Pe urmele… Facebook-ului – Apusenii (2)
De admirat frumusețea căpătată în urma artificiilor, dar parcă tot mai ațâțătoare-i cea naturală, cu porii mustind de fierberi interne, ochii și obrajii nuzi, cu buzele de fragă….
Spun doar așa, în treacăt, despre Eurovision. Un concurs-spectacol, organizat impecabil la nivelul percepțiilor primare, cu noutăți, cu incursiuni în știința momentană a unora. Nimic de zis, dar urmând tiparul primei fraze mă îndemn să cred că nu există ceva mai frumos când descoperi în altul acel lucru pe care nu l-ai gândit și nimic mai dezamăgitor în cazul unui aleatorism indus de-o bizarerie cerebrală. Însă muzica este ceea ce asculți și te mișcă, chiar dacă imediat ce auzul nu mai prinde zvon se va fi stins orice tulburare….
Calendarul este o chestiune păcătoasă, te ispitește la fel de fel de interpretări. Uneori îți propune o viziune laică, ateul bucurându-se nesperat de-o recunoaștere printre semenii de-un cult, alteori primează cădelnițarea și lumânăritul celor ridicați la nivelul intermediar. Observați ipocrizia, rațional și fără patimă discutând, osanale, celebrări și comemorări ale celor de-o carne sunt pe tapetul anuarului, nicăieri totuși nu stă înscris ora cea mai de preț: ziua lui Dumnezeu! Astfel, mireni și blagocestivi n-ar mai fi fost atât de impetuoși să nu creadă în punctul înscris pentru ființa nației române, al doilea în 1000 de ani. Aceasta este cifra aproximativă a Ardealului sub administrația maghiară, a amestecului nefiresc între unii și alții, nici astăzi dus definitiv la capăt. Era de așteptat, fudui și ai naibii suntem și noi, nu numai ungurul, neamțul și țiganul, rasele ce-și împart pâlcuri, pâlcuri din partea aceea de țară, mai departe de peticul lui de pământ n-am reușit să vedem, doar că părtașii noștri la istoria de-un mileniu, conaționalii, au fost mai deștepți, le-au luat pe cele din calea drumurilor, le-au pus vămi și adio patrie română. Cuvintele lui Marko Bela au, în acest scenariu, noima lor, de ce-urile lui sunt pertinente ca în orice mirare a omului modern: care popor, care națiune? Culmea culmilor a făcut, astfel, să fim împreună, ne-a pus laolaltă primitivismul, conceptul de etnie primă, ei în ținutul dacic, noi pe tot mapamondul. Dar Marko se încumetă a fi exponentul vorbitorilor de grai român, opinând că și ei ar fi nițel neam cu Attila, mă rog, cu… și n-ar putea avea gând bun sărbătoririi celei sute de ani de unificare sub stindardul România. Ce preocupări mărețe! De-ar ști unionistul M.B. ce cuvinte mari a rostit, pe lângă inepții, drept este că mai puțin aberante ca în alte dăți, ar fi uimit de plagiatul de situație, meritată din plin: ,,… suntem tot aici, nimeni nu ne-a putut izgoni, nu ne-a putut asimila…” Pe toți Cârțanii! Îmi vine să-l pup! Cine a zis că istoria este nedreaptă? Un dobitoc! După 99 de ani se simt și ei mândri că n-au fost alungați, că locuiesc Someșurile și Crișurile cu limba, obiceiurile, cu furia lor inexplicabilă. Chiar dacă lor li se pare că au mai nimic, vă garantez că au totul, în primul rând mândria de-a fi o comunitate recunoscută și nu împrăștiată eterogen ca alți, până la urmă, prădători și ocupatori ai altor teritorii. Și am fost îngăduitori, tot Marko recunoaște: ,,Oare noi, ungurii, pe lângă faptul că am recuperat o parte, nu totul din acele drepturi şi bunuri care ne-au fost luate, foarte exact, ce ar trebui să sărbătorim?” Cât privește ,,cheful” națiunii, să știe că nu-i nevoie să ni se alăture, nu te poți bețivi cu apa chioară a altora.
