Spații culturale nr. 95 (5)

Șerban TOMȘA

Pitici cântători, în cutii de lemn

Locul era plin de turturele, iar copacii cei mai frumoși erau ulmii și salcâmii. Pe urmă, turturelele au dispărut din pricina invaziei guguștiucilor care veneau din sud. În urmă cu șaizeci de ani exista o singură pereche de asemenea păsări, ținute de un tâmplar din Udeni, într-o colivie. S-au tot înmulţit şi o vreme au mișunat prin toți arborii, până când fiecare cetățean român a devenit purtător de pușcă. Iar ulmii s-au uscat şi au fost înlocuiți cu plopi.
Cam tot atunci a venit în ținut un jandarm intrat în legendă. Era de o autoritate care ar fi făcut din el, în alte condiții, un general de armată. Unul veritabil, nu de carton. Era foarte inteligent, ca să nu mai vorbim că, din punct de vedere fizic, era invincibil. Un fel de Wyatt Earp local. Când apărea într-o localitate, toți infractorii se topeau, în aceeași noapte, încotro vedeau cu ochii. Alții, care voiau să intre în sat și aflau cine e șef de post, făceau imediat cale întoarsă. Au încercat să-l asasineze în repetate rânduri. Fără succes. El afla din timp şi, seara, punea masa în curte şi aşeza acolo o lampă cu gaz, ca şi când ar fi vrut să cineze. Apoi se aşeza la pândă în tufele din grădină şi îl lua ca din oală pe posibilul asasin, tocmai când ăsta îşi potrivea puşca în poziţie de tragere. A fost, nu vorbesc degeaba, un bărbat fără egal. Îl chema Ion Ștefan și i se spunea Iliescu. L-am cunoscut când era foarte bătrân, la pensie, și ne-a ajutat să o creștem pe fiică-mea, când eu și soția eram la școală. A murit la 92 de ani. Un om mare în toate privințele, fără discuție. În ultimul an de viaţă îmi dăduse două caiete în care își povestise viața, dar mi le-a luat înapoi până să apuc să le citesc. Am înțeles că s-au pierdut după moartea lui. Doamne, ce mai personaj aș fi scos din el!
Pe vremuri, Ştefan fusese primul om care a adus în ținut un aparat de radio. O cutie mare, de lemn, din care răzbăteau voci omenești și muzică. Toată lumea se crucea. Tatăl meu era copil și, împreună cu vărul său, Păpurică, asculta și el lăutarii din aparatul lui Ştefan.
─ Nu pricep, zicea tata, cine cântă în cutioara aia.
Păpurică era mai mare și îi explica micuţului:
─ Bă, să știi tu că înăuntru sunt niște lăutari mititei, așa, cât păpușile.
─ Și cântă întruna?
─ E, și tu acuma! Cum să cânte întruna? Are jandarmul o oră când îi scoate afară să se pișe și să se cace. Le dă să mănânce și pe urmă îi bagă la loc.
─ Și la ce oră face asta?
─ E, asta e ! Nu știu, urmărește-l și tu și află!
Degeaba a tot dat târcoale pe lângă garduri tata, pe atunci un ţânc de şase-şapte ani, fiindcă nu a putut să-i vadă pe piticii cântători. Dar a rămas mulți ani convins de ceea ce îi spusese vărul său.
Nu l-a văzut decât pe jandarm, care se odihnea în curte, sub un nuc, cu un pahar de ţuică în mână.
Acum vedem zilnic oameni din ce în ce mai mici, pe ecrane tot mai mari.

Fapte culturale

La Ploiești este NORR

Înființat pe 11 martie 2024, NORR este un cenaclu literar pentru tineret, înființat ca răspuns la o cerință culturală veche a orașului, mai ales a mediului liceal și universitar.
NORR este coordonat de scriitoarea Camelia Iuliana
Radu, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România și are deja proiecte în derulare care răspund la întrebările inerente începutului în ale scrisului.
Ce este și ce nu este un volum de debut? Este corect
să privim critic propria poezie? Cum ieșim din blocajul de autor? Cum îți citești creația literară? Care este dominanta emoțională/ideatică a creației tale artistice? Dar vocea ta literară? Cum vrei să te perceapă cititorii? Cum îți pregătești ieșirea în public? Multe alte teme de interes pentru scriitorii tineri au devenit proiecte, dezbateri, discuții libere.
NORR și-a propus să invite la întâlnirile literare scriitori din județul Prahova, dar și din alte orașe, să aibă acțiuni și interacțiuni cu centrele culturale din țară, cu alte cenacluri literare. De altfel, va fi o vară plină, cu multe evenimente culturale. Deja sunt în derulare două proiecte literare: Nu știu cine ești, fă-mă să te țin minte!, un proiect care are ca scop formarea identității artistice a tinerilor autori. Al doilea proiect este Desenează-mi o poezie, un exercițiu creativ, inspirat din operele plastice expuse la Galeriile de artă. Artă din artă, una din cele mai noi tendințe ale tinerilor poeți și artiști plastici. Ambele proiecte vor avea ca finalitate antologii, participări la spectacole, mai multe seri de poezie în aer liber, mai ales în vara aceasta, când municipiul Ploiești este capitala culturală a tineretului. Cel mai iubit proiect NORR este însă mentoratul pentru volumul de debut, unde sunt înscriși deja patru tineri autori.
Norr înseamnă Nord, cu multe sensuri adiacente: acasă, direcție bună, stea călăuzitoare, a aparține, de-ai noștri, loc de baștină (în cazul nostru, poezia); este un nume misterios, poetic, are forță, fiind un cuvânt străvechi, care aduce pe trena lui istorică multe conotații bune, puternice. Este o sintagmă răspândită la nivel internațional, făcând parte din cuvinte ce aparțin multor limbi, deși are sorgintea în Nordul geografic al planetei (numele cenaclului a fost propus de eseistul Marian Mărchidanu, fiind inspirat de titlul volumului de poezie NORR, al scriitoarei Camelia Iuliana Radu – Editura Tracus Arte, 2016). În limba română, nor are sensul de cel care umbrește, cel care aduce ploaia, schimbarea, fiind și o aluzie pentru umbra, reflectare, reversul a ceea ce trăim, fața din umbră, poezia.

