Brigada diverse – (E) bra(d), Nic(u)!
18 decembrie 2025
Să mai vorbim despre salariul minim, să se mai sperie ăștia de conduc lumea după voie și ordonă ce și cât să ia lumea? Da, respectiv nu. Impact…. Niciunul. Fiindcă nu se mai fac angajări, orice post statal nu primește nimic în plus, fiindcă nu stă scris nicăieri în legea legilor – constituția sau amărâta de lege 153 – că la orice schimbare a salariului de mai sus s-ar mări cumva cuantumul celui de până la data prezumptivei creșteri. Deloc. Sistemul nostru „conservă” sumele date celor cu state vechi, cu chiu și vai de prin 2017 încoace, de când au reinventat remunerațiile guvernanții. Creșteri cu țârâita, întinse creșterile (o recalculare pe baza unor indici cu pierderi pentru salariat) pe zeci de mii de ani. Cât despre marii investitori, să nu se mai lamenteze. Mărimea lor se măsoară, de când capitalismul revenit pe tărâm dacic, în „bonuri” valorice oferite cât se poate de gratuit de stat. Altfel, ar fi făcut foamea, și-acum ar bea zer în loc să se ghiftuiască de brânză. Încă plătesc te miri ce și mai nimic celor care le multiplică averile nepermis de geometric. Spania… și-al ei premier au totuși dreptate. Avem statut de europeni? Să luăm toți la fel.
Auzi la ei? Zero impozit pe casele suspendate. Și pun o poză cu baza uneia, ridicată din loc în loc pe niște piciorușe ca de dulapuri. 10-15 centimetri, la distanță de doi metri. La o așa considerație, idee, credeți că n-ar interveni statul să numere picioroangele și să le taxeze? Dar nu puneți și problema că i-ar veni într-o zi să spună „Ia-ți casa și cară-te cu ea unde poftești!”?
Curios. Deși eu și vreo câțiva muzicieni actuali nu ne prea „agreăm”. Bine, chestiune distantă, neștiută. Văd negru cu alb, forțat, nu eu am expus „pelicula” muzicală și nici nu mă doream inclus între privitori. Hai totuși să fac un gest colegial. Și derulez pe viteza obișnuită a înregistrării. Beth Hart. Bă, toată lumea o știe, o apreciază. La secunda zece, cred, o văd, rămân încremenit și mai dau de la început o dată. Frate, trage un scuipat bărbătesc cântăreața, d-ela de concurs, mult și la distanță, de-ți faci cruce. Halal! Dacă mai aveam un dram de îngăduință pentru ea, l-am pierdut deodată cu gestul scabros, golănesc, nefiresc pentru o femeie. Rău s-a ajuns, băi nene, rău. Am ajuns niște golani. Și ce naiba formăm astfel?
Printre multele anomalii din trafic, una m-a bulversat la propriu. Cât îți ia să mergi ca mine de la șaormeria așa-zisului străin, pe lângă coaforul-frizerie, pe lângă parfumerie și 5togo, să traversezi Eminescu și să ajungi la Centrul Cultural? Un minut. De obicei. La care se adaugă o secundă pentru petrecerea faptului ce urmează. O dubiță albă era parcată în tot acest timp pieziș pe colț, obturându-mi parcursul normal și a stat acolo încă cinci minute, nici măcar cu bunul simț al aprinderii avariei. Așa am avut timp să imortalizez ilicita poziție dinăuntrul instituției. Ca să nu mai mire pe nimeni – dacă se mai poate mira cineva – de ce suntem unde suntem. N-ar mai avea rost să ne mai întrebăm….
Azi însă eu mi-am și răspuns. În virtutea împrejurărilor, particip, fără să-mi doresc, la diferite întruniri. Și aud și văd multe. Ele se coc mai repede sau mai greu, nici nu știu pe baza cărui algoritm personal. Nu mi-a răspuns niciodată mintea de ce funcționează preferențial și deseori în detrimentul meu. Dar. Azi a fost promptă și a răspuns prompt și corect. Domnilor, femeile sunt vinovate că ne confruntăm cu astfel de caractere cotidiene. Nu miniștrii au inventat legile educației, nu evaluările bărbătești au implementat noua pedagogie, ci comportamentele feminine, excedentare la capitolul dascăli, care au făcut din toți elevii niște golani muieratici. Nu-l atinge, nu țipa la el, nu-l obliga…. Greșesc cumva? Deloc!
