Ora de muzică 220
Nu e rock, ai? Nu e pop, aud? Am impresia vagă că acești jurnaliști au făcut sport, nu artă prin școlile pe unde poposiră.
Doamnelor și domnilor, cele două genuri, masculinul rock și efeminatul pop sunt din născătoare britanică zămislite. Pentatonicele irlandezo-scoțiene n-or fi aceleași cu cele ale tipurilor enumerate? Unde e chitară e musai un pic de pop-rock. Și găsiți pe album agresivități momentane, rock-ul clasic, iar chestiunea cea mai neașteptată este rezervată de cei doi frați violoniști ce-și transformă corzile în ,,arme” de atac greu. Aceștia ar cam fi ,,demonii” de cumințit. Până la personaje, să stăm la taclale despre povestirile marinărești.
The Last Ship, Dead Man’s Boots, And Yet, August Winds, Language Of BIrds, Practica, Arrangement, The Night The Puhilist Learned How To Dance, Ballad Of The Great Eastern, I Love Her But She Loces Someone Else, So To Speak și din nou prima piesă, dar schimbată, pe care o veți găsi mai mult sub forma ultimului vers, The Last Ship Sails. Având experiența versului medieval, arhaic, vorbind despre viața aproape blestemată a născutului la țărmul mării, precară, fără alte perspective, Sting folosește câteva cuvinte ale locului, uzate ca un cod de identificare, necesare acceptării în acea comunitate de baștină. E un tribut adus acelei părți din viață ce l-a marcat, a dat un sens existenței ulterioare și versurile vor da lămuririle necesare.
The Last Ship, cântecul, este filmul unei geneze, a treia biblică, după Adam și Eva, după potopul lui Noe: reînvierea lui Iisus; un cumul de cadre, un argument al supraviețuirii acelor oameni, tineri și bătrâni, înjugați pentru eternitate cu odgoane și parâme de babalele cheiurilor natale. E cumva o reeditare a lumii, a potopului, dar într-un alt sens. Sting se folosește de Maria Magdalena pentru o descoperire și un dialog pertinente. Aceasta găsește piatra rostogolită, mormântul, întunecos și rece, gol, vede o umbră, un duh, o lumină ce se grăbește și abia dacă îi poate smulge un răspuns. Și de aici urzeala, reinventarea poveștii, particularizarea, programarea lui Cristos să deservească nevoile navigatorilor din acel colț de lume. Sensul la care făceam referire pleacă de la considerentul că Noe a construit nava și a plutit în derivă, având asigurat finalul fericit, pe când marinarul, un Noe de ocazie, se avântă în potop, dar nu are siguranța că stirpea lui va mai umple pământul ca odinioară. Pentru el, Sting inventează un dumnezeu doar al lui, înviat ca în zori, la prima pală de vânt, să-i fie protector. Întrebarea retorică a lui Iisus este întrebarea copilului Sumner: De ce să mă fi resuscitat Creatorul, nu pentru…? Veți găsi în Mesia de asemenea un personaj responsabil când îi spune Magdalenei că nu e timp de răspunsuri inutile, că nu poate lipsi, că este așteptat, că are nevoie de tot sprijinul ceresc pentru a închide cercul vieții, fiindcă un om pierdut pe mare face cât o lume dispărută. După o călătorie disperată după hrană în larg, așteptarea umplerii năvodului scoate din țâțânile lemnului, pânzei, contactului cu talazul, întunericul și nemărginirea apei toată pleiada de fantasme: auzi scrâșnete, plescăileli, scârțâieturi, ochii se lasă hipnotizați, creierii adaugă retinei cercuri, linii, culori, mirosurile se ascut…. ,,E un ciudat soi de frumusețe, E rece și auster, Și oricare este motivul pentru care ești aici, Este suma speranțelor, disperărilor și fricilor tale, Când ultima navă pornește în larg.” Apoi supraviețuitorul, primul ancorat la mal, aduce cu el aceste nerăspunse întrebări despre temeri și necunoscut de la răsărit, acolo unde, ca și în biblie, un deget dumnezeiesc numără zilele domniei oricărei ieșiri din normă, dând exemplu celebra sărbătoare a regelui Balthazar, căutând elucidarea acestor semne din partea celei mai autorizate persoane, preotul, îngrijorat ca orice om în fața neputinței, răspunsuri despre aparițiile stafiilor morților de demult, ,,numărați” ultimii ca și cea din urmă corabie. Finalul aduce aceleași elemente, promisiunile, realizările din orice moment, deznădejdea sau speranța că oricare ar fi urzelile vieții, toate stau sub auspiciile închinării, în numele Tatălui și Fiului, pe pământ, în rai sau sub soare, ,,When the last ship sails”.
