Spații culturale nr. 28 – Râmnic, mon amour!
Să te ferească Dumnezeu de casele părăsite din oraşele mici de provincie. Lăsate în voia soarelui, a păsărilor, a boschetarilor şi a vecinilor, ele devin, vorba autorităţilor, „focare de infecţie”. Odată cu lăsarea nopţii, locul prinde viaţă, forţe oculte părând să ia cu asalt împrejmuirea nelocuită, umplând-o cu tot ce prisoseşte în cer, pe pământ, pe sub pământ şi în domiciliile celor rămaşi în târg. Haine vechi, oale sparte, gunoi menajer, pliante, facturi putrezite, sticle fărâmiţate, hoituri de câini şi alte vietăţi, rădăcini putrede, crengi, scaieţi şi frunze uscate, manualele inutile ale foştilor elevi îmbătrâniţi în gimnaziu, piese uzate de maşini şi tot ce nici cu mintea nu gândeşti se cară şi se depozitează cu hărnicie de cei cărora contractul cu firma de salubrizare a Râmnicului li se pare scump şi fără rost.
Voci civice indignate au început să se audă la Radio Boom-ul local, cerând autorităţilor să intervină în forţă, să facă, să dreagă, să cureţe, să dărâme, să igienizeze. Din păcate, legea îi apără inclusiv pe proprietarii inconştienţi, plecaţi la cules în străinătate şi cine ştie cât de vii rămaşi pe acolo. Nu poţi intra cu buldozerul în proprietatea omului, chit că el nu şi-a mai plătit taxele pe imobil de o veşnicie şi nici nu dă vreun semn că, de acolo, din locul unde-i mai strălucesc ori nu ochii, îi mai pasă de averea lăsată în urmă.
Cartierul Sârbi e un fel de sat într-o comună mai mare, dar lipseşte de acolo ceva esenţial, la mare preţ odinioară în mediul rural: bunul-simţ. El, şi numai el, dacă-l ai, te împiedică să-ţi duci gunoiul, cu sacoşa, cu căruciorul, cu portbagajul sau cu ce mai ai la îndemână, în curtea vecinului plecat; el, şi numai el te împiedică să faci apoi scandal, acuzând, ipocrit, primarul, că nu trimite echipe (pe banii cui, măi dragă?) să strângă ce-ai aruncat tu, cu duşmănie şi cinism, fiindcă îţi imaginezi că mult proclamata democraţie este ceva care-ţi dă ţie dreptul să-ţi baţi joc de tot ce nu-ţi aparţine. Ceea ce se întâmplă în zona aceasta seamănă tare bine cu ceea ce fac elevii din şcolile profesionale, când termină, la fel de analfabeţi cum au început, cursurile de zi ori seral: vandalizează: distrug băncile şi catedrele, rup manualele, sparg geamurile, desprind lambriurile, taie perdelele (mă rog, jaluzelele verticale!), smulg de pe pereţi icoanele, dar şi tablourile cu Eminescu, Ion Creangă ş.a.m.d. Acţiuni justificate de aversiunea lor faţă de învăţământ, faţă de cultură şi faţă de educaţia care nu s-a lipit de ei. Probabil că, după terminarea şcolii, mulţi dintre aceşti viitori plătitori de pensii devin rezidenţi în cartierele mărginaşe, ceea ce le permite să stea, în continuare, descheiaţi la toate instinctele cu care i-a dotat mama natură.
