Căruța cu virgule – Zombie
Odată cu această adevărată explozie a descoperirilor tehnologice, a accesibilității pentru un număr din ce în ce mai mare de oameni, noi, adică oamenii, ne transformăm fără să ne dăm seama. Devenim dependenți de ,,gadget-uri”, nu concepem viața fără smartphone, laptop, internet sau facebook. Tot omul asistat social, are, pe lângă ajutorul de la stat, un telefon, măcar cu 3G… Ca să fie anunțat când vin ajutoarele la primărie!…
Omul modern tinde spre o autoizolare într-o lume numai a lui, distantă, digitizată și însingurată. Falsa iluzie a prieteniilor de pe conturile de socializare, îl fac un egoist și un narcisist orgolios… Like-ul devine un gest de viață și moarte, de ură sau iubire, pe care, dacă-l dai, trebuie să chibzuiești bine mai întâi. Am asistat deunăzi la o scenă cel puțin ciudată, într-un local ce se vrea ,,de fițe” din orașul meu. Aflându-mă eu acolo cu câțiva oameni de mare valoare și caracter, pe care îi prețuiesc mult, am observat la o masă din apropiere, următoarea scenă: un cuplu, a intrat foarte afectat și plin de importanță în local, s-a așezat la masă și după ce au comandat fiecare câte ceva, el și-a scos laptopul iar ea smartphone-ul și s-au pus pe… vorbit! Fiecare era în lumea lui, abia dacă au observat când le-a fost adusă comanda. Cu gesturi reflexe și cu ochii țintă în… ce avea fiecare, ,,socializau” la greu… Bineînțeles că și alții din local făceau cam același lucru, fiind mai mereu cu un ochi la cel din fața sa și cu celălalt la smartphone-ul din dotare, însă mi s-a părut bizară toată scena asta, pentru că n-am înțeles rostul acelei ,,întâlniri” în acele condiții… tehnice… Desigur că asemenea scene sunt obișnuite în ,,lumea bună”, poate chiar e ,,de fițe” un astfel de comportament în ziua de azi, dar eu, așa de modă veche cum sunt, n-am putut să nu mă mir de asemenea ,,vedenie”… Mi-a venit în minte scena finală din filmul ,,Moromeții” în care, aflați în căruță la o răspântie, Ilie Moromete îl întreabă pe Niculae: ,,Unde mergem noi, domnule?”.. Poate sună prea patetic sau prea… filozofic, dar eu așa văd lucrurile. Încotro ne îndreptăm noi? Lumea viitorului va fi una fără comunicarea adevărată, de la om la om, privindu-ne în ochi, de la suflet la suflet? Probabil că această dependență de tehnologie ne va duce către așa ceva. Probabil că vom deveni niște zombie, niște ,,morți frumoși cu ochii vii”, care ,,trăiesc” într-o lume iluzorie, niște trupuri golite de orice sentimente umane. În schimb vom avea orgolii nemăsurate, ambiții mărunte și un egocentrism distrugător. În spatele acelei ,,fațade” strălucitoare afișate ostentativ, se ascunde, de fapt, o mare însingurare…
Probabil că nu, probabil că da! Probabil că e doar o impresie greșită a mea despre lumea de azi…Și până la urmă, de ce m-ar… frământa pe mine grija, nu-i așa?
