Spații culturale nr. 9 – Peste gard, la vecinii vecinilor…
Nici oraşele mici, precum Râmnicu Sărat, nu aveau cum scăpa de unul dintre cele mai dramatice efecte ale crizei economice actuale: scăderea apetitului pentru activităţile culturale, pentru lectură, pentru desfătarea spiritului. Cu ani în urmă, oricine putea constata existenţa unei adevărate goane după cartea bună, posesorii de biblioteci se numărau cu miile, puteam vorbi chiar despre o mândrie a bibliofililor râmniceni de a nu scăpa nici un titlu important, nici o semnalare a scriitorilor valoroşi, şi, ceea ce era mai demn de remarcat, cărţile şi revistele nu numai că se procurau (uneori cu sacrificii; să ne amintim de cozile şi înghesuiala de la fostul Salon de carte râmniceană!), ci se şi citeau.
Este inutil să mai explicăm cum de s-a ajuns în situaţia ca, de exemplu, să predomine astăzi locuinţele în care să nu găseşti nici măcar un volum cu poezii de Eminescu. Este greu de crezut că am crescut cu toţii tineri care nu i-au citit pe Ion Creangă, pe Slavici ori pe Caragiale – ca să vorbim doar despre clasicii literaturii române – şi nu i-au citit nici măcar pentru şcoală, în cadrul lecturilor obligatorii. Este greu de crezut că mai sunt elevi de liceu capabili să pună profesorilor întrebări stupide de genul: „Şi de ce să-l citim noi pe Lucian Blaga”?
Şi totuşi aşa se întâmplă. Şi nu numai la noi. Criza economică nu poartă în totalitate vina pentru această stare de fapt. Pentru că, oricât de puţini ar fi banii, tot se fac eforturi serioase, cel puţin în plan local, pentru editarea de reviste şi cărţi, se sprijină acţiunile culturale, se încurajează participarea intelectualităţii şi a publicului larg la acţiuni de voluntariat cultural. Din păcate, participarea este, de cele mai multe ori, anemică. Traseul ontologic al râmniceanului contemporan se limitează la hrană-muncă-somn, ceea ce va avea efecte dezastruoase asupra evoluţiei sale spirituale. Dacă nu suntem atenţi, putem cădea iremediabil într-o stare de somnolenţă intelectuală, de pe urma căreia tot noi vom avea de suferit. Starea aceasta de somnolenţă este întreţinută de mass media prin ceea ce livrează ea pervers şi de prost-gust: un standard de viaţă la care nu putem accede (bani, maşini, vile, piscine, bijuterii, călătorii în străinătate), piţipoance şi interlopi pe post de modele umane, scandaluri, violuri, tâlhării, înşelăciuni şi corupţie ca mod de viaţă „la maxim!”, plus o manelizare deşănţată şi o mitocănie atent întreţinute prin talk-show-uri cu mare audienţă la publicul deja imbecilizat.
Dacă trăim într-o ţară care şi-a pierdut rostul, dacă trăim printre oameni cu un picior aici şi cu unul peste graniţă, să nu mai dăm vina doar pe criza economică şi pe clasa politică ce a favorizat-o; trebuie să vedem şi partea noastră de vină, şi ea constă, în primul rând, în bagatelizarea supravieţuirii prin cultură. Exemplul polonez merită analizat şi, eventual, urmat, căci şi Polonia a trecut prin comunism, şi Polonia a suferit de foame şi frig, istoria ei a fost chiar mai zbuciumată decât a noastră (au fost ani şi ani cumpliţi în care această ţară a fost ştearsă de pe harta Europei!). dar Polonia nu şi-a negat niciodată limba, istoria, cultura, religia, nu s-a înjosit, manelizându-se, şi nici n-a stat, cum se stă, mai nou, în genunchi în faţa FMI, NATO, ONU etc.
Câteodată e bine să te uiţi peste gard, la vecinii vecinilor, şi să le urmezi exemplul…
