Cotețul cu metafore – Meșterul Manole
– Alo! Neagoe sunt!
– Alo, da! Neagoe? Care Neagoe?
– Basarab….
– Aoleu, șefu`! Nu v-am recunoscut! Vă-mbogățiți, să mor io!…
– Da, da, hai lasă! Băi, Manole, ia uite ce mă gândesc io! Zic să fac o mănăstire aci, la Curtea de Argeș! Ce zici? Te bagi? Cu băieții tăi…
– Io știu, șefu`? Se plătește? Că io nu vreau să mă cert iar cu băeții!…
– Se plătește, mă! Se plătește! Io plătesc!…
– Ăăă… păi, aia zic! Că și data trecută, tot mata ai plătit și nu prea a fost bine!… Băeții a zis că nu mai… gata! Nu cu matale!
– Mă, tu n-auzi că plătesc? Acuma e cu fonduri de-alea europene! Am băgat-o pă Anghel Saligny oleacă, pă PNRM oleacă… Hai, că facem treabă! Zi, că, dacă nu, găsesc pă alții!…
– Ăăăă, șefu` da` ce-i aia… penereme…. sau cum îi zice? Că n-am mai auzit! Nici de Anghel ăla n-am auzit, da` măcar sună a om!… Zic!
– Păi, n-ai mai auzit, mă, că io am inventat asta! Ce alt domnitor a mai avut ideea asta?… Penereme însemnează Plănuirea Nemaipomenită a Ridicării Monastirii!… A? Ce zici? Nu sună mișto?…
– Șefu`, să mă iertați de îndrăzneală!…. De sunat sună mișto, da` io trebe să vorbesc cu băeții mei, dacă mai vrea să se bage la combinația asta!…
– Bine, mă! Vorbește cu băeții, și mă suni! Bă, da` azi, nu mâine! Da?
– Azi, șefu`!… Sănătate și numa` bine, șefu`!… Pfoooai de capu` meu! Când o s-auză băeții, o să ia foc!…
Peste o oră.
– `Ai noroc, băieții!
– Mnoro`, meștere! Ce dracu`, bre, ne chemi la ora asta?! Taman când voiam și io să mă-mpreunez cu muierea mea?… Arde ceva?
– Apăi, nu arde, mă, Serafime, da` pă tine, când te cată omu`, tu te-mpreunezi cu muierea! Mai las-o să se hodinească, pe săraca muiere!…
– Și ce, bre? Te oftici? Hă, hă!
– Nu mă mai oftic demult, mă, Serafime! Da` ziceam să vorbim, că ne-a picat o lucrare! Mare!
– Cât de mare, bre, meștere?
– Mare, mă, Eftimie! Mare! De la șefu`… Basarab!
– Ceeee?!! De la ăla?… Trăgea-mi-aș căruța cu boi peste el, mort! De nelegiuit ce este el!… Nu! Io nu mai muncesc pentru ăla, poa` să mă plătească și-n aur! Ce lucrare mai are, acuma?
– Eeei, mă, Ghenadie! Pă tine, și dacă te-ar plăti omu` în smaragde de-alea, tot nu te-ai urni din loc! A zis că vrea să facă o monastire pă Argeș, în jos, că plătește… că are o Plănuire de-aia… De-aia v-am chemat, să vă-ntreb dacă vă băgați!
– Bre, io nu știu ce să zic acumașa! Să vorbesc cu muierea, să văz când îi vine sorocu`, că știi c-a rămas grea… Și-i mai am și p-ăilalți nouă, dacă vine și ăsta micu, zece, care-i și întrece… Ana matale ce zice? Cu ea ai vorbit?
