Cotețul cu metafore – Alfabetul unei morți anunțate
Alfabetul unei morți anunțate
Au dezbrăcat de frunze Toamna
Blasfemiind versetele-n cuvânt,
Cu sălbăticie, dezgolindu-i taina
Desăvârșirii sale pe pământ…
Ea și-a ascuns sub hlamida de ploi
Ființa sa firavă și discretă,
Gingașă ca o nestemată în noroi,
Hieratic scrisă-n cartea cea secretă
Intimitatea ei de tânără fecioară
Jelește necinstirea cea hulpavă,
Karma necruțătoare, care o omoară,
Lapidar și rece, ca pe orice sclavă…
Mulțimea tulburată vrea să se amuze,
Nimic nu pare s-o impresioneze,
O însoțesc cu zâmbetul pe buze
Pe drumul către eșafod, s-o amputeze…
,,Qui prodest?” este unica-ntrebare,
Răspunsul, însă, iscă noi contuzii
Se lasă încă așteptat în continuare
Și peste el plutesc mirabile confuzii…
Trec peste toate, șiruri de cocori,
Țipându-și unghiular perpetua plecare
Uitându-se cum, ca de atâtea ori,
Vântul e martor la a Omului trădare
Xenofilia cea feroce mușcă din mulțime,
Yoghinii cei bătrâni vestesc sfârșitul
Zilelor toamnei prin alte morți sublime…
