Fărădelegea lui Călin – Demi Urg
13 ianuarie 2017
Să nu zici că nu dumnezeu a făcut cuvântul? Ar fi fost el în stare de o asemenea auto decădere? Platon este vinovatul, în el să dai cu piatra, doamne! Atunci cum să nu fie legea strâmbă când cuvintele se dau labile pe lângă sensuri? Demi – când jumătate, când popor, Urg – doar creator.
Pentru încălzire, la data asta crăpând pietrele afară, introducem în discuție una de-a lui Năstase, deschizătorul multor capcane în speranța că nu va călca vreodată în ele, OUG, de sezon, 21/ 2002. Începând cu aliniatul doi al articolului unu am aflat un lucru esențial, m-am transformat din insul ordinar, omul legiferat cu drepturi la libertate, în cetățeanul musai exemplar, pus la respect și încătușat în sute de mii de rânduri cu sau fără voie, implicat abuziv într-un joc în care sunt prezumat ca perdant. Asta se numește popular, dar și legislativ, rea credință.
De ce nu mai este de actualitate, și n-a fost decât în cazurile extreme, Art. 2 cu celebrele două aliniate? ,,Ansamblul acțiunilor” – o expresie ce necesită o explicitare punctuală, simplă: un ciclu de exerciții lucrative sau mintale ce puse cap la cap determină un obiect și o viziune unitară asupra lui. Dinamică personală. ,,Asigurarea și păstrarea curățeniei… constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale…” Fraza trunchiată, de la Art. 1 nu știrbește sensul, ci îl întărește, limpezește atribuțiile, ,,buna gospodărire” și ,, asigurarea normelor de igienă” fiind apanajul garanției că localitatea nu este o curte fără stăpân – asigurarea, și că nu te năpădește mizeria – păstrarea curățeniei. Dar repetate inutil la Art.2. Mai scurt, că-i mai ușor de priceput. Ceea ce stipulează acest îndreptar nu mai poate fi din capul locului o realitate, dinamismul primăriei a scăzut până acolo unde tot ce dirija direct, acționa și verifica nu mai există: nu mai subordonează salubrizarea, rețeaua de apă, turnarea asfaltului, canalizarea, iluminatul public, curățarea drumului la înzăpeziri și multe alte servicii. Plătește ca să i se facă. De aceea, tot ce urmează în articol, culminând cu cetățeanul, nu mai are temei legal. Art. 3 este nul întrutotul, ce ,,organizare, conducere, îndrumare, coordonare și control”, apropo, să-l acuzați pe domnul Adrian de plagiat, expresia este furată mot cu mot din fundamentarea managementului organizațional, Taylor și Fayol, lucrările publice sunt scoase la licitație și singurul factor ce-și poate aroga cele cinci deziderate este patronul, câștigătorul de drept al lucrării. Art. 4 este pervers. După cele trei în care cetățeanul este ultima spiță de la ultima roată a căruței edilitare, este ridicat pe prima treaptă: ,,În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanţe consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti.” Până la înfăptuire ne mănâncă gramatica și folosirea acelorași măsuri lexicale. Lipsește o virgulă, dar vă las plăcerea de a o așeza, primarul este creditat ca instituție, de ce nu și prefectul?, și excede cadrul de acțiune. Care exterior al localității? Pe câmp? Ce-are proprietatea agrară cu intravilanul și hegemonia administrativă? Și pentru că onoarea recunoașterii cetățeanului ca prim și singur exponent social nu era suficientă, a fost dat deoparte de stat și agenți economici și i s-au furnizat cele mai multe și drastice obligații generale: să… de toate. Încă și curățenia din fundul curții, că de nu…. Vai nouă! Dacă așa arată un cadru pentru restul de capitole, nu mă mir de șirurile de….
