Ora de muzică 124
Sintetizatoarele sunt cele cărora trebuie să le mulțumim pentru muzica ultimilor 65 de ani, fizicienilor, matematicienilor, celor ce au descoperit dioda, tranzistorul, calculelor programate….
Era estetica muzicală în impas, se încercaseră toate modelele permise și nepermise, se cânta după desen, după șiruri aritmetice, exista chiar și compoziție de tip loterie, se luau ,,notele”, se amestecau într-o căciula și dumnezeu cu mila. Ajunseseră să cânte muzicienii fiecare o altă melodie, diferită ca gen, ca măsură, după cum se nimerea și dorea, bașca în secolul ăsta, un inspirat creator a desăvârșit opera perfectă, tăcere măsurată pe ceas, relaxare, o altă liniște mormântală în actul doi și pe final, de o desăvârșită perfecțiune aria finală, o tacă de tip englezesc. Succes epocal! Înainte de execuția lui Gheorghe Mutu, clasicismul intrase în letargie, înlocuitoarele statului cuminte pe scaun și etichetei de salon făcuseră carieră, se stinseseră, renăscuseră și se perimaseră grație exodurilor de peste tot oriunde. Jazz, tango, country, rock and roll, toate se chinuiau să ia fața lumii, se detronau, se înfrățeau, se schimonoseau ca la circ jonglând câteodată grotesc cu urechile iubitorilor și nu numai. Trebuia ceva nou, orice. Și a fost. Primele instrumente electronice erau cât o magazie, totul conținea lămpi, rezistențe și câteva condensatoare și se scremeau să dea viață unei orgi. Până și calculatorul ,,personal” avea un hard de 5Mb cât o pianină, văzui de curând pe net. Ce să spun, primele claviaturi erau niște jucărele ale căror sunete le puteai distinge doar după numele scris în dreptul butoanelor de acces și la fel și PC-ul, făcea, dregea, dar sunetele erau tot niște pițigăieli asemănătoare ,,beep”-urilor perioadei de glorie a HC-ului. Sytrus-ul era deci împărat în zilele acelea pentru mine în noianul de vechituri din talciocul anilor 80-90 și jumătate din 2000. Pentru el am fost nevoit să-mi upgradez bancul de lucru și să-i dau nesătulului sintetizator virtual suportul unui AMD destoinic să nu cedeze presiunilor operațiunilor multiple cu 0 și 1 de care Sytrus se folosea și pentru cel mai simplu preset. ,,Anticul” 1,7 GHz icnea la o singură clapă apăsată, indicatoarele implementate în versiunile 5 și 6 ale Fruity-ului pentru consumurile memoriei și ale procesorului erau la sută la sută. Roșu arătau, roșu mă făcusem și eu la față cu gândul la o nouă investiție după numai trei ani de la ultima mare schimbare la față.
Febra softurilor proprii a pierit după pachetul celor patru, Harmless, Harmor, Poizone și Toxic Hazard, emise rând pe rând într-o perioadă de un an și ceva, interesante, complexe, dar…. Nevoile mele negândite, rezidente în curiozitatea latentă, mă îndemnau la noi căutări. Lucram în paralel cu un alt program, angajat să facă și el istorie, dar la fel ca si Fruity în stază, în fază de cercetare și dezboltare. Mult mai restrictiv, nu permitea decât baza proprie, de aceea a trebuit să fac tot posibilul să obțin VST-uri de oriunde, setea mea era nemăsurată, având suportul Fruity Wrapper, cel care conecta ,,străinătățurile” cu ,,postul local”. Să vedem dacă mi le amintesc. Batery 1, 2 și 3, softuri de la Native Instruments specializate pentru tobe, FM7 și 8 două sinterizatoare complexe aparținând aceleiași mărci, extraordinare din punctul meu de vedere pentru câteva funcții speciale, cea mai cea fiind Morph-ul, un joystick virtual care ,,plimbă” sunetul între patru parametri aleși fie din fabrică pentru fiecare preset, fie le alege fiecare după bunul plac. Brand-ul Native este unul puternic și un important jucător pe piața de soft, reușind aă creeze o bază vastă de instrumente și efecte folosite prima oară cu suportul Kontakt Player, trecând apoi la gama Komplete ce a ajuns deja la versiunea 10, bază ce acumulează înregistrări de o finețe rară a instrumentelor clasice, cunoscute fiind pianele, orchestrele simfonice, celebrele seturi de tobe Abbey Road, dar nu continui enumerarea fiindcă le-am folosit prea puțin. Rapture, furnizat de Cakewalk ca și Zta3, două sintetizatoare extraordinare, Hypersonic de la Steinberg, un continuator al Canvas Box-ului, construit pe o arhivă de sunete ce se pot înșira pe 16 canale și pot fi arondate unor secvențe midi, dar pot la fel de bine fi folosite de sine stătătoare. Korg-ul n-a stat degeaba și lui am reușit să-i folosesc în multe proiecte Polysix-ul, copiile originalelor claviaturi Wavestation și M1, MS-20, Mono/Poly și Mde-X. Ez-drummer și prima senzație a unei tobe clasice. Virtual Guitarist în toate formele tot de la Steinberg, Atmosphere cu o bogată arhivă de sunete de fond, Trilian sau basuri la discreție, Stylus RMX o colecție de ritmuri de toate felurile integrate într-un sistem de efecte, arpegiatoare și alte modulatoare și Omnisphere, superlativul instrumentelor pentru muzică de film, toate acestea produse de Spectrasonics. Dintre ele nu putea lipsi Nexus cel care împreună cu Stylus și Omnisphere face o treabă de milioane.
