Cotețul cu metafore – Cântec de sirenă (1)
Să cânte trompetele
Să sune sirenele
Să sune pe strada mea
Să acopere liniștea…
Azi, la zece și jumate,
(Băi, la oră fixă, frate!)
S-a făcut, cu zarvă mare,
Exercițiu de-alarmare…
S-au pornit în multe locuri,
Sirenele de pe blocuri,
Să se știe în popor,
Mesajul sirenelor…
Și la mine-n cartier,
Cum uzanțele o cer,
A fost mare hărmălaia,
Când a pornit măgăoaia…
Noroc c-am fost prevenit,
Și am fost chiar liniștit,
Că, altfel ce mă făceam?
M-aș fi aruncat pe geam!
Însă nu m-am aruncat
(Deși aș fi fost tentat!)
Am privit pe geam cu calm
Ascultând în căști un psalm…
Chiar a fost un pic ciudat,
Cât sirena a sunat,
Nu era nimeni pe stradă…
Doar nu era vreo paradă!
Am mai observat ceva,
Din… ascunzătoarea mea!
Câinii nu s-au speriat,
Cum era de așteptat…
Au stat și ei, nemișcați,
Or fi fost avertizați?
Sau or fi-nțeles și ei,
Care-i rostul agitației?
Dacă mă-ntrebați pe mine,
Asta nu prea-mi… sună bine.
Atunci când sirenele sună,
Treaba asta nu-i a bună…
Să ne-așteptăm la…,,ceva”?
Nu ne spunea nimenea!
Și în loc să ne calmăm,
Mai tare ne panicăm!
Fiindcă vin unii să spună
(Iar alții o iau de bună!)
Că sirena are-un rost,
Să mergem la adăpost…
Că vin nemții, turcii, rușii
Și să stăm sub tocul ușii!
Nu cumva să ieși din casă,
Că situația-i… groasă!
Dac-ar fi să-i crezi pe toți,
Fi-r-ar mama lor de hoți!
Am trăi doar în dezastre
Pân’ la capu’ vieții noastre!
Trăim vremuri agitate,
Tot într-o… calamitate
Zilele ne sunt, măi nene,
Numai cântec de sirene…

