Brigada diverse – R(o), p(i) (b)une
1 septembrie 2024
De-aș ști cum de s-a făcut iar toamnă.
Privesc la frunza de…. Cu toată melancolia indusă de cifra calendaristică, de vântoasele care sub bagheta maestrului creator s-au pornit a da de știre că-mbârlogirea și înțolirea în strai gros nu e departe, nu pot trece în filtru azuriu pentru a privi ceea ce este galben-bej-pătat în culoarea mării. De mi-ar fi arătat vestitorii de „super lună albastră” o fotografie în spectrul amintit, aș fi căzut în reverie și aș fi plutit….
Și-or mai fi obiecte neascultătoare de-acu-ntr-o mie de ani, căzând autumnal din ceruri. Fără ham, fără habar…. Iubiți și stimați oameni de știință, mai puneți pe viitor o zăbală sateliților, să nu ne trezim cu ei în cap noaptea.
Pentru cotidian o zi trecută este o istorie uitată. De le-ar fi trecut toamna prin suflet (e aici ceva „marafetian” ascuns) turanicilor, și-ar fi smuls impulsul hun de-a-și fi atacat tătucul, țarul nedeclarat, dar funcțional de când rusul nație, și-ar fi făcut cruce cu limba în colțul ortodoxiei. Bă piciule, mă Volodimir, stai locului. Are Putinică la bombițe de vă dă mai multe pe cap de locuitor decât ați putea duce. Cum a și făcut, așa, un exercițiu de rutină cu voi.
V-am zis că splendoarea mirajului estival pălește în fața evidenței scenice. Că pică frunza-n dungă și se veștejește pe…. Os. Care și el, augmentat ca inelele pe trunchiul de copac, crește ca-n basme, lățindu-se. Ia să-i fi zburdat sânul voluptos în tricoul din tinerețe Loredanei. I-ar fi picat prinții la picioare și-ar fi umplut-o de nestemate. Dar nu-i bai. Poate umbla și cu cioara vopsită, remaiată, reșapată, retușată. N-o mai curtează nici măcar bulibașa….
Vin cocoare pe ponoare…. Și popoarele rămân la fel de tâmpe, siderate încă de farmecul carierei. O slujbă ordinară, nenorocită. Dincolo de ea nicio fișă de înscriere pe firmamentul omenirii. O iluzie pe-un fundament oscilant. Doar de-o îndoielnică degustare un „vinișor” australian ce se servește la cina biroticii. O lege care ba descătușează, ba încartiruiește. Care-i lasă angajatului timp și argumente să nu răspundă după orele de corvoadă mesajelor și cerințelor patronului. Care, nerezonabile, pot ajuta la învinuiri și penitențe. La ei de ordin pecuniar: 19 miare angajatului, 92 miare companiei.
Cârduri, cârduri, berzele se duc…. Cine n-a participat la festivalul Mamaia nu știe ce-a pierdut. Lume pestriță, veșnic înfometată. De succes, de preamărire, de… foame. Acolo, la masă, mic dejun, prânz, cină, organizatori, televiziune, concurenți, orchestră și juriu sunt egali. Nu țipă în ei mai mult de-un stomac nehrănit, nu se revoltă în ei mai mult de-un maț gros și nu-și dă aere altceva decât un gât râgâit ori un dos flatulent. În rest…. Chiar și-n 2009, la prima mea participare, hârca a bătrână de făcu pe interesanta în ediția curentă, 2024, a avut și atunci o ieșire de interes, înecându-se ca țiganca la mal în plin concurs. A întrerupt orchestra din elanul pe care și-l luase, „zborul cărăbușului”, frângându-i elitrele. Ca să parlească ea nu știu ce…. Cum fac romanii: „Maestre, o clipă, vă rog…”. Să fi fost eu ăl mai Zgabercea, puneam reclame și-o scoteam de pe covorul roșu pe care se credea. Nu pentru „dorința” de a se lăsa auzită, ci pentru sfruntarea de a întrerupe buna pornire a orchestrei. Să fi fost în locul blondinelor din primul rând, o țăcăleam în piftie cu baghetele arcușurilor.
Și-n amintire gust de struguri…. Pe-același făgaș al pierderii de minte și-ncredere oarbă în sine, m-am pierdut în negura ultimilor 15 ani. Când colegii-mi provinciali se-ncordaseră pe la Tl7abc și primiseră o lecție de la Ochescu soră cu…-ntomnarea muzicală.
