Brigada diverse – (O) (s)are, (b)ere, (5) ou(ă), ros(é)
29 martie 2025
Numai cu pietroiul să nu te lovească-n cap și să te cheme Eminescu. Sunt împotriva licitațiilor în general. În ciuda acestui fapt, tot cred că doar 6.000 de euro pentru „Itima fotografie” cu geniul este foarte puțin. Și încă mai cred în reparațiile cât de târzii ale unui text. Pusă o asemenea eroare de redactare laolaltă cu titanul…. Ne descalifică a-i fi urmași.
Stricăciunea…. Spurcăciunea…. Mintea îmi fuge la un cretinism de înmormântare, un instantaneu al unui cortegiu mortuar de prin aceeași parte de lume, la vest de România. Toate cele câteva țări de limbă slavă. Atunci condamnam doar sârbii. Le veni rândul cehilor să aibă parte de blamul meu. Și dacă „saltă piciorul” mă bulversaseră cu un pederast și scabroasa sa poză de i-ar fi fost dragă viu – mai bine mort -, praghezii mă șochează cu o maimuță albastră „îmbărbătată” c-o pungă scrotală aurie. Dovada lipsei de alimentare cu flux normal de sânge a creierului.
Avem noroc. Oricât s-ar îngreuna pământul, va pluti în continuare pe crugul propriu. Se pot duce, deci, oamenii pe unde le mai fâlfâie aripioarele rachetelor și pot aduce oricâte bogății doresc. Numai să ajungă acolo unde își propun și să se și întoarcă…. Platină le trebuie, bre, nebunilor, nu mai avem pe pământ, mergem după ea pe asteroizi. Nu strică prea multă minte, ce ziceți?
Cel mai mare rău: să ți se spună că ești performant când nu ești și să crezi și tu. În această prostie persistă Becali și fanii așa-zisului fotbal românesc. Dar mai grav este să iei și măsuri când constați în ce ape te-ai scăldat, dând vina pe prostia însăși.
De-ar claxona prostia tuturor celor ce calcă pe multicolora cale de seară situată între Piața Alba Iulia și Parlamentul României, s-ar stârni un vacarm inimaginabil.
Un pic de rațiune, un strop de timp alocat cuvintelor, i-ar determina pe mulți să retracteze inepțiile publicate. Absolut este maximul oricărei acțiuni, stări de fapt. Cine crede în variabilitatea lui greșește. „Cele mai absolute” descalifică mai ales pe jurnaliști. Bineînțeles, se dorea încadrarea între prerogativele exclusive ale unui președinte, aici Biden, prins de Trump cu fofârlica autopen-ului pe grațierile acordate în ultimele zile de mandat – degetele dăduseră iama-n ide -, date la anulat, cât să mai aștepte petiționarii calendele americane până la următorul dumnezeu pe pământ „milos”.
Le dai copiilor fel de fel de sloganuri, rămân îndobitociți cu ele o viață. Ce să zic, bravo că predai. Zece, o sută, două sute cincizeci, cât numărași, Ană, vor rămâne din biologia ta doar cu ce scrie pe tricou deasupra, pe și sub sâni: „Sunt aici să teach”. Predau are într-adevăr șase litere, dar tot era mai bun decât omologul englezesc în context. Și dacă tot doreai și scurtime, și diversitate, puteai scrie americănește direct. Bine, am văzut mulți dintre cei care una declară și alta sunt în stare.
Trebuie să repet? Ăsta este rolul femeii, să procreeze. Codul ei genetic asta o îndeamnă. Cât este aptă și-și poate vinde marfa fără prea mari eforturi. La islandezi, nordici în general, vestici europeni cu totul se poate orice. Pare un film cu morală ceea ce a făcut ministra pentru copii (au ăștia la ministrei și pentru…). După ce a greșit în tinerețe, momind un elev al ei de sub 18 ani să-i ofere ceea ce ea avea nevoie, a devenit oblăduitoarea și împărțitoarea de dreptate a acestora și la final s-a spovedit presei. Că știe cum pare azi…. Cum să pară, cucoană, miroase profund a pușcărie. Indiferent după câți ani. A mai și demisionat. Nu însă și din parlament. Moralitate, zero, bre, de politicieni. Și după 36 de ani, cu fața aia a ei să vii cu astfel de povești….
Am „shoot”-at patru păginioare de telefon despre islamizarea Belgiei. Deși aveam în minte din 2018 imaginea de dezastru a societății cosmopolite a Bruxelles-ului. Văzusem în gara de nord, la doi pași și jumătate de hotelul Thon, păturile, pernele, jegoșii, negrii, arabii, țiganii noștri cu cea mai mare mâhnire. Dar nu m-am mai mirat când mi s-a dezvăluit istoria unei părți a centrului istoric, pe unde își făceau veacul sodomiștii nestingheriți în urmă cu 50 de ani. Și am relatat și episodul când am înjurat de mama focului, când pe o străduță din spatele aceluiași hotel a oprit un mercedes negru, din care au ieșit o familie de șapte arăboi, între care și mușa vânătă la bot cu burta la gură.
