Brigada diverse – (E)i, (a)foni (c)a Do(r)a: D(a)n, (L)ica (ș)i M(o)ni
22 februarie 2025
Credulitate totală, reclamă deșănțată, tupeu sfruntat. Una bucată ședință, una bucată…. Cum ai putea crede că, fără tăiere, gușile unele peste alta vor dispărea cât bați din palme după o simplă expunere la un aparat? N-ar lua babele, grasele și alte categorii ale căror șunci stau straturi-straturi această miraculoasă invenție și-ntr-o oră ar fi fecioare zvelte? N-ar trebui să meargă și-n alte părți ale corpului, unde – știu, veți riposta că „bărbia dublă” este de altă natură; cu precădere pentru atare boală, glanda tiroidă inflamată, nu prea am auzit de remedii; dar, mai ales, dacă despre o cută de grăsime vorbim, nu se topește cu toate razele razelor; și n-o fi periculoasă, de-ar fi așa, metoda de ardere bruscă, după ce organismul a dus muncă de lămurire cu corpul pentru asemenea depunere? – sunt la „kaizere” cu duiumul?
Măi… bre… domnilor jurnaliști. Ce vorbă e aia că nu-ș’ pe ce-a cheltuit nouăzeci de mii de iuroi Vicoloaica? Și-n trei zile. Sunteți neserioși. Încă n-a cheltuit la câți bani avea la dispoziție în magazinele de lux. Poate nu știți ce este acela „peste hotare”. Poate să vă amintesc cât costă dincolo de granițe o banală extracție dentară, să vă „recomand” să vă operați în străinătățuri. V-ați vinde viața voastră și a generațiilor viitoare vreo două.
Făcu vasluianul 51 de ani degeaba. Să pună botul la o copchilă și să-l deposedeze, prin voia lui, de 40.000 de euro? De unde-i aveai, bă băiatule? Și ce a zis că-și ia de „bănuții” ceia, Porche, garsonieră în București sau apartament în Germania?
Adică tot niște șmecheri să beneficieze, cei de la asigurări, nu? După ce Nordisul a jumulit botaniștii – ăi de pun botul la vrăjeli -, stai că te mai jumulește și statul, și cel care, în virtutea parlamentarismului îngrijorat că li-s votanții jecmăniți de dezvoltatori, dar numai pentru cei ce ar depune în contul lor 40% din sumă. Și ăi cu 10 %? Merg la pierderi „colaterale”?
Dacă are românul – și-a-nceput să aibă, de-și iau amărăștenii de altădată mașini și case -, să dea. Și dacă a zis FMI-ul că trebuie urgent la buget mai multe parale, e musai! Să repet că domnul prim nu era în mare alertă precum specialiștii în monetarism se arătară? Să vedeți cum stă treaba. Sau cum stătea băsescian. Și-atunci venise găuritul în talpă, și-atunci se îngrijorase că e groasă, însă și-atunci, ca și-acum, nu-i duhnea gura (sigur băgase în el sarmale, fripturi cu mujdei, mămăligă și vin la greu) a tăieri de venituri de la stat și majorări de taxe – deși, așa știe România să procedeze, ca-n ultima variantă -, ci să se găsească soluții de altă natură – economică, probabil, de creștere…; în fine, n-avem noi din aia -, să nu mai crească, cică, dobânzile de împrumut. Bomba jurnalistică vine abia acum. Două mici frânturi de text sunt superbe în modul juvenil de redactare: 1 – „surse apropiate discuțiilor” (discuțiile devenind persoane aici); 2 – „sau chiar să scadă” (desigur, dobânzile). Bineînțeles că este o eroare de percepție. Nu e clar că într-o astfel de situație câștigat ar fi debitorul, că povara surplusului mai mic ar fi mai suportabilă și, deci, deficitul s-ar micșora? Ei…. Dar românul a rămas ca odinioară, când venea zapciul de să strângă dijma, censul, zeciuiala. Ori ca predianul Moromete: „N-am! (…) Păi nu ți-am spus că n-am!?”. Așa scuză găsi și guvernul: e greu să ia și alte măsuri drastice după înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor. Știm, însă, că îngheț a fost doar afară, în atmosfera climaterică a țării în zilele acestea.
Greu este să faci muzică. Adică s-o compui. Cineva pune o întrebare prostească cu specific cotidian. Futilism cu ingrediente tehnologice de mură-n gură și posmagi muieți. Să fi fost nevoit respectivul întrebăreț acum hăt deja ani să scrie partituri, măcar pentru linia melodică a vocii, să o trimită cu scris de mână a notelor către măcar un amărât de concurs de muzică ușoară ca la Râmnicu Sărat. Să-i fi dat juriul cu ele-n cap sau, ca să-și râdă de el, să-l pună să reproducă partitura.
