Cotețul cu metafore – Pe lângă brazii fără soț
Pe lângă brazii fără soț
Pe lângă brazii fără soț
cu toții am trecut;
îi cumpărau vecinii toți
dar eu nu am putut.
La bradul care se scumpea
privii atât de des;
o lume toată-i alegea
doar eu nu l-am ales.
De-atâtea ori am așteptat
ninsoarea cea de sus
o zi din viață mi-aș fi dat,
un fulg, mi-era de-ajuns!
O oră-ntreagă am stat aici,
să scadă prețul lor,
dar șansele erau prea mici
de frig era să mor.
Nici cerul nu era senin
și parcă, dinadins,
în calea ploilor ce vin
o stea nu s-a aprins!
Aș fi trăit în veci de veci
și rânduri de-alte vieți,
ca ale sale ramuri reci
să le mângâi, măreț.
Copac de-a pururi adorat
cum nu mai ai pereche,
acele tale mai răzbat
tocmai din vremea veche!
Căci te privim cu ochi păgâni
și plini de suferinți,
cum am văzut la cei bătrâni
care ne sunt părinți…
Azi nici măcar nu-mi pare rău
căci trec cu mult mai rar,
pe-acolo unde trunchiul său
se vinde în bazar
Căci azi, asemeni tuturor
și eu, la fel mă port,
privindu-l tot nepăsător
c-un rece ochi de mort.
Aș fi putut să mă pătrund
de farmecul cel sfânt,
și-n casă, noaptea să-l ascund
colinde să îi cânt…
Dar ăsta-s eu, mai glacial
nu-mi mai plac brazii verzi,
prefer, în schimb, artificial,
ieftin, de la chinezi…
