ochii, am deschis dicționarul și-am început să visez, ce altceva-i trebuie artistului, cel autoproclamat pentru sine și de nimeni altcineva? Câteva ore în noapte, o consoartă ce pufăie în vârful buzelor atâta liniște… și iubire. Prieteni. Lor datorez o parte din starea de beatitudine ce m-a adus în ipostaza trecătoare a poetului.
Desigur, se întrebau ceilalți, pe bună dreptate. Jocul meu, mai mult sau mai puțin țintit la rimă, a fost sortit bizareriei căreia chiar eu i-am dat curs, m-am făcut avenă, să-mi scurg amețitor apele tulburi în hăul uitării, am chemat muzele la raport, fiindcă-și cam fac de cap și-nnobilează la întâmplare, am avut o vorbă cu Dumnezeu despre universurile paralele ale bărbaților și femeilor, părinților și copiilor, săracilor și bogaților, morților și viilor. Cu Fănel și neliniștile lui.
Între două zile salmastre. Cu mine.
