Calendar științificHome

Calendar științific: 6 octombrie

6 octombrie

6 octombrie Histology_bse

În data de 6 octombrie 1997, Stanley B. Prusiner lua premiul Nobel pentru medicină pentru descoperirea prionilor.  Prionii sunt agenți infecțioși nonconvenționali de natură proteică, lipsiți de orice tip de acid nucleic, care produc un grup de boli neurodegenerative transmisibile ale animalelor și omului, numite boli prionice (encefalopatii spongiforme transmisibile). Dintre acestea, cea mai cunoscută este encefalopatia spongiformă bovină (boala vacii nebune), dar există forme de encefalopatie spongiformă și la alte specii de animale: scrapia (la ovine și caprine), encefalopatia spongiformă a cervidelor etc. Din categoria bolilor prionice ale omului fac parte: boala Creutzfeldt-Jacob, insomnia fatală familială, boala Kuru, sindromul Alpers (la copil) etc. Prionii sunt molecule normale de proteină, care devin infecțioase când iau o formă anormală. Ei nu sunt văzuți de sistemul imunitar, prin urmare nu sunt atacați, ei rezistă la temperaturi extreme și la solvenți puternici.

În data de 6 octombrie 1903 se năștea Ernest Thomas Sinton Walton, fizician irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1951, împreună cu John Cockcroft, pentru experimentele de fisionare a nucleului atomic efectuate la Universitatea Cambridge la începutul anilor 1930. Walton este singurul irlandez care a câștigat un Premiu Nobel într-un domeniu științific.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share