Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (E) Ri(ț)a (c)a (g)orila: (o) (C)ita-(n)…

19 martie 2026
Spinoasă problemă. Nu doar medicală, deși avem una ce ține de indivizi care pornesc cu stângul în carieră, chiar având sanguin o aplecare dincolo de empatie (deși clasa medicală este elitistă de când lumea, unde mila nu încape, unde grija pentru fiecare ins în parte nu există; sunt câteva exemple și-n hulitele filme comuniste, pe de o parte salvator de vieți medicul, pe de alta intransigent cu legături nepotrivite între fiu – Hossu – și iubită), chiar fiind deștepți cât să înșire de la axoni la zigome toate cuvintele. Cu totul administrativă. Când te poartă mai întâi guvernul prin cămările sale fiscale, apoi județul și orașul prin cine știe ce consorții. Când ai o mână de oameni, mai meseriași, mai puțin de atât, care cred că o reinventare a sistemului – defect din fașă – va amplifica lehamitea și abandonul. Spinoasă și problema celor care încearcă să redescoasă ițele. Jurnalismul care rupe pasaje dintr-un document oficial, citează și reformulează citatul ori pur și simplu îl re redă mot a mot inutil. Mie mi-a fost suficient actul declarativ al medicilor de la Râmnic, strânși laolaltă pentru a fi luați în considerare la jocurile ce se produc în spatele lor și nu împreună cu ei.
Sunt în continuare nedumerit când tot aud despre „nevoile elevilor” și plierea învățământului după el. Găsii p-acilea un interviu luat unei doamne care discută despre ce profil va avea un nou director de școală, cu trei direcții vitale. Să fie bun cunoscător al comunității. Care, mă rog? Când jumătate dintre elevi, de la clasele primare, chiar de la grădiniță, sunt navetiști, ce ar trebui să facă directorul? Să meargă în fiecare sat, să studieze comunitățile fiecare și să aplice o altă metodă celor cinci-zece elevi cu mai bună stare aduși cu autoturismul personal până… aproape de ușa clasei? Căci se înfig părinții șoferi cât mai în buricul intrării în curtea școlii. Să înțeleagă „fenomenele” din școala…. Asta cu „lui” este deja o cutumă a fiecărui „tartor”. Instalat, devine proprietar de patrimoniu și de sclavi. Nevoile elevilor…. Astea se tranșează greșit în școală. În niciun an de studiu, referitor la liceu, elevii nu vor ști ce carieră vor alege, nici măcar cei ce pleacă chitiți pe câte o vocație – de obicei cele artistice – nu sunt siguri că vor rămâne să danseze, să picteze și să cânte. O simplificare, o divizare a sistemului între cunoștințele de bază și cele particularizate, ar putea crea acel director, însă unul doar cu numele și parte a unui colectiv, ideal pe care văd că îl tot ispitesc să se nască unul și altul, mai ministru, mai parlamentar, mai inspector ori inițiator de schimbare. Discuția este pe cât de amplă, pe tot atât de nepretențioasă. Cartea carte, un pic mai suplă, așa-zisele nevoi corelate după…. Dar asta presupune tot vocație, care la generațiile noi se reduce la șofat, la frunzăritul telefonului și la pierderea de vreme.
„aruncă bomba momentului…” Și cui? Lui Trump! Și cine? Iranienii! Niște…. Că n-ar negocia fir. Curaj găină….
Dumnezeu nu gândește la războaie și nici nu pare îngrijorat că mai mor pe aici „facerile” sale. Căci punea 47-le său în pragul nebuniei omenești și făcea ordine, astfel încât bombardelele și manipulanții lor să nu mai existe.
Fie casa cât de mică, prețurile se mențin tari pe poziție. Cum aș putea să dau 50 de bastoane europene pe o casă la Murgești? Pentru ce? Ca să mă mai coste benzina până la oraș încă vreo câteva miișoare pe lună, bașca impozitul, asigurarea, rovignetă, că ieși în E85 doar ca să ajungi la oraș (și ce oraș!), reparații, cauciucuri iarnă-vară și alte nimicuri. A! și mașina în sine. 50 plus 50, pui de-o cumpărare de căsuță din lemn în Americuța: 120.000 de dolari. Hai că suntem cu capul!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share