Cotețul cu metafore – Conspirația mirosurilor
Conspirația mirosurilor
Sâmbătă, cam pe la patru,
Am ajuns și eu la teatru.
S-o susțin pe-a mea prințesă,
Care-a jucat într-o piesă.
Însă, când eram pe drum,
Mirosea cam… nu știu cum…
M-am grăbit eu să constat
Că Buzău-i de… rahat!
Ăsta-i primul gând ce-ți vine
Când mirosul nu-ți convine.
Nu s-a aflat vinovatul
Care-a răspândit… rahatul!
Cu mirosul ăsta-n nări,
Mi-am pus zeci de întrebări:
Băi, ce dracu tot miroase?
O veni de pe la case?
Și-atunci mi-am adus aminte
Cum stăteam așa cuminte,
Că-n piesa ce s-a jucat
Era vorba de… rahat!
Era-n text o vorbă bună:
Că-n rahat stăm împreună!
Și chiar dacă nu simțim,
Noi, cu toții, mirosim!
Deci, acum cred cu tărie:
Mirosu-i butaforie!
A fost un efect de scenă
Chiar de-a fost un pic de jenă.
A fost chiar ca-n realitate
De-aia au luat premiu, frate!
Iar în plus, înc-un motiv
A fost ăla… olfactiv!
Acum văd că-i zarvă mare
Căci mirosul, ca atare,
Care a tot deranjat
N-a fost identificat!
Cine, cum și în ce fel
S-o fi… slobozit pe el,
Sunt cu toții în alertă
Dar n-au nicio dată certă!
S-au pus toți pe căutat
Fiecare-i panicat
Fiindcă treaba asta… mare
N-are nicio rezolvare!
E o cauză, vă spun!
O să ziceți că-s nebun!
Căci mirosul, măi bădie,
Vine de la… Primărie!
Căci de când sunt anchetați,
Sunt toți, foarte speriați,
Că-s primari sau sunt baroni,
S-au… scăpat în pantaloni!
Asta este, dragii mei,
Sursa… emanației!
Deci, mirosul, să se știe,
Vine de la… Primărie!
