Fărădelegea lui Călin – The pub
Doar îndatorirea terților. Jumătatea a doua – balast.
Sau alte îndatoriri ale terților. Dar dacă nu vrea acesta ce i se cere? Dacă ar considera „datoria”, impusă astfel, un act de delațiune imoral? Citeam tot din nea Cărtărescu o relatare, un fapt educațional ce aduce la „indiscreția” de la Art. 660. O învățătoare își obișnuise elevii să pârască și cel insignifiant amănunt, deloc sancționabil și nicidecum de dezvăluit cuiva, după modelul propriu de a-și da în gât colegii directorului, tot așa, pentru lucruri ce nu o priveau. Așadar, suntem în situația în care legea forțează pe cei de au de dat bani debitorului sau au bunuri ale lui să le declare în scris. Fraza ce prelungește Al. 1, deși concisă, vorbește o limbă inaccesibilă împricinaților de rând, conexaților de voie sau de nevoie. Întindere…. Nu era mai simplu cuantum al datoriei terțului față de debitor? Celelalte…. Modalități cu putere de afectare a obligațiilor. Ale cui? Execuția în sine cu operațiunile ei? Sechestre anterioare…. Ce treabă mai au? Ale lui? Ale terțului, ale debitorului? Cesiunile, subrogațiile, preluările de datorii, novații…. Se putea face un tot încadrabil la unele articole din Codul Civil sau cel procedural. Cred că se putea recurge la o formulare de genul „să declare în scris care este regimul bunurilor sau datoriilor terțului față de debitor”. Omisesem „La cererea executorului judecătoresc…”, prin care acesta poate cere nu numai persoanelor juridice informații, ci și instituțiilor…, ce merg până la CNP-ul persoanei executate silit. Stați puțin. Nu-l are? La ce-i trebuie? La dosar există nume, adrese, date personale din CI. Le are deja. Aha! Le cere, le ia, dar nu le dă nimănui, nu le poate folosi în alte scopuri. Cică reversul ar fi sancționarea. Nu are voie să facă baze personale și nici să le divulge altcuiva. Are acces, însă, liber, la cartea funciară, la registrul comerțului, cel public unde ar putea exista date despre starea juridică ale bunurilor debitorului. Cam asta se întâmplă când ai datorii. Ești la dispoziția legii până dai și ultima lețcaie creditorului.
Mă surprind…. Relevanța e pe undeva departe. Hai, locuința să fie. Dar ce specialitate este localul de mi l-ai pus în frunte? Și care încăperi? Și locuința, și localul n-or fi compuse din „odăi”? Și de ce nu se amintește de sediul vreunei firme, de instituții, întreprinderi, tuneluri, buncăre, eu știu ce altă construcție, a!, bucătării, camere frigorifice…. Asta doar ca să dovedesc absurdul punctării unora și a lipsei altor edificii, în care – aici era clenciul -, martorii asistenți să fie prezenți la execuție, „… în vederea…” – afurisită limbă cu sintagmele ei transformatoare – „… sechestrării și ridicării bunurilor debitorului.”. Al. 2 mi ți-i ia și mi ți-i folosește „… și în alte cazuri.”. Clinice, juridice, executorii, de care? Doi să fie, pe puțin, capabili să discearnă procesul de execuție, după gradul patru de rudenie – merg cinci și șase – și după al doilea de afinitate. Cumetre mic, să ne trăiască execuția! Art. 661.
Se semnează pe procesul-verbal. Martorii. Are dreptul de a cere informații despre cum trebuie desfășurată execuția. Face observații. Sunt trecute pe hârtie. Va primi, gratuit și obligatoriu, detalii – înainte – despre ce drepturi și ce i se incumbă. Nu vine gratis. Cică la Art. 326 sunt sumele cuvenite. Niciunele cu număr exact. De pierderea zilei de serviciu, de mâncare, somn, băutură, transport și altele. Cine i-a propus, ăla plătește! Art. 662.
