CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Ascitic

Era de toată isprava. Băiat de liceu, căpătase încredere în sine.
Își găsise de agricultură și acasă. Asanând terenul din spatele magaziei, după gardul garajelor lui Mustață și Giurgea – da, tatăl lui Giurgea de la România tv sau Realitatea – și până la Wc-urile noastre. Cele două cabine, ca la ștrand cele de schimbat haine, cea din stânga a lor, cea din dreapta a noastră. Împlinise minunea. Printre zoaiele covoarelor și preșurilor aduse cu bună știință de domni și doamne tronau cele opt brazde cu ceapă, usturoi, roșii, ardei, vinete, aranjate ca la carte și îngrijite la fel. Ce rămăsese între magazie și gardul de plasă, pe două părți, devenise spălătoria Miței, loc de crăpat un lemn și alte mici operațiuni casnice mai mult sălbatice decât domestice. Apa – doamne, un lichid cenușiu spre negru ce mirosea mai ceva ca la ei înăuntru – n-o mai arunca direct în mijlocul curții, ci pe lângă gard. Dacă nu avea putere să răstoarne albia metalică, îi dădea drumul spre grădină direct și, în sfârșit, putea fi luată la trei păzește de fiu-său, Nicu, ce se chinuise să dea pământului un sens și rod. Bife pe care le taxa la beție Mița, fără lungul șir anterior de pedepse. Nu că nu le-ar fi aplicat, din contră, furia ei sporise și dura mai mult. Doar că băieții găsiseră metode de a nu se prezenta la judecată. Fugeau sau se baricadau în camerele lor. Ca să nu ajungă să facă vreodată ceva necuviincios, să o pocnească pe maică-sa. Și-ar fi meritat. Nu teroriza numai familia ei, ci toate celelalte familii vecine. Uite că-mi vine să râd, când îmi amintesc cât se simțea atinsă-n orgoliu, ăla puțin cât avea, când ea era trează și tata băut. Să nu spun prostii, dacă n-o fi și atins-o tata de câteva ori. O bună dovadă să înțelegeți cum funcționau relațiile Haritonilor prin acest exemplu. Sărise chiar Mitică să dea în tata, deși ar fi trebuit să-i mulțumească pentru coerciția fizică aplicată mă-sii, ca plată compensatorie pentru câtă bătaie primise. Până și în Șontorogu se trezise sentimentul de apartenență la ceea ce era în sine un simulacru familial, chiar și el avusese impulsuri orale și fizice, însă abia se putea ține pe picioare, iar tata… chiar și serios afectat de alcool, era sprinten ca un puști de șapte-opt ani. Un comportament ca al… romilor. Puteau să se omoare între ei, însă se asociau când altul le amenința existența promiscuă, te puteai trezi cu o serie de atacuri neașteptate, dacă atentai la și doar verbal la vreunul dintre ei, dar mai ales la maică-sa. Crescuți altfel, noi nu puteam înțelege acest spirit gregar, această detașare de corectitudine, ni se părea ceva…. Nici azi nu pricep comportamente ca acestea, nici de ce oameni având capul pe umeri, cândva, să renunțe la principii, la dreapta și justa evaluare, la acțiunile necesare corectării deviantelor ieșiri din carapacea umană.
Nu puteam lăsa nesemnalat acest preambul al îmbolnăvirii lui Nicușor, cu atât mai mult cu cât la numai câteva case eram vecini cu Costel, cu Ștambei. Știu, schizofrenia nu se ia, în cel mai bun-rău caz se transmite genetic ori hodinește nestingherită până la prima scânteie în individ. Totuși, copii, chiar și adolescenți, chiar și mai mari, ne-a trecut prin minte că nenorocul declanșării s-ar fi putut datora și apropierii de familia Tabacu, un soi de contagiune socială părea că se abătuse asupra lui Nicușor. Deși erau suficiente antecedentele genetice ale mamei și mediul precar în care supraviețuia zi de zi cu noroc chior. Nici azi nu știm dacă în fatala zi a decesului, a trecerii între ziua sa de naștere și cea care urma, moartea s-a datorat unei nefericite combinații de alcool și pastile sau chiar maică-sa i-o provocase, voit sau nevoit. Un mister demn măcar de câteva cuvinte așternute aici.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share