Ora de muzică 88
V-am vorbit despre minuțiozitatea lui Sting. Și-a trecut în catastiful cu cântece fiecare disc apărut vreodată sub semnătură proprie.
De nu foram în adâncuri, precum TBM-ul de sfărâmat piatră pentru tunele, rămâneam fără o apariție sub titlul Sting at the Movies, o colecție cu melodiile apărute ca soundtrack-uri în filme, încununând astfel o activitate de 25 de ani. Sunt șaptesprezece la număr patru sunt, le veți recunoaște, creații de pe timpul lui Police și doar le voi înșirui: De Do Do Do, De Da Da Da, I norn For You, Need Your Love So Bad, Englishman in New York, Someone To Watch Over Me, Demolition Man, Shape Of My Heart, All For Love, The Secret Marriage, This Cowboy Song, It’s Probably Me, Angel Eyes, Moonlight, My One And Only Love, Fragile, Murder by Numbers, Valparaiso. De notat ziua publicării: 1 Decembrie 1997. Japonia.
Brand New Day. Cântecul și videoclipul. De fapt invers. Videoclipul până aproape de final e un pic…, aduce a infatuare. Nu neapărat rolul de Iisus jucat de Sting, ci câteva gesturi care mie mi se par nelalocul lor. Mâinile care fac loc prin mulțime, mâinile care impun îngenuncherea, cei patru bodygarzi, cerșetorul în genunghi de asemenea…. Sunt însă și mâini care aduc fericire, sunt…. Piesa este o realizare, nu putea face discordanță cu timpurile și vine cu o completare la Mercury Falling, cu o îmbunătățire sau mai bine zis cu o maturizare a melodiilor pe care eu le credeam prea ,,ușoare” față de pretențiozitatea și prețiozitatea din trecut a muzicianului. Versurile ocupă vreo trei pagini, cuvintele sunt de tip complementar, iubire, restartare…. Mi-au adus aminte, fără vrere, de ,,rock-ul de dragoste” al lui George Nicolescu, ,,sunt bărbatul, ești femeia…”, asta așa ca să fie între cei fără vedere. Stevie Wonder este coparticipant la instrumentație, aducând binecunoscutele-i pasaje de muzicuță, întregind un tablou muzical de o calitate deosebită. E o schimbare normală de sound, timpurile timbrale se înnoiseră, se îmbunătățiseră substanțial și aspectul ăsta se datorează lui Kipper, dar și băncilor de tonuri din ce în ce mai rafinate ale celor de la Spectrasonics, companie fundată în 1994 de Eric Persing, unul dintre pionierii revoluțiilor instrumentelor cu claviaturi și de soft, având printre realizări sunetele de la seriile Roland JV, XP, mai bătrânul dar novatorul D50, cât și toate cunoscutele programe muzicale de calculator, instrumente virtuale, Atmosphere, Trillian, Stylus, Omnisphere, adevărate depozite de ,,… the rhythm in your tune…” ca să-l citez pe Sting, de basuri, chitări, piane, viori, fonduri, pad-uri după numele englezesc, dintre cele mai rafinate și mai ciudat emise, un complex de înregistrări de înaltă calitate cu zeci de microfoane…. Ca să nu pară vorbă goală afirmațiile mele, vă dezvălui procesul de fabricare al unuia dintre sunete. Au luat un pian, i-au montat microfoane dedesubt, deasupra, la pedale, lângă clape…, i-au dat foc și au început să înregistreze fiecare mocneală și ardere. Burning Piano se numește acest nou instrument.
Este aproape imposibil să mai auzi în creațiile pop din zilele noastre ca prima descindere de voce să apară la minutul 1 secunda 29 așa cum o face Sting în A Tousand Years, o piesă de aproape șase minute, prima de pe album, un ,,bluz” ce abundă de tonuri complexe, de fundaluri închise la culoare ce induc calm, tristețe, acompaniate de isonul vocii tânguit pe chitara prefăcută parcă în vioară cântată în flageolete, flancate de o ritmică precisă, clară, fără imixtiuni de armonice. Textul descinde printre mii și milioane de vieți, minciuni, certitudini, ignoranțe, universuri, toate pentru un singur deziderat: eterna iubire pentru EA.
