Calendar științificHome

Calendar științific: 3 octombrie 2015

3 octombrie

3 octombrie-Fusée_V2

În data de 3 octombrie 1942, din localitatea germană Peenemunde, aflată în Germania nazistă, era lansat primul obiect făcut de om care a ajuns în spațiu. Este vorba despre racheta V2 (Vergeltungswaffe 2/A4 (Aggregat-4 ).  V-2 , al cărei nume tehnic este Aggregat-4 (A4), a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acțiune dezvoltată în timpului celui de-al Doilea Război Mondial în Germania, cu scopul expres de a fi folosită împotriva Londrei, iar mai târziu a Antwerpe-ului. Cunoscută ca racheta de tip V-2, racheta propulsată cu propergol lichid a fost prima rachetă balistică de luptă cu rază lungă de acțiune și primul obiect construit de om care a efectuat un zbor suborbital. Ea este strămoșul tuturor rachetelor moderne, inclusiv al celor folosite în cadrul programelor spațiale ale Statelor Unite și fostei Uniuni Sovietice. În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, guvernul american, cel sovietic și cel britanic au obținut acces atât la schițele tehnice ale V-2, cât și la oamenii de știință germani care au fost însărcinați cu crearea rachetelor, prin Operațiunea Paperclip, Operațiunea Osoaviahim și respectiv, Operațiunea Backfire.

În data de 3 octombrie 1844 se năștea Sir Patrick Manson, doctor scoțian care a făcut importante descoperiri în parazitologie și a fost fondatorul domeniului de studiu a bolilor tropicale. A fost absolvent al University of Aberdeen, cu titlul de Master of surgery, Doctor of Medicine și Doctor in Law. Este considerat tatăl medicinei tropicale, descoperirile sale în domeniu conducând la teoria malariei distribuită de țânțarul anofel.

În data de 3 octombrie 1916 se năștea  Hillsborough, County Down, Ireland, James Francis „Frank” Pantridge, doctor și cardiologist irlandez. Frank Pantridge a revluționat medicina de urgență și serviciile paramedicale prin inventarea defibrilatorului portabil.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share