– Mă, Inochentie, nu-i treaba ta ce zice Ana mea, da? Ce să zică? Zice ca mine, că, altfel, n-are-ncotro! Că-i place să numere galbenii și să-i cheltuie pe tot felul de lucrușoare muierești!…
– Deh, bre! Să zici bogdaproste că n-ai și copii, ca noi! Că nu te vedeam bine, zău!…
– Bine, mă, Mitrule! Așa o fi, dacă zici tu!… Hai, ce-i spun omului ăluia?…
– Bre, dacă e, să știi că io nu mai vreu salahor! Mi-ajunseră mâinile la genunchi, de cât am cărat! Mai pune-l și p-ăsta, pă Nicanor! Să mai care și el, ce… aia mă-sii?
– Ce, mă? Ai dat de greu? Iote la el?!
– Nicanoare! Mitrule! Nu vă mai plângeți atâta, că vă ia mama dracului! Putorilor! E greu, ai? Da` colo, când numărați la gălbiori, și-i băgați între turturelele lu` hangița de la hanu` Conachi, e bine, nu? Atunci nu vă mai doare nimic, fir-ați ai dracu`, Doamne, iartă-mă! de puturoși!… Mie să-mi ziceți acuma, ce-aveți de gând! Ia uite, mă?! Am ajuns să mă rog de toți mucoșii!
– Hoo, bre! Gata! Ce te istericalizezi atâta?… Ziceți, mă! Mergem cu meșteru`?
– Mergem, bre! Mergem!… Da` nu ne-ai zis nimica de cât plătește! Ne dă mâncare, băutură? I-ai zis că s-a scumpit materialele? Că poate nu știe și iar face ca toți dracii când aude cât face lucrarea!
– Mă, Pătrule, lasă asta-n grija mea!…
Peste șase luni…
– Bre, meștere, parcă suntem blestemați! N-am pățit așa ceva de când mama m-a făcut! Auzi! Ce ridici ziua să se dărâme noaptea! Aicea e fermece, bre! Vreo hârcă de babă ne-a blestemat! Zău!…
– Apucă, mă, de frânghia aia, și nu te mai văicări atâta! O fi de la nisipu` ăsta! O rezolvăm noi și p-asta!…
– Bre, dacă zici matale!… Da` ce-ai, că nu prea ai toți boii acasă! Ce te mai frământă?
– Eeei, lasă!
– `Ai, bre, zi! Că știi că mie poți să-mi zici! Ce-ai pățit?
– Am visat ceva, mă, Serafime! Ceva nasol!..
– Ei, ce-ai visat?
– Am visat că-mi zicea cineva că, dacă vrem să ție zidurile astea, trebe să zidim o muiere în ele! Prima muiere care vine!
– Hă, hă, hă! Ce vise mai ai și matale, bre? Și doar nu te-ai supărat din atâta lucru! Parcă nu te știam așa… degrabă aplecătoriu cu urechea la toate eresurile! Auzi! Să zidești o muiere! Hă, hă! Și matale crezi prostiile-astea?
– Mă, nu, da` dimineață i-am zis muierii să vie cu de-ale gurii!
– Aoleu! Bre, să știi că se vede ceva, colo pă lângă păduricea aia! Ea o fi?
– Bate-te peste gură, netrebnicule!… Doamne, nu mă osândi! Ține-o acasă pă Ana mea!… Ține-o acasă!… Ține-o… Pfooai! Ea e!
– Manole, Manole, ți-am adus fasole! Ce dracu` mă, doar atâta ați lucrat? Aaaaoleu! V-ați ramolit, mă!…
– Ană! Anișoara mea! De ce-ai venit taman tu, acuma?
– Manole, Manole! Meștere Manole! Ori nu ți-e bine? Nu mi-ai zis să viu să-ți aduc de-ale gurii?… Așa mi-ai zis, așa am făcut, na! Ce nu-ți convine? Hai, mâncați că se răcește fasolea, nu mai rânjiți fasolele la mine!
– Ană, lasă că om mânca, da` pân-atunci, ia vino tu-ncoace, fata mea! Ia stai tu acilea lângă peretele ăsta!
– Ei, iaca stau, na!
– Așa! Nu te mișca!
