Spaţii culturale nr. 15 – Boii şi viţeii
Sunt fapte, întâmplări, situaţii care ar merita să fie luate în râs, dacă n-ar avea implicaţii tragice asupra unui popor întreg. E greu să râzi şi să-ţi imaginezi, cu naivitate, că prin acest râs se pot îndrepta năravurile. Cinstea obrazului a dispărut, pielea se îngroaşă ca la elefanţi – boală, zice-se, declanşată la ridicarea în funcţii de conducere – şi asistăm, neputincioşi, resemnaţi, la scene groteşti ce se petrec în chiar guvernul şi parlamentul nostru, actorii fiind „aleşii neamului”. Păcat că nu se mai scriu fabule. Păcat că nu se mai citesc fabule. O propunere legislativă discutată, zilele acestea, în camera deputaţilor, ar fi meritat să aibă ca motto celebrele versuri din „Câinele şi căţelelul” (pentru parlamentari, autorul este Grigore Alexandrescu, încă prezent, nu se ştie prin ce minune, în manualele de limbă şi literatură pentru gimnaziu): „Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”.
Pe scurt, ar fi vorba de propunerea ca aleşii noştri, înainte de a apuca să devină mari şi tari, să se înfrupte din averi şi să-şi îngroaşe bine obrazul,, să facă un control psihiatric/ psihologic. N-am mai văzut de mult atâta nesimţire afişată, atâta demagogie şi atâta orgoliu de mahala, cum am văzut la cei câţiva intervievaţi de reporterii zilelor noastre.
E o propunere legislativă lipsită de bun-simţ, s-au lamentat intervievaţii. Încalcă drepturile omului. Cum adică, cetăţenilor români să le fie îngrădit accesul la funcţii de conducere doar pentru că, să zicem, la un control, s-ar demonstra că n-au discernământ, că aud voci, că au vedenii, că plâng şi râd fără motiv, plus că vorbesc singuri, atunci când nu se ascund sub pătură, chemându-şi mama să-i apere de extratereştri, de păianjenii gigantici care pândesc după uşă ori de fantomele Crăciunului trecut? Oricare cetăţean trebuie să aibă liber acces la funcţii, fiind trecut, în însăşi Constituţia noastră, dreptul de a alege şi de a fi ales. (În treacăt fie zis, respectivul drept era trecut şi în statutul PCR de tristă amintire şi ştim cu toţii în ce consta el, acest drept). O eventuală dereglare psihică, un comportament deviant, un psihic labil nu reprezintă nimic în raport cu dreptul fundamental de a alege şi de a fi ales. Fiindcă, zicea unul dintre intervievaţi, alegătorii se pot pronunţa, ei cunoscându-l bine pe „catindatul” (propus de la „centru”) şi putându-l, prin urmare, sancţiona la vot… Adică marea masă a alegătorilor se poate transforma în psihiatru/ psiholog de serviciu, care, procesând „fişa clinică” a pacientului-candidat să spună, cu deplin profesionalism: „P-ăsta nu-l votăm, e d-ai noştri, patriot, dar e nebun şi nu merită să intre în parlament”…
E o propunere care încalcă drepturile omului, zicea alt intervievat, deputat mare, gras şi înaintat în învăţătură tot până la genunchiul broaştei. Încalcă dreptul la intimitate şi confidenţialitate! Batjocoreşte fiinţa umană! Şi tot aşa, gogomănii peste gogomănii, în noul limaj de lemn europarlamentr (şi euroscandalos).
Poate că nu m-ar deranja panglicile şi retoricele suliţi dacă nu mi-aş fi amintit, pe loc, de faptul că un atare control psihologic îl fac, obligatoriu, cadrele didactice la fiecare început de an şcolar.
Sigur, educatorii, învăţătorii, profesorii nu sunt „aleşii neamului”. Lor li se pot încălca fără probleme toate drepturile, şi cel de intimitate, şi cel de „confidenţialitate”, şi cel de a profesa ş.a.m.d. Ei, şi nu cei din Ministerul educaţiei, de-o pildă, trebuie să meargă anual la psiholog (şi să plătească pentru aceasta, deoarece nimeni nu le decontează plata investigaţiei). Ei trebuie să demonstreze că sunt întregi la minte, în timp ce legiuitorii, bazaţi pe dispoziţiile Europei şi ale FMI, la care se adaugă cele privind drepturile fundamentale ale anumitor oameni, pot sta liniştiţi, nimeni nu le va pune oficial nici un diagnostic şi nu-i va opri din drumul glorios spre înavuţire prin jaf şi sfidarea tuturor legilor votate cu sârg şi încălcate, fireşte, cu drag. Într-o ţară fără rost, într-o ţară cu susul în jos, cei care educă n-au nici un drept, iar cei care fac legile au toate drepturile, inclusiv pe acela de a-şi bate joc de ce-au votat. De fapt, de ce să ne mai mirăm, când am văzut minuni şi mai mari: analfabeţi cu carnet de conducere auto (luat prin şpagă), ţigani transformaţi în rromi, ca să se confunde planificat şi inevitabil cu românii (când s-a propus renunţarea la această denumire legiferată abuziv şi criminal, s-a urlat din răsputeri pe tema încălcării drepturilor omului, a discriminării ,,rasiale” şi s-au spus atâtea tâmpenii, încât Budai-Deleanu, autorul „Ţiganiadei”, probabil că s-a răsucit în mormânt). Am văzut – şi vom vedea minuni… „de minuni”, fiindcă n-avem legi care să ne apere de prostie şi de obedienţă în faţa mai-marilor lumii.
…Şi să mai spună cineva că nu este actual Grigore Alexandrescu: „Socotesc că putem zice, fără să ne îndoim/ Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim” (pentru cei trecuţi mai greu sau deloc prin şcoală, este un citat din „Epistolă”).
