CulturăOra de muzică

Ora de muzică 215

image
Și m-am înșelat. Nu componența uriașă trecută în ceasloavele cu ,,nave ultime” ale lui Sting dau să mă sperie, am aflat, deoarece avem un ,,ceasornicar cu precizie”, ce nu a scăpat niciun eveniment muzical din viața-i, despre ,,câteva” albume din seria….
,,Macabră” descoperire, doar 47 de compilații. Puțin. Pe…. Să juri că avem un Jules Verne al cântecului. După Symphonicities, au urmat cele patru discuri reunite sub numele 25 Years. Ani de carieră solo care au trecut cât ai pocni din degete și-ai spune ,,uite-așa!”, ani grei cu melodii pe cât de melodioase, pe atât de sofisticate. Despre greutatea lor vă pot spune cei ce s-au încumetat să le cânte, fie ei obișnuiți ai petrecerilor, fie participanți direcți la istoria muzicii lui Sting. Încă sunt sub impresia micului recital de lăută dat în episodul cu acțiunea de caritate din Life’s too Short, un feeling și un tușeu ca la orice interpret recunoscut internațional de muzică clasică, nuanțe de baroc incredibile, apogiaturi, mordenți și grupete executate perfect. Să-i calci pe urme lui Karamazov, este chiar lucru demn de o plecăciune. Tot materialul emis pe piața de consum a putut fi achiziționat începând cu 26 Septembrie 2011, cu excepția SUA unde acesta a văzut lumina zilei de 27. Așa cum ne informează ,,oficina”, cele trei CD-uri au piese alese, câte 15 per bucată, începând cu 1985 la debut, din conținutul lui The Dream of The Blue Turtles, punând punct cu acel concert ultim, Live in Berlin. Al patrulea compact disc este un DVD cu 10 titluri, video-uri din ultima seară a turului concertistic din 2005, denumit Broken Music. Peste ele s-a pus o copertă galbenă și i s-au atașat ipostaze cu Sting din întreaga activitate ca artist de sine stătător, dar nu numai. A ținut ca albumul să conțină toate versurile pieselor, comentarii personale, dar și un intro vocabulesc. Piesele – una și una, toate de top 40, printre care și cele premiate cu Grammy. Nu este nevoie să mai detaliez despre producători, îi știți bine, Rob Mathes și Kathryn Schenker nu puteau lipsi. Printre melodii avem 9 care au suferit remixări, conduse agil de Robert Orton și Steve Fritzmaurice. Voi vorbi despre ei….
Poate se lasă unii atrași în marasmul unui singur gen muzical de se simt ,,intrigați” de mariajele lui Sting cu piese de facturi diferite, când jazzy sau pop, când aparținătoare ars antiqua sau fusion, când simfonic sau rocky, după cum afirmă Dolores Barclay de la Associated Press, în mine nu vor avea un susținător unilateral. Am aceeași senzație, orice trece dincolo de limbajul bi sau tritonal al vorbirii, se cheamă muzică. Este de lăudat și de dat exemplu și peste 1000 de ani că nu s-a cramponat ca masa majoritară a cântăreților de doar două, trei combinații ritmico-melodice și a trecut fluierând pe lângă toți, ca puținii cu adevărat îndrăgostiți de muza sunetelor. Calitatea sa forte, așii din mânecă? Dorința continuă de înnoire, aidoma unui pictor care schițează zeci, sute de variante până la perfecțiunea uneia singure, cu specificația că Sting a făcut din fiecare schiță o capodoperă. Acest cvadruplu album confirmă cu succes această teorie. La final, o trecere rapidă prin piese:
Discul 1:If You Love Somebody Set Them Free, Love is The Seventh Wave, Consider Me Gone, Moon Over Bourbon Street, Fortress Around Your Heart, Bring On The Night, Driven To Tears și I Burn For You, ultimele trei din live, Be Still My Beating Heart, They Dance Alone, English Man In New York, Fragile, Will Be Together, Sister Moon, Secret Marriage.
Discul 2: All This Time, Mad About You, Why Should I Cry For You?, The Soul Cages, When The Angels Fall, Fields Of Gold, Seven Days, It’s Probably Me, Shape of My Heart, When We Dance, I Hung My Head, I Was Brought To My Senses, You Still Touch Me, I’m So Happy I Can’t Stop Crying.
Discul 3: A Thousand Years, Desert Rose, Ghost Story, Send Your Love, Whenever I Say Your Name, Stolen Car, Soul Cake, The Hounds of Winter, Next To You, We Work The Black Seam, The Pirate’s Bride, Never Coming Home, Russians, live, The End of the Game – idem.
Discul 4: Message In A Bottle, Demolition Man, Synchronicity II, Dreiven To Tears, Heavy Cloud, No Rain, A Day In The Life, Voices Inside My Head legată cu When World Is Running Down, Roxanne, Next To You, Lithium Sunset.
Ați observat desigur la ultimul disc că melodiile sunt de pe vremea Police.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share