CulturăOra de muzică

Ora de muzică 222

image
Dictonul latinesc ,,Men sana in corpore sano” se lipește sigur atât de instantaneele de acum trei ani furate lui Sting, cât și de clișeele derulate cu orele din prezentările ,,navigării” în anii de început ai copilăriei. Acum mai mult ca oricând.
Bătrânețile spatelui ținute în frâu cu exercițiu, mâinile educate să dea explicații muzicale precise, palmele negăsindu-și loc în pauze, folosite drept scuză că nu prestează, prin alunecarea frecventă pe picioare, ca o spălătoare de rufe, o ținută rectă, demnă înșirând amintiri…. Când mintea fuge în colțuri, găsești nenumărate ligamente celor întipărite acolo, în profunzimile sinapsale, precum exaltările gestice și corporale ale Madonei, Tinei Turner, ale lui Lady Gaga, dispărute din varii motive din focalizarea permanentă a cotidianului, personaje muzicale trecătoare, abundând de mijloace colaterale muzicii pentru a se imprima în memoria colectivă cu orice preț. Excesele lui Sting? Câteva pe vremea lui Police, sărituri și zbucium tineresc, eliberare firească de energie. După, doar creative. Prestanță. Rațiune. Înțelepciune. Nu doar o simplă apariție plătită pentru efort fizic. Vedeți diferența? Una este să cumperi un bilet la bâlci și alta la spectacol. Nu?
Avem o adunare de oameni, aleși de la sine pentru spectacolul de ,,fantome”, deloc neglijabile, ale unor timpuri nu trecute demult, ale unor vieți care încă se mai întâmplă să poarte cizme, să se închine la cruci pentru ziua ce va veni. Până la urmă au venit să-și spună poveștile ca odinioară, la lumina chioară a lumânărilor, unul câte unul, toți, ca o mare familie. Suntem în Septembrie, neobișnuit de văratecă, dar nu parte într-un scenariu apocaliptic, este cald și atât. La câmpie, mai puțin capricioasă, nebuniile naturii se dezlănțuie într-o doară, dar nu cât să îngrijoreze definitiv. Cu un simplu ,,trece”, orice om pune la punct ploile și norii în câteva zile. Nu la fel de magici se dovedesc englezii de la malul mării. Dacă prima pală de vânt se pornește, te poți aștepta…. August Winds, piesa a patra de pe disc, duce bărcile în larg pentru o ultimă partidă de amor cu marea, lăsându-le discreției privirilor de-acum străine ale lui Sting, pe zi, sub clar de lună, venit pe neașteptate, nebănuit de nimeni, prins în vârtejul emoțiilor până aproape de întâia lacrimă. Se întreabă dacă fiorii schimbării de anotimp sunt vinovați de rătăcirea lui prin locurile natale. Destăinuirile continuă, aducând dovezile dualismului comportamental propriu, mergând până la a nega unul dintre ele, cel sanguin, din a cărui cauză el stă și tot numără ambarcațiunile returnate de la pescuit. Trecând de la conformismul public la cel intim, dezarmează, dă jos masca de dezrădăcinat reiterând că nu e nimeni să știe secretul reflexului inconștient de a cuantifica vasele întorcându-se acasă.
Abia de ceva vreme mă pot declara că am priceput mecanismele poeziei, o parte, din moment ce tresar a satisfacție. Miraculos rămâne faptul că acest șir de relevanțe și trăiri intense au avut ca punct de declanșare aceste veritabile filozofii de cântec ale lui Sting. Language Of Birds, următoarul text-melodie, este producția căreia i s-a alăturat Rob Mathes, principalul vinovat de succesul albumului-povestire, pornind de la legenda unui râu subteran, nevăzut de nimeni, călător prin tunele secrete până la o mare în ale cărei ape se găsește o insulă, Insula Sufletelor, paradisul însuși, dar unul special, pentru un singur suflet, pentru libertatea celui ce s-a dedicat muncii o viață, eliberare pentru eternitate. Sting sugerează aproape aceeași imagine ca în Soul Cage, despre o astfel de ,,închisoare” face referire și acum, transformată într-o cușcă de porumbei care zboară, lăsând sufletul tatălui încarcerat acolo, incapabil să se elibereze până în clipa morții. Ca și cum nu era suficient, probabil de acolo și neputința, sufletul părintelui stă întemnițat și în sufletul fiului. Destinul, o cușcă construită cu o mână de unelte alocate strict, cu final așteptat, țintuit în coșciugul al cărui capac îl sigilezi cu nituri la naștere și-l deschizi în ultima frântură de viață, același, ascuns în închisoarea sufletului urmașului. Regretului inexistenței acelei apropieri tată – fiu, iubirii fățișe i se interpune limba păsărilor, singura știută de tată, prizonier într-o cușcă.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share