Cotețul cu metafore – Omul preistoric
Omul preistoric
Strămoșii omului, precum se știe,
trăiau în peșteri ce n-aveau ferestre,
și nici vreo urmă de tehnologie
dar ne-au lăsat desenele rupestre…
Deși de-abia aflaseră ce-i focul,
îl foloseau cu multă-ndemânare
frigând un ditamai mamut cu totul
căci nu aveau restricții bugetare
Lumină nu aveau atunci, în grote,
decât, poate de la vreo făclie,
dar totul era gratis și n-aveau cote
sau ordin de a face vreo economie
N-aveau nici apă caldă sau centrală
nici vreun confort modern ca azi,
căldura nu venea din pardoseală,
n-aveau averi, fiindcă erau nomazi
Plecau la vânătoare de mamuți
cu sulița, cu arcul și săgeata,
uniți, fiindcă au înțeles că-s mulți
și nimeni nu le dă nimic de-a gata
Pe vremea aceea, viața era simplă
iar omul, fericit în simplitatea lui
căci, nu stătea cu degetul la tâmplă
ca azi, în vremea breaking news-ului…
Comunicarea lor era prin semne,
pe care toată lumea le înțelegea,
și nu erau motive care să însemne
că ar fi fost vreunul care se plângea
Acuma, când progresul e la alte cote,
trăim intens arzând multe etape,
dar tot avem acel instinct de grote
de care nimenea n-o să ne scape
Căci, chiar și-acuma, scriem pe pereți
cu semne, dar nimeni nu-nțelege,
nu ne putem uni, și, după cum vedeți
în viață, are fiecare propria lui lege
Fără respect pentru păreri distincte,
ne dăm în cap și ne-njurăm retoric
conduși și-acum de vechile instincte,
precum era odată, omul preistoric
Când ce trăim acuma se va termina
iar noi vom fi doar amintiri frumoase,
urmașii noștri poate ne vor judeca
tot ca pe omul preistoric, după oase…