– Mă, ce-aveți voi de gând, că mie nu-mi place, zău! Ce dracu`, Manoli? V-ați zărghit de tot?… Manoli! Manoli! Meştere Manoli! Agiungă-ţi de şagă, că nu-i bună, dragă! Zidul rău mă strânge, trupuşoru-mi frânge!
Manoli tăcea și mereu zidea… Zidu-o cuprindea, pân’ la gleznişoare… pân’ la pulpişoare… pân’ la costişoare… pân’ la ţâţişoare… Ana, vai de ea, tot mereu plângea, și mereu zicea:
– Manoli, Manoli! Meştere Manoli! Zidul rău mă strânge, țâţişoara-mi plânge, copilaşu-mi frânge!
Și când auzea, Manoli turba, fiindcă nu știa că muierea sa, în trupu-i purta pe odrasla sa, pe care-o dorea… Şi mereu lucra. Zidul se suia, mai mult o cuprindea, pân’ la costişoare, pan’ la ţâţişoare, pân’ la buzişoare, pân’ la ochişori…
– Meștere, ce facem, bre? Nu ți-e milă de ea?
– Zidește, Nicanoare! Zidește! urlă Manole.
Ana, vai de ea, nu se mai vedea, ci se auzea din zid, când plângea:
– Manoli, Manoli! Meştere Manoli! Zidul rău mă strânge!… Viaţa mi se stinge!…
După trei zile…
– Am săvârșit-o și p-asta! A dat Domnul! Ai avut dreptate Meștere! Altfel nu mai terminam niciodată! Să-i fie țărâna ușoară lu` Ana matale, că mare lucru a făcut pentru noi!…
– Mmm?
– Ei, lasă! Iote că vine boss, pe un cal frumos! Să vie banii la băeți! Estee! Băăă, vine banii!
– Să vie, că ne-am săturat de cât am hămălit aicea!
Negru-Vodă vine însoțit de zece slujitori, coboară de pe cal, dă roată mănăstirii și nu zice nimic…
Manole și ceilalți îl privesc de pe turla mănăstirii. Inochentie sare cu vorba:
`Ai, boss, că ți-am făcut lucrare ca lumea! Nu mai are nimenea așa ceva în vecii vecilor! Și nu mai găsești alții mai buni ca noi!… Și să nu mai zic pe cine-am zidit în frumusețea asta de pereți! O să rămâie în povești ălora de după noi, de frumoasă ce e, bre! Să ne dai galbenii, cum am vorbit!…
– Mă, ce să zic?… Nu știu ce vreți voi să ziceți, da` mie nu-mi place asta! Vreau alta! Îmi faceți alta mai mare și mai frumoasă și vă dau banii!… Ce ziceți?
– Pfoaai! Ți-am zis, meștere? Ți-am zis!… Ți-am zis că ăsta e zgârcit și nu plătește!… Acuma, na! Meștere! Zi, bre, ceva!…
– Manole, facem târgu`?
– Mmm?… Ană, zorile se varsă!… Lasă-mă să merg acasă!…
– Bă, luați-le schelele! Dați-le jos! Să stea acolo până-i mănâncă corbii! Păi, cutează ei să mă înfrunte?! Io am Plănuire, am galbeni… n-am timp de prostii de-astea!
– Bă, lasă schela aia! Bă, n-auzi? Să n-am parte de ce-am mai scump, dacă nu te sparg, să moară mă-ta! Băă!
După două zile. Manole n-a scos o vorbă și privește mereu în gol de pe turlă… La un moment dat, se ridică se duce către o grămadă de șindrilă rămasă… Ucenicii îl privesc neliniștiți, încercând să-și dea seama ce vrea să facă. Manole ia o bucată de șindrilă, se uită la ea, apoi o alta… Și cu acestea în mâini, se apropie de marginea acoperișului, ridică brațele a zbor și se aruncă în gol, strigând:
– Ană, zorile se varsă! Lasă-mă să merg acasă!…
Din zidurile albe se aude un glas stins.
– Manoli, Manoli! Dragul meu Manoli!
