Ora de muzică 241
Din doi saxofoniști unul a fost mai norocos.
Roger Rosenberg a apucat să fie partener lui Miles Davis și altor câțiva cu vână. Dând mereu de aceeași trupă, menționată și în players-list-ul acestui saxofonist, am făcut constatarea că Steely Dan s-a constituit de la începuturi în pepinieră de muzicieni de clasă, după toate scriptele de până acum se ridică la nivelul cel mai înalt al colaborărilor, n-am făcut socoteala, dar depășește ușor cifra 500. Una dintre prezentările lui ține de domeniul spațiului povestirilor tipic americane, are ca fond părți din autobiografie și este redată cu o nonșalanță copilărească: ,,Era o dimineață târzie la o școală din Long Beach din New York, când un saxofon bariton, rarisim, a ales un student pe nume R. R. să-i fie sol și proprietar de drept.”. Tot acest început de ,,basm” se trage din afirmațiile lui Roger că parcursul i-a fost lesne, a mers din propunere în propunere, știută fiind realitatea că mulți elevi se feresc de instrumentele voluminoase și încărcate de greutate, și soiul de atracție între el și bariton materializându-se într-un cuplu de succes: ,,Tot ce știu este că am fost capabil…”. Această ușurință ține și de câteva momente cheie: locul nașterii – New York, cartierul în care a crescut – Manhattan, muzica pe care a fost nevoit s-o asculte – plânsul jazz al instrumentelor de suflat, taberele școlare de studiu din New Hope unde i-a avut colegi pe faimoșii Michael Brecker și Richie Cole, profesori pe Elvis Jones, Steve Marcus, Jerome Richardson, studenție la The New England Conservatory of Music. Bursă câștigată în urma unei piese a lui John Coltrane, fiind apoi îndrumat de directorul instituției, Phil Woods și de compozitorul Harold Seletsky. Apoi lucrurile s-au precipitat, întorcându-se acasă începe să cânte într-un club de la intersecția străzii 125 cu Broadway, loc în care se pare că l-a așteptat același providențial noroc, de unde i se face propunerea de a se alătura lui Tito Puente…. După, colaborările curg: Buddy Rich, Chet Baker. Quincy Jones, Tom Scott, T. S. Monk, Bob Mintzer, Sarah Vaughn, Ray Barretto, chiar și John Lennon și încă vreo 50 de alte nume uriașe. Jazz-ul a fost doar o parte din genurile abordate și saxofonul doar unul dintre instrumentele de exprimare, Roger bântuind cu succes clapetele clarinetelor, ale fagotului și flautului. De aceea și-a putut trece în palmares The New York Philharmonic, Radio City Music Hall Orchestra și scena Broadway-ului. Îl găsiți pe numeroase albume, inclusiv proprii, reușind să se poziționeze în elita compozitorilor, unul dintre ele, Amanacer, cel produs cu Mongo Santamaria, grup format și condus de el, aducându-i laurii râvniți de orice muzician: Grammy for Best Latin Album.
339. Apariții discografice și soundtrack-uri. Atât a reușit să adune pentru memoria colectivă Tony Kadleck. Explicabil numărul, după absolvirea Manhattan School of Music în 1989 și concertele cu cel mai mari staruri, Frank Sinatra, Barbra Streisand, Stevie Wonder, Ella Fitzgerald și Blood, Sweaf & Tears, studiourile din New York îl țin ocupat cu înregistrări pentru alți artiști proeminenți: Luther Vandross, Michael Jackson, Elton John, Celine Dion. A studiat la același New England Conservatory din Boston jazz și în egală măsură clasică. Compune de pe la 15 ani, face aranjamente orchestrale pentru big band-uri, este membru în câteva grupuri renumite, New York Pops, Maria Schneider Jazz Orchestra, John Fedhock’s NY Big Band, Swing Seven. Folosește un muștiuc produs la GR Tchnologies pentru care constructorul a stat să-l finiseze șapte ore, începând cu șapte dimineața, în ziua a șaptea. Drept urmare a ieșit o treabă perfectă. Din isprăvile sale muzicale am făcut un conspect al anului trecut: Februarie – la David Letterman Show; Mai – același D. Lett… și participarea în proiectul Gil Evans Jazz Standard; Iunie – concert cu Tony Bennett și Lady Gaga; Decembrie – la Carnagie Hall împreună cu Bono, Edge și Miles Cyrus pentru o adunare de fonduri sub titulatura ONE. Un rezumat care nu l-a scutit în nicio lună de activitate ,,glorioasă”.
