Paràlele – Treij’ de parale și opt
Când a fost omenirea mai mulțumită? Așa sunt ei, oamenii, și când le este bine tind să se văicărească de parcă….
De fapt când a realizat marea masă, prostime în viziunea intelectualității, faptul că trăiesc și nu sunt doar niște piese de mutat pe tabla de șah a boierimii? Nu mai departe de 1800 și ceva. Unii, mai nătângi, încă se văd buni de prăsila sacrificiului suprem, sunt astăzi îmbrobodiți și dezbrăcate care se cred animale de abator de tăiat pe mesele credințelor și afacerii facerii. ,,Cu toată învățătura și civilizațiunea”, bunule Mihai, avem încă de-a face cu magia și păcălelile, cu idioțenia și minciuna, cu religia politică și politica religioasă. Dac-ar pune mâna pe afurisita aceea de carte, chiar și pe biblie, și tot ar învăța câte ceva. Doar că e luată cuvânt cu cuvânt, în loc să fie înțeleasă pe de-a-ntregul.
Gândiți-vă că nu sunt deloc un bun ortodox, nici n-aș putea să mă încumet să cer iertarea de păcat când este vai de capul meu. Scuip, înjur, mai vorbesc, dar sincer, pe la spate, mai am și intenții criminale când se pune problema culorii de piele, ce mai, un adevărat diavol. Să luăm punctele importante și până la Iisus, ca să nu ne mănânce sfinții, o luăm cu prima mare faptă: geneza. Așadar, s-a pus la cale pământul cu toate ale lui, lumina zilei și nopții, l-a făcut în cele din urmă pe om, muierea și l-a făcut stăpân peste toate cele din urmă. La capitolul ăsta cel puțin cred că toată lumea a priceput ideea suveranității peste cele dobitoace și furnizoare de oxigen. Dar asta era doar prima fază, una în care ecologia și grija față de animal erau la divină prețuire: nu tai copac, ci doar te-nfrupți din fructe, nu iei gâtul porcului mistreț, ci doar îl mângâi pe ceafă. Ignorând etapa păcatului primordial, cu toate că din ,,crede și nu cerceta”, de care s-a ales praful, se mai poate desprinde învățătura pedepsei pentru lucruri în afara regulilor prestabilite, putem trece direct la prima faptă condamnabilă: fraticidul. Nu însă înainte de a vedea și cauzele acestui întâi abominabil fapt rămas fără penitența ce până mai ieri scotea din criminal om, dacă mai poate fi numit astfel un ucigaș. După cunoștințele sale, Adam a refăcut traiul din Rai pe pământ de la zero, așezându-se pe el drept Dumnezeu și împărțind lumea în două, crescători de oi și țărani la muncile câmpului, câte unul de fiecare. Prima încercare, prima greșeală, sper nerepetabilă după citirea acestui articol. Consideră-ți progeniturile asemenea, identice, Adame, nu trimite unul să dea cu sapa-n țarină și unul cu oaia-n țelină, sau invers, termenii oricum sunt asemănători, nu-l prețui pe unul de parcă ar fi al tău și pe celălalt de parcă al mă-sii. Asta-i una. A doua a făcut-o însuși inventatorul omenirii: ,,…, tu cată să-i fii stăpân”. Ce să înțeleagă Cain-ul, el, om la mâna a treia? Nu că e vremea de dat în cap, că stăpân înseamnă doar unul? Bine că s-a oprit la Abel, altfel ar fi dat iama-n tat-su și mumă-sa și s-ar fi împerecheat singur.
M-am răzgândit, nici nu este nevoie să ajung la viața lui Christos, am aflat ce era mai important. Pilda este cred evidentă. Eu, de fiecare dată când sunt în impas, merg la începuturi și n-ar strica să facă fiecare pasul acesta la cumpăna dintre bine și rău.
,,Cum fără Eu nu există Dumnezeu, astfel fără naţiunea mea nu există lume.” – Eminescu.
