Paràlele – O sută de parale-n cap
Cineva s-a gândit să-mi pună în mână acești bănuți, nebănuind întrutotul cum aveam să-i cheltuiesc, mi-am închipuit doar pilda cu părintele, fiul și banii aruncați în foc și m-am urnit la treabă.
Căci lucrul cel mai valoros de pe lume nu este cel făcut de altcineva, ci de mâna ta și mai ales de mintea ta iscoditoare. Momentul acesta de respect personal le determină și pe celelalte, astfel încât ajungi să prețuiești tot ce te înconjoară. Potrivind moneda de schimb între ale tale și ale lor, obții ceea ce se numește civilizație, cu toate încrengăturile sale. Am pornit la drum cu aceste considerente, că poți construi o societate pornind de la munca fiecăruia, de la cinstea pe care trebuie să o acorzi acestor deprinderi manuale puse în folosul emancipării întregii omeniri, de la nevoia de limpezire a mecanismului individ-societate și restabilire a ordinii firești în acest lanț perpetuu de dezvoltare.
În măruntaiele mecanismului intră fiecare individ și oricât de neimportant ar părea, nașterea sa produce unde seismice de neînchipuit, simpla sa prezență de figurant în culisele lumii determină cotituri neașteptate în parcursul monoton al cotidianului. Periferia socială poate oferi uneori soluții cheie la probleme complicate, poate da ajutorul nesperat de traversare peste perioade nefaste determinate de catastrofele unui entuziasm exacerbat sau nebunia dezlănțuită din baierile naturii. Uneori, toate, bune și rele, importante și insignifiante, nu aduc niciun câștig, ori din cauza viciului pe care-l propagă, dar tot au rolul de exemplu negativ de neurmat, ori pentru că nivelul de pricepere este cocoțat undeva la cote nefirești, nepământene, dar și acest caz poate oferi soluții în viitor, dacă ceea ce numim istorie are puterea să rețină faptele în stare pură și nu măsluită de dragul unei idealizări extreme. Nu sunt departe 1848 și reprezentarea unei femei frumoase, imortalizată pe pânză în chip de Românie a tuturor visurilor, funeraliile regale nemeritate pentru un om care viața toată a tăiat cartofi și ceapă, dar nu legumele au rolul de a minimiza, ci lipsa unor criterii de valorizare a tuturor celor ce fac angrenajele zilnice să funcționeze mai lesne. Avem nevoie de o istorie dreaptă, corectă în privința științei despre noi sau putem să o luăm oricând de la început, fără minciuni, fără speranțe mărețe. Există o suficiență a viitorului imediat, nu este nevoie de zvâcniri halucinante, ci doar de acel pas mic al omului, pus cu tact, ritmic, potențat de următorii, de logica apariției oului înaintea găinii și a individului înainte de toate.
Am încercat să prețuiesc fiecare leuț la adevărata valoare, educația părintească, cea mai dreaptă primită vreodată, mi-a permis să nu râvnesc la ce nu-mi aparține și să socotesc bine pe degete cât merită să primesc de la ceilalți pentru orice minut de trebăluială. Astfel ar trebui rânduite lucrurile și în economia românească, frământarea mea dintru început, luate la bani mărunți și așezate după cel ce le-a clădit și nu înaninte. Să reiterez aberanta și absurdă formulare, cum că economia este emanația apariției statului, că fără organizarea principiilor moderne, această latură a întreprinderii umane prin care se ia ceva și se transformă în monede, bancnote și alte bilete cu valoare, nu ar fi avut sorți de izbândă. Eu am demonstrat doar că balanța nu se înclină vizibil către această afirmație, că acest schimb există de când lumea și pământul după oricare istorisire oficială veți dori să vă ghidați și doar gurile rele și mincinoase vă induc starea de apartenență la o geneză pe cât de incertă, pe atât de artificială. Economia este un sistem, se aseamănă într-adevăr cu cel statal, doar că nu organizarea umană zonală și pe criterii de limbă a determinat economia, ci invers, forma șlefuită a instituției a fost determinată în mare parte de nevoia de raționalizare a mișcărilor ce aduceau beneficiul primordial al hranei și setei, al apărării de maleficul și perversul mediu înconjurător. Însăși organizarea este un cumul de factori economici, idei puse în practică, mișcări în beneficiul unui deziderat final. Statul este economia în forma ei cea mai avansată. Sau ar trebui să fie….
Îmi propusesem mult mai mult, speram să scriu un adevărat tratat de istorie economică, o lucrare de anvergură privitoare la valențele îndeletnicirilor de ieri și astăzi, o teză care să ateste întâietatea multiplelor încrengături ce ocupă viața fiecăruia și apariția elementului care a vrut și el un loc, nemeritat, la masa roadelor. Cum altfel să numesc ocuparea căilor bătute de om, furate de un petic de pavaj sau asfalt, cum să-i spun contorizării apei, dijmei pe ce răsare din pământ, cum să-l numesc pe cel ce vrea să fie terț la orice schimb liber între două entități? Cum să nu fiu împotriva unui lucru nefiresc: împărțirea câștigului cu cineva care nu mi-a fost niciodată partener de muncă? Eu le spun simplu, românește: hoții!
