De Rîmnic, de bine! – Printre stele
Nu demult am avut o discuție privitoare la aviație, alt domeniu dezamăgitor pentru mine, fostul copil care a înțeles greșit lecția primului zbor, fiindcă mult timp am trăit cu o impresie eronată.
Până acolo, să luăm întâi un aperitiv, un antreu, un prim astru călăuzitor al ziaristicii locale: Steaua Râmnicului. La timona organului de presă liberal a stat pentru cinci luni Alexandru N. Viforeanu, director și editorialist, dar responsbilitatea asumată stătea în mâna proprietarului T. Marinescu, de asemenea semnatar de articole împreună cu Valerian Negrescu și Victor Al. I. Popescu. În cele 19 ediții cu frecvență săptămânală, în perioada de existență 6 Martie – 1 Septembrie 1894, s-au aflat și Alexandru Vlahuță, Constantin G. Hristodorescu și studentul de atunci Cincinat Pavelescu, al cărui nume îl găsim preschimbat într-o duzină de pseudonime: Index, Liahim, Eufrosina, Virgil, Or Tense, Varix, Reporter, Scormoniciu, Index, Ibrișim, Mihai, G. d’Endor. În paginile acestui ziar se găsește evenimentul ,,Manifestația națională din R. Sărat” cu ocazia punerii bazei la 19 Aprilie a Ligii culturale, prilej cu care tânărul Cincinat recită versuri improvizate, iar D. I. Ghica rostește un discurs. De menționat, deoarece și în trecut am mai întâlnit astfel de titluri singulare, articolele ,,Pentru dl. prefect” și ,,Pentru dl. polițai”, dar și cele cu titluri mai puțin uzate, cum ar fi ,,Felurimi”. Începând cu numărul doi, responsabilii publicației se simt datori să anunțe încetarea celei din care a descins, Lumina, detașându-se într-un fel de ideile socialiste promovate de aceasta. La 3 Iulie avem un nou prorietar, pe Mihail Timpianu.
Ziarul independent Stindardul mi-a amintit de erorile corectate târziu în ceea ce privește Icarul nostru, Aurel Vlaicu și de cofruntarea ,,istorică” avută cu un coleg pe acest subiect. Numărul unic al Stindardului din 8 Septembrie 1913 reproduce un text din altă publicație, Neamul Românesc, despre ,,Șoimul nostru ardelenesc… alunecat din slava cerului…” și își etalează în program îndemnul pentru toți cei care scriu, de a-și face o datorie din a promova drepturile, încă precare atunci, la vot și la pământ. Leon Svorene, în calitate de editor și tipograf, este convins că ,,… o eră nouă se pregătește…” și că ea va pune capăt agoniei ,,… unui sistem întreg politic, cu toate ticăloșiile lui…” ,,… chiar prin revoluție de va fi nevoie.”
Mă ucide, conform cântecului, relativitatea. ,,Probabil 1938” are un minus mare atât pentru inițiator, Grigore Iorgo, neglijent cu datarea revistei intitulată Școala Spiritualistă, ,,Buletin periodic al alianței intelectuale a prietenilor științei psychologiei și culturii umane”, cât și pentru domnul Oproescu. Domnului Frâncu am a-i reproșa lipsa multor râmniceni din indexul de nume. Nu voi da niciun citat, vă voi reitera informația că acest Iorgo, profesor psychist cu diplomă, a editat și susținut în 1936 Cultura Umană.
Să revenim la Vlaicu și la percepția mea că a fost primul constructor și pilot de avion din lume, în totalitate fără suport susținerea acestei idei de către mulți români, dar și la părerea multora cum că noi am fi îndreptățiți să spunem că avionul cu reacție are aceeași obârșie, când nu putem discuta decât despre motorul cu reacție din mintea unui fost român și…. Vlaicu a fost primul dintre români care a venit cu un concept propriu de avion care să și zboare, dar el inventase o jucărie în comparație cu alții, iar despre Coandă…. Și alții. Colegul susținea sus și tare că ne puteam aroga supremația în industria aeronautică în continuare, dacă nu ni s-ar fi pus pumnul în gură. Eu cred că mai mult nici nu am fi fost în stare. Și să nu uităm că floarea noastră intelectuală s-a instruit în altă parte, nu în România. Altfel, avioane….
