CulturăDe Rîmnic, de bine!

De Rîmnic, de bine! – Gura păcătosului adevăr…

Ce bătălii și-or fi propunând unii, nu știu, părerea mea rămâne neschimbată despre scrieri: ele oferă o alternativă, un model și nu îndeamnă la….
De altfel, îndemnurile pe hârtie pot fi trecute cu vederea și luate drept neserioase, dacă nu ridicole. Glas Valah își propusese o ,,… luptă românească” la inaugurarea primului număr în 13 septembrie 1936. Traian I. Stoica, redactorul și administratorul gazetei, imita oarecum ideologia partidului Frontul Românesc și a liderului acestuia, Vaida Voievod, cel care voia o redeșteptare a nației valahe, repunerea românilor în fruntea economiei, politicii, în societate, în conformitate cu ponderea în populație. Articolul ,,Imperialism românesc”, semnat de Stoica explică titlul și conținutul într-o propoziție: ,,Nu e vorba de un imperialism românesc teritorial, geografic, ci de unul spiritual.”. Lăsând la o parte acest partizanat și micile execese publicistice privitoare la utopiile comuniste de prin Spania, Glas Valah, în cele șase numere, tipărite până la 1 ianuarie 1937, își au locul și creațiile literare pure, înscrise sub titlul ,,Literatură – artă”. Versurile, proza, eseurile, critica literară îi au ca semnatari pe Stelian Cucu, Cicerone Teodorescu, Virgil Huzum, Emil Furnică, N. Săndulescu, Diacon Deică, Ion Pelin, Virgil Gheorghiu și Sergiu Mihnea.
Mă simt dezarmat. Mă simt dezamăgit. Am două cărțulii groase la dispoziție pentru documentare, să nu le spun altfel, aproape inutile în cazul câtorva dintre numele din urmă. Ferice de mine că există totuși platforma web.
Față de ,,săptămânalul” din urmă, o altă voce râmniceană, Glasul Poporului, reușește să emită 29 de numere în perioada 2 mai 1925 – 24 mai 1931 sub bagheta lui Constantin C. Brăiesku și defilează ca ,,Organ al Partidului de sub președinția d-lui General Averescu”. În articolul ,,Circul Dicescu”, Brăiesku, decanul baroului aparținător județului Râmnicu Sărat, intră în polemică directă cu simpatizanții locali ai lui Iorga, cel căruia îi dedică un articol, ,,Liga culturală”, cu prilejul unei conferințe susținute în sala teatrului din urbe pe tema ,,Arta picturală veche românească”. De acele lui Brăiesku nu scapă nici Octavian Moșescu, lui dedicându-i-se articolul ,,Pentru d. Tică-Tică”, zice autorul, complice cu Dicescu. În numărul doi al ziarului, în data de 24 mai 1925, sub numele ,,Alexandru Marghiloman”, apare pe prima pagină necrologul acestuia. Glasul Poporului susține în paginile sale o serie de rubrici permanente, semnate de încă doi cunoscuți ai orașului, Ion Măgârdiceanu și Ion Crețu: ,,Din popor”, ,,Săgeți și suliți”, ,,Informațiuni”, ,,Între două glume”, ,,Diferite știri”, ,,Cronica externă”, ,,Epigrame”….
Dacă tot fuseră glasuri, de ce nu și unul cu rezonanțe de alamă? Goarna Râmnicului s-a autointitulat ,,Ziar independent al intereselor locale”, al cărui inițiator, Leon Svorene, este unul cu vederi de stânga, dar care militează ca cetățean onorabil la binele public. Acesta este un binecunoscut proprietar de tipografie, una dintre multele din localitate, cu sediul în strada Victoriei, la numărul 55, care își propune prin apariția celor două ediții ale gazetei să-și facă ,,datoria de a arăta calea adevărată”. Ziarul conține versuri și câteva rubrici, semnate printre alții de G. Mihăescu și Alexandru Marian: ,,Diferite știri”, ,,Informațiuni”, ,,Axiome”.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share