Pe urmele… Facebook-ului – Ceata lui Pițigoi
Nu știu cum numără unii, dar când încep a înșira cifre pentru mine….
Doamne, dă-mi un semn și nu lăsa păcătoșii mei copământeni să mă ducă în ispita anilor fără număr. Abia dacă se poate spune dacă și cum a trăit întâiul om cerebral acum aproximativ 5000 de ani sau oricare număr cu patru cifre, Discovery, postul Tv, are însă o teorie proprie: cu siguranță primul câine locuia pe Terra acum 33.000 de ani. Cu zile și nopți. Știu doar conținutul trâmbițatului film ce va explica, sper, cum companionul, parcă așa s-a exprimat translatorul, pământeanului l-a însoțit în greaua misie de a raționa.
Nu este întâia dată când mă văd înconjurat. Pe acești colocatari cu statut special pe străzile din localitatea râmniceană i-am întâlnit și eu pe la 10,30, într-o zi de sâmbătă, 27 noiembrie, 2016. Pașnici, dar în gașcă. Totuși cu un ,,marș” s-ar fi rezolvat multe, fiindcă la mine a funcționat de fiecare dată. Și nu sunt dintre cei ,,necapsați”, marcați cu saliva canină în gambă sau fluierul piciorului, inseminat cu frică, fac parte din plutonul celor ce intră în curți străine cu gând pașnic, lucrativ și este întâmpinat cu zarvă lătrărească feroce, de aceea consider că o vorbă bună sau o poziție fermă poate stăvili tărăboiul patrupedei, iar el poate fi îmblânzit până la supunere. N-aveam timp de analize, de opriri și blocaje, așa că înaintam vehement spre destinație, dar cu cozile ochilor extrăgeam mulțimii lipsa de acțiune, spectacolul în care se mai distingea câte un murmur și o trimitere la primărie a problemei de factură socială, simplă, cetățenească, de apărare umană în speță. Javrele vagabondarde – nestingherite, lumea bulucită ca la spectacol – o mulțime de euri cu inacțiuni individuale.
Și dacă hămăitorul poate spune de 33 de ori o mie, de una singură putem să facem prinsoare că ne aflarăm și noi în treabă pe-acilea, dar numai dacă vor unii. De spirit de turmă dădură dovadă patru huni supărați că pe limba lor ,,câinească” refuză o spurcăciune de român să facă pe chibițul la un meci dintre ai noștri și ai lor. România – Rusia. Credeați că era cu ungurii. Și rusul ce-o fi? Dar nu despre nație era vorba, că ne-am domesticit și unii, și alții, ci despre patru lepre, despre patru ticăloși care împreună se cred o forță intangibilă. Nu este deci cazul să învinovățim un popor, oricât de barbare origini ar avea, ci gândirea de turmă tâlhărească, de jigodii pornite la vânătoare.
C-or fi huni, c-or fi khazari sau iudei pare a fi același drac. Răi toți. Și n-ar fi trebuit. Măcar evreii din ei s-ar fi căzut să fie mai blânzi, mai aplecați către aproape, oricare i-ar fi culoarea de drapel ori crucea la care se închină. Așa ne spune un domn profesor, Radu Cernătescu, ce după studii ale unor documente de pe la anul 1030 vine cu o concluzie sigură: bănățenii sunt puțin mai mult jidani. Din toate scurtele citate se remarcă, și măcar la momentul acela eram cu o palmă mai civilizați decât ei, situația primitivă în care toți acești neaveniți pe teritoriul nostru se organizau: Confederația tribală ungară. Că vorbesc legendele despre o populație uriașă, blondă și ochi albaștri, montană, jidovească, tot invadatori se vor fi numit. Și toți cei ce cred că țara asta este tărâmul….
