Ora de muzică 192
În fiecare an, la data la care scriu, îmi poftește inima după un ceai de tei, sunt rămas cu ziua de 19 în minte de la Focșani, când cântam la restaurantul Vrancea.
Mirosul acela, umbra și răcoarea străzii unde stăteau înșirați ca niște moșnegi încărcați de ani, stradă pe care o frecventam ca să mă returnez către casă, mi s-au întipărit pentru totdeauna. Vorbind despre formații camerale și componenții ei, nu știu cum se face că am uitat neconsemnat un fapt dintre cele de tip unicat și sunt numai două săptămâni de atunci. Ce impresie mi-a lăsat prima audiție a unui întreg ansamblu, orchestră și cor, într-o sală de concert vă închipuiți, câteva note lungi, armonii ample, piele de găină, suflet exaltat, dar să mă fi văzut ce mielușel m-am fixat lângă ușa ce dădea spre terasa hotelului Novotel ca să ascult cele patru doamne invitate să interpreteze câteva piese celebre în stil clasic în preambulul evenimentului marital la care am fost parte. A fost tot o premieră, nu avusesem ocazia niciodată să pot fi părtaș la prestația unui cvartet, mai ales de la un pas de prima vioară care suna dumnezeiește.
Cum și-or fi închipuit dascălii mei râmniceni că voi putea vreodată să ajung să cânt fără să văd măcar un spectacol pe an cu muzicile lui Bach si Mozart, să simt emoția, provocarea de a deveni cel puțin egalul celui mai neînsemnat om de pe scenă? Și cum își închipuie astăzi toți cei angrenați în educația elevului că acesta va reuși să abordeze un domeniu fără exemplul practic al celor ce excelează? Florii de tei încă nu i-am sorbit vrăjile, m-am cocoțat în schimb la un cules întârziat de vișine, după care salivez tot cam în vremuri ca acestea, pentru o zeamă extrasă la o sută de grade. De sus, lucrurile se văd și se aud mai lesne, aceeași natură dezlănțuită în pârg și floare, același cer senin și soare pișcător la piele, iar între ele zvonuri de pasăre și om, prelegeri ciripești și osanale către dumnezeu. Ascultam și mințile zburau ca și muștele dimprejur, haotice, ca mușuroiale citadine dornice parcă de altceva, dar neavând ce pune în loc sau dintr-un conservatorism idiot, se mulțumesc cu ce au la îndemână: isonul bisericesc și dansul țărănesc de nuntă. Descurajant.
Lăsăm lucrurile cum au picat și încă se mai învoiesc în rațiune. Vorbim despre violiști, despre oameni desăvârșiți, dedicați artei muzicale, despre o altă față a lucrătorului cântăreț, una ce nu lipsește din galeriile de prezentare, biografii, fotografii personale și de grup, ceva ce până deunăzi nu găseai în mai mult de câteva cazuri în lume, gloria era apanajul capului de afiș, dirijorului și în cel mai bun caz substitutului acestuia, prim violonistul, solistul de turmă al adunăturii. Și este bine, lumea trebuie să știe nominal cine-i cântă-n strună și cam ce știe să facă. Nesperat în faza inițială, cu gândul că voi umple un singur articol de o pagină cu foarte scurte divagații și numele celor ,,încordați” să-i scoată față curată lui Sting, am fost plăcut surprins să scot din ,,anonimi” adevărate personalități, generații noi, mai atente cu clamata carieră a ultimei jumătăți de veac, cu imaginea personală. Mi-a fost ușor să-l găsesc pe Raymond Lester, prima violă de la Durham, absolvent al Royal Northern College of Music, premiat pentru interpretări în grupuri de camera, invitat în toată lumea, de la Tokyo la Santiago de Chile, de la un artist ca Pinchas Zuckerman la vârful ierarhiei, Sting. A frecventat Nothern Sinfonia, Britten Sinfonia, Ensemble Cymru, a trecut și prin ,,marea” lui Bailey-Rea, dar a încercat și pop-rock-ul trupei The Courtenners. Însă cel mai interesant proiect în care este parte se numește Psappha, un ansamblu de muzicieni, în diferite formule și ipostaze care dă posibilitatea tinerilor creatori să-și audă compozițiile, să le adapteze și la final să le prezinte publicului.
Știrea cea mai pregnantă despre a doua violistă pe net se referă la cutremurul de 8,9 grade, nu știu scara, din Japonia și supraviețuirea ei și a celor 90 de parteneri din BBC Philharmonic Orchestra aflați în acel moment într-un autobuz pe podul suspendat peste Yokohama. În privința parcursului artistic rețeaua web afișează directoratul ei la Sallow Tree Concerts, colaborări ca freelancer cu Bacchus String Quartet, orchestrele The Hallé, Royal Liverpool Philharmonic și City of Birmingham Symphony. Genurile abordate de Cheryl Law sunt diverse, clasicul contemporan și vechi, jazzul și folkul. Ați intuit că a fost cooptată de acea Bailey…, însă pe noul album de anul acesta, dar și de un Rod Stewart pentru concerte. Că mai scrie și câte ceva săptămânal despre muzică la ziar….
