Fărădelegea lui Călin – Philatelist
Înainte, că tot în urmă era mai bine.
Suma de două pătrate perfecte este cerința Art. 195. Nu despre matematică se „cramponează” dânsul, ci de prevederile numărului la care se referă. Și tot la un număr se face trimiterea, cel al exemplarelor cerute pentru cererea de chemare în judecată. Cum nu mă sfiam să-mi exprim umila părere, fără contabilizare precisă, funcție de doleanțele celor ce au trebuință de câte un exemplar, plus încă unul ce rămâne la instanță. Articolul incumbat: 149 (10×10+7×7).
E ca și cum cineva ar scrie ce-i trece prin cap pe o foaie și ar depune-o oriunde…. Problematica Art. 196 este corectă, însă rescrierea cerințelor de depunere a cererii de chemare în judecată, varianta negativă, deși pare o întărire, aduce mai mult a inutilitate. Nici nu se putea altfel. Fără nume și prenume, obiect al cauzei, motive și semnătură, cererea are hazul unei povestiri ce ține de beletristică. Chiar și în situația literară, fără elementele specifice firului epic, înșirarea de cuvinte nu capătă validarea cititorului, specializat sau nu. Cu toate aceste elemente lipsă, singulare sau cumulate, singura pentru care este îngăduită cererea „nulă” rămâne semnătura, a cărei prezență poate fi amânată până la primul termen, cu înștiințare în citație sau chiar în ședința care dezbate nulitatea cererii. O semnează reclamantul și toate intră pe făgașul legalității. La fel se procedează și dacă vizavi de semnătură sunt dubii și neclarități. De semnalat și o notă de respingere din mai 2023 (o fi sau nu valabilă?; ca să nu-mi fi răcit gura degeaba).
Art. 197 două note: prima de respingere, a doua de admitere, la nu mai puțin de 8 zile anul acesta. Pentru timbrarea cererii. Adică, de fapt, achitarea timbrului, atașabilă cererii. Nulitatea are dublă cauzalitate: netimbrarea sau timbrarea insuficientă. Ambele deloc prinse în accepțiunea rațiunii licite. Când ai o listă de obligativități la depunere, este incorect să creezi probleme ulterioare, să consumi timpi instanței, doar fiindcă cel ce o ia în evidență îndeplinește doar formalitatea preluării și numerotării și nu și a verificării. N-ai timbru, nu o primește instanța, ai luat, „din zgârcenie”, timbru de 2 lei în loc de patru, de asemenea. Da’, mă întreb, ăl de-i dă timbrul, nu-i spune novicelui de care să cumpere? Nota „purificatoare” acum, care concluzionează că oricare ar fi motivul sau forma de atac în justiție, oricare ar fi starea reclamantului – vezi insolvența -, nu se scutește de taxa de timbru judiciar.
Ei da! Cum altfel? O singură cerere, mai multe „doleanțe” potrivnice aceleiași persoane. Cât privește cauzele, se încadrează în litera Codului de Procedură Civilă nr. 99. Disjungere…. Art. 198.
Aci este defecțiunea procedurală. Că doar „… se înregistrează și primește data certă prin aplicarea ștampilei de intrare.”. Ca să intre în tăvălugul neajunsurilor și să pricinuiască necazuri. Mi-e crezul neclintit, nu e bine. Art. 199 contabilizează totodată felul și forma prin/în care ajunge cererea: reprezentant, poștă, curier, fax, scanată și transmisă prin poșta electronică, înscris în formă electronică. Iată de unde încep erorile procedurale. Al. 2 le trimite direct președintelui instanței. Ori persoanei care alea iacta est viitorului complet de judecată.
