Brigada diverse – Re(c)olta (ș)olanilor
17 februarie 2026
Legăturile oamenilor…. Dă-le pe față, nea Morar! Nu așa și erau? Și ce, când ești „vedetă”, te mai poți crampona că un ins îți face o poză? Nu ăsta este statutul persoanei publice? A, că ești deranjat că erai la șpriț cu Angry Bird, alias premierul țării. E partea a doua. Nu există întâlnire fără un scop. Și nu unul la vedere, imediat. Timp mai este….
Are și Lavrov dreptate. Care „Marea” Britanie. Rusia, China, Statele Unite, Mexicul, Brazilia, India…. Astea sunt mari. Bașca Australia.
Că pe aceeași pagina divele…. Cum li se face rău „marilor” femei românce, politiciene și de afaceri, mai va! Dar și cum „muieraticii” cântăreți se simt nedreptățiți că ale breslei colege devin membre în juriul Eurovision. N-am zis eu bine la serviciu: Bă, pe Andreea Bălan au adus-o ca jurat pentru mișcările coregrafice ale concurenților, nu pentru a cântări calitățile lor vocale. Parcă mi-l aduc aminte pe Nelu Bălășoiu, în „aniversarul” comunal spectacol de la Valea Largă, braftorind-o pe Andreuca: Da’ cine-i asta, mă, de vrea să intre înaintea mea? Așa și Trăistariu mai ieri.
Nea Marcel face la consiliul buzoian ce n-a făcut la guvernul bucureștean. Vrea să taie-n carne de artist.
Pe de altă parte, Toma, cel buzoian și din ce în ce mai necredincios, se vede valoros și sceptic cu privire la setul de non valori pe care, cică, le-ar promova partidul. Cum altfel să o spui pe șleau când vede el că nu sunt criterii pentru ai evidenția pe meritorii?
Afirmații…. Geniile nu stau doar cu mâinile în sân. Inventează teorii, lucruri. A-l pune pe Nicu nostru între cei mai cei 20 de inși ai lumii, înseamnă să ignori cel puțin 200 de ani scurși numai de la 1826 încoace și să ștergi cu buretele pe cei ce au lăsat nu o urmă, nu două, ci zeci de mii. Când mi-o arăta și mie cineva o teoremă a lui Nicușor Dan, cu adevărat inovatoare, atunci mă mai gândesc pe ce poziție să-l pun.
Stimă pentru oamenii deștepți. Tot pentru ei, când azi spun una și ieri taman pe dos, tot oprobiul. Domnule Paleologu, vă faceți stirpea de ocară.
Nu mai este nimeni interesată de piața voastră de muncă, nu că nu se găsesc nici măcar necalificați. Conțopismul statistic e a mai gravă boală a închipuirii. Muncește lumea, care pe unde apucă tot din cauza acestei birocrații, care și-a ținut lichelele cu coatele pe birouri și pe muncitori, pe truditori i-au dat afară. Aseară ce mă uitam la un film românesc vechi, din ăla comunist. Și și atunci golanii, cu carte, e drept, se făleau că ei fac, ei valorează miliarde și că pe lângă un lefegiu șantierist de 3.000 de lei lunar el nu suferă comparație. Apăi…. Popor român, popor… stricat.
Această inexplicabilă imagine. Lume ce schia, un nebun ce nu mai suporta toate câte vor fi fost înainte de revoluție de asemenea pe schiuri, dar în flăcări. Apoi argumentele insuportabilității: frig, foame, teroare. Să le luăm pe rând. Nu era, domnule, decât în unele locuri. Uite. La Intercoop aveam o sobă de rumeguș. Ne făceam treaba fiecare în atelier pe o căldură de chiar mai ieșeam și pe-afară să ne răcorim. Puși să schimbăm cine știe ce piese cu alte secții, din proprie inițiativă, să ducem șpanul, să încărcăm, firește, soba de dimineață, după materiale și ca să mâncăm la cantină. Acasă era cald. Tot așa, cine simțea răcoarea din camere, se ducea și aprindea focurile. Bun. Foame. Tot despre serviciu. Pauză la ora 9:30, de-o gustare. Făceau bucătăresele niște gogoși…. Acasă, ca acasă. Dar cine să mai mănânce? Ghiftuit de la muncă, mai pe seară mai dădeam pe gât câte-un bol alimentar. Mai cu pâine, mai fără. Și teroarea. Care? Ceea ce însemna menținerea unei minime decențe, a unei rigori fără de care societatea, oricare, pică în păcatul anarhiei? Ca acum, când adevărata teroare te paște la fiecare pas? Când nu poți fi sigur că vei mai trăi în timpul unei simple schimbări de trotuar? Când mersul tău pe el este unul invizibil? Când nu știi dacă după fiecare intersecție cu vreun alt pieton nu-ți vei pierde cumpătul ori chiar prețioasa viață? Dar cea mai mare teroare este să știi că te așteaptă o bătrânețe printre atâtea miliarde de golani, de indiferenți, de egoiști, de inumani. Apropo. Morala celui ce l-a evocat pe Babeș…. Nu, domnule! A murit degeaba. Nu el a declanșat furia din decembrie. Nici n-ați ghici cine. Oricum greșiți să vă gândiți că muncitorii, că oropsiții. Golanii, îmbuibații, ei au avut acest tupeu sfruntat. Omul de rând n-ar fi ridicat glasul, mâna, nu și-ar fi omorât semenii.
