Fărădelegea lui Călin – Prouve
Nu astea. Care?
Alternativa la acordul unanim, terți și părți, concordă cu rațiunea de a compărea în procedura arbitrală. Însă „… și fără îndeplinirea acestei condiții.” până unde se întinde, care este limita (discuție purtată la intervenția accesorie). Citările se încadrează la 15 zile. Art. 581.
Până la „… temeinicia motivelor…”, din a doua frază a Art. 582, se cădea a avea întâietate motivul sau motivele în sine, care, până la urma urmei, este același lucru. Există un concurs de împrejurări care îl creează. Doar aprecierile lor ca temeinice ori nu fac obiectul justiției. Cred că fiecare individ, prins în seria de fapte, le va considera ca un dat, ce s-a petrecut rămâne ireversibil, în fapt justificat, indiferent de cei ce le vor cataloga. Comisia arbitrală, pentru absența uneia dintre părți, citată pentru dezbaterea litigiului. Ea mergând înainte când aceasta nu anunță deloc lipsa sa. Dar, o amânare este posibilă, când cu 3 zile înainte înștiințează comisia că nu se va prezenta la termen. Aprecierile sunt, deci, la mâna arbitrilor.
Cu amânare sau fără, partea poate sta și acasă. Se poate și fără el. Doar să-și dea acordul. Art. 583.
Sau fără niciunul. Nu sunt acolo unde au fost citate persoanele părți, litigiul se soluționează în lipsă. Și iar… că s-ar amâna dacă motive ar fi. Procedură identică, tribunal decizional pe temeinicie, neatacabilă hotărârea. Ultima suceală…. Însuși tribunalul, din proprie inițiativă, poate solicita amânarea, tocmai pentru a găsi momentul când părțile pot participa la dezbatere și pentru ca acestea „… să își poată formula concluziile în scris.”. Art. 584.
Totuși, după scriptele Art. 547 tribunalul chemat la „ordine” de părți nu este arbitral, ci unul de circumscripție, să fie de acord cu unele măsuri de asigurare și provizorii despre obiectul litigiului ori doar să constate niște fapte. E cam…. Nu vrei „trebunal” d-el adevărat, ci unul în afara lui, dar ceri să te protejeze unul real. Ce mă enervează…. Această dualitate, ba tribunal, ba instanță judecătorească. Introduse ca pavăză, în caz că se clatină crezul că arbitrii vor da soluții corecte. Evident că la o asemenea delegare trebuie acte specifice purtate de la unul la altul (tribunale) și încuviințate tot așa, de ambele. Art. 585.
Art. 586. Cu probele, oricare, cu dovedirea lor, cu explicații cerute în scris. Ca-ntr-o judecată ordinară.
Probe necerute, nefolosite. Doar cele cu notorietate, de undeva din mijlocul articolelor de ordin 200, cele cu personalități… pot intra pe masa arbitrilor și fără să fie în cerere stipulate. Nu este o impresie, e cert că până acum o asemenea enumerare, de la Al. 2, nu a fost redactată. Tribunalul arbitral are căderea „… de a decide asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor…”. În exclusivitate. Nici judecătorii nu avuseseră o astfel de triadă exprimată. Pe baza lor se fixează termene, care, o dată depășite, nu mai permit folosirea lor. Doar când „comisia” are nevoie de ele, de probe, își permit să le țină la îndemână, argumentând că numai așa soluționarea litigiului va fi corectă. Art. 587.
În fața cui altora? Probe de administrat în ședința de tribunal, tribunal ce dispune îi fie înfățișate supraarbitrului, ori altui arbitru. Am scris și gândit – mă rog, invers – nu degeaba că se „ordonă”. Chestiune din panoplia puterilor conferite, pentru a smulge fără opoziție un mijloc de probă aflat la una dintre părți.