Știu că am abrogat legea încă dinainte să v-o prezint ca pe una lipsită de valoare și aplicabilitate, motivația alegerii înaintea tuturor celor în care trebuie intrat cu aspiratorul, are și statul curțile lui prăfuite, are percepția mea nedumerită despre un drept atins grav în timp și spațiu: voința. Ea nu poate fi sub nicio formă determinată, atât faptic, cât și mental. Luându-mă cobai pentru deszăpezire, după a doua mică tornadă cu fulgi din Ianuarie, m-am pus pe aplicare a incriminatei ordonanțe. Mi-au trebuit câteva sute de lopătări până la poartă și de acolo până la carosabilul uns cu aceeași nea, dar tasată binișor de purtătoarele de lame și cupe, încă treizeci. Bun cetățean pe jumătate. Ostenisem cu gândul la îndatorire, dar hai la treabă! Snow, snow, snow, everywhere, o bună parte din job dată la gata. Poposesc, ridic nădragii, deschei prima copcă, de la geacă, fermoarul treningului de pe dedesubt și privesc cu încredere spre viitor: poarta stă să fie cucerită la nici 9 metri. Și ce bucurie nevinovată. Preț de cinci secunde.
Cum să-l numesc, abuz de autoritate, exces de civism sau nerușinare cruntă? Voi cum ați cataloga intervenția verbală a unui amploiat de firmă particulară peste limita de sus a gardului, perorând etica, morala și îndatoririle cetățenești neonorate, în speță calea liberă spre cutia cu contor de gaze? Măria sa dorea un covor roșu, iar eu, proprietarul, prea robul domniei sale, trebuia să i-l aștern în cale. Argumentele mele puse lângă ale dumisale au pălit, instalându-se între noi un medievalism, un antagonism ireversibil: stăpânul și sluga. Și doar ce mă smerisem cu o zi înainte citind Art. 10, lit. f) (cu titlu de obligație: ,,îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri”),
dar cu o undă de speranță: n-o fi statul chiar așa de-al…. Episod trecut, eu din ce în ce mai aprins cu fiecare lopată și metru de negru sub alb, ajuns în drum am trecut la reflecții: pe carosabil am interzis, pe trotuar sunt pus la penitențe, în curtea mea obligat să dau un chip demn de localitatea ce m-a primit la naștere cu brațele deschise. Să-ți iei lumea-n cap!
Somnul cel de toate nopțile. Promisiunea s-a făcut deja, trebuie onorată, lenea mai poate aștepta până după bătrânețe. Fiecare dintre noi, de altfel locatari urbani model, tindem să ne uităm doar unde destinația este expresă, în oala proprie și să ocolim paragrafele ce nu ne sunt adresate și o lege trebuie privită, chiar voluminoasă și plină de inutilități, acolo unde ea este vulnerabilă și în folosul adresantului: mie, acel cumul de eu-uri sociale. Ca să nu par lipsit de eleganță și să trec peste capul autorităților, fac rugămintea de a vă adresa lor, pentru a sesiza camerelor legiferatoare la revizuirea textului. Suficient cât să refuzați să primiți o amendă nemeritată. Cine vă exonerează? Art. 8, aceeași afurisită literă f), adresată celor ce nu sunt în tabăra masei populare: ,,Curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheţii de pe străzi şi trotuare, colectarea şi depozitarea reziduurilor menajere şi stradale, sortarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile”.
Acestea sunt doar repere, cu buchia la îndemână, rând cu rând, se poate face dreptate și înapoia cetățeanul acolo unde îi este locul dintotdeauna: printre ai săi. Sunt convins că oricare dintre noi nu s-ar sfii să pună mâna pe lopată și să facă loc oricui spre a se deplasa nestingherit și în siguranță, și dacă hotărârea noastră s-a oprit exact la poartă am putea fi întrebați. Mulți sunt nemulțumiți de calitatea asfaltului, unii de mașinile care nu au unde parca, există totuși și muncitori cu orar fix ori prelungit, sunt bătrâni cu nemiluita, neputincioși, sunt bolnavi și legea este și a lor.