Departamentul comunicare NORR

Ioana R. DUMITRU

ai plecat într-o joi dimineață

mă cheamă datoria, ne-ai spus
într-o ultimă răsuflare
ca bătaia unei aripi de fluture
te-ai înălțat când zorii încă nu apucară să se reverse
în culori de stacojiu
ca inima mea plânsă
netrezită încă
era atât de devreme în tine, tată!…
ai făcut să fie târziu în mine
vreau să îmbătrânesc mai repede
să te pot revedea mai curând
să te strig pe nume, iar tu să-mi răspunzi
aici
aici e casa ta, a noastră,
aici ne-am regăsit
m-am rătăcit un sfert de viață de tine…
îmi pare rău că m-am grăbit
îmi creșteau pene-albastre când totul în mine eroda
mă chema zborul
nu mă uita
nu plânge, copilă!
mi-e dor de tine
totul în casă doare
covorul, tavanul, oglinda
în ele se reflectă pașii tăi
lumina ta
chipul tău blând și părintesc
mă simt străină în casa goală de tine
că uneori cred că am greșit adresa
nu știu ce caut acolo, obiectele n-au sens
în cadă încă mai arde o candelă
pe sub ușă se furișează o rugăciune
ca un sărut pe fruntea ta învinețită de boală
ce frumos ești, tată! ce mut! ce crini îți înfloresc din piept!…
în capela ultimului rămas-bun
sorb din ceaiul rece, pe care-l beam împreună

așa cum tu sorbeai din viață
un ultim ceas al tihnei noastre
clopotele bat de undeva din biserică
dar tot ce aud
e zumzetul albinelor
și glasul tău chemându-mă la masă…

ai plecat într-o joi dimineața

în fiecare zi

se naște în oglindă un alt eu
care învață să îți iubească tristețea
conturul, ochiul, blestemul
incinerabil
artificial
smintit

nu mă lăsa corijentă în dragoste
mă străduiesc
să-mi fac inima mândră
chiar dacă știu că niciodată nu voi obține premiul întâi
podiumul tău e deja ocupat

în fiecare altă zi
îmi culc fricile la pieptul tău
ești primul demon care mi-a împrumutat zborul
mă înalț în abisuri
cad în nori
nu știu de unde să te încep iubind
unde să te sfârșesc în ură
sufletul meu e din ce în ce mai neîncăpător
am poleit trădarea ta
m-ai despicat în urlet
un uragan dresat să distrugă tot ce iubește
amor(tizor) de durere

în fiecare nouă zi
condamn lumina
zorii răsturnați în colaps
mă rog să-ți fie milă de reflexia mea
de umbra mea
de răceala care ne separă oasele

în fine
în fiecare zi
voi inventa o zi numai a ta
o literă din alfabet
un alt alfabet
să am tot atâtea litere
câte zile aș vrea să le petrecem în afara clepsidrei
ars longa, vita brevis
întunericul se subțiază
alunec în clinul dimineții de sticlă

am visat c-ai vrut să mă omori

întâi m-ai îmbrățișat
m-am lăsat moale și ți-am crezut minciunile
ca o căprioară în bătaia farurilor unei mașini
am paralizat acolo
predându-mă
dar mâinile tale au alunecat într-o mângâiere
o frână tatuată pe jugulară
degetele s-au încolăcit ca un șarpe
și-au strâns
până la vinețiu
ochi ieșiți din orbite
limbă purpurie
în groază mi-ai citit testamentul
tămâia avea miros de cauciuc tocit

apoi m-ai sărutat pe frunte
ca pe un copil cuminte
nu m-am zbătut
nu am plâns
nu am urlat
am vrut să fiu un curcubeu
fiecare atingere pe pielea mea – o culoare
să apar după ploaie
ca un martir după iubire
frisonul unei depărtări
ultima vânătoare de vise
tăcea mea – complice
tentativă de trezire

te-aș fi condamnat de crimă
dar în iubire toți suntem asasini
te-am iertat de la prima respirație în minus

eu am visat c-ai vrut să mă omori
tu ai ucis un vis infractor

niciunul nu facem recurs la viață

Ioana ȚOPA-STAN

Triunghi

Trăiesc într-o cameră curată
în fiecare colț există câte un scaun
pe care se așază cineva
în picioare.

Acoperiș

te rog, nu mai țipa
perete perete perete
locuiesc într-un triunghi al fricii
fiecare vorbă se lovește
– inevitabil –
de mine.

De ce scrii?

Scriu pentru că
mi-am văzut mortul purtat
pe brațe în centrul orașului;
petrecut legat corupt de funii
împachetat în batiste date de pomană
în daune morale permanente
– îi îmbrățișau corpul
fanfare de flori.

Am plâns când mi-am văzut mortul acaparat
de pulberea armelor de foc,
am tras până ce ultimul glonț
mi-a perforat cotul.

s-a zbătut
a țipat la mine
să îl iert
nu am putut

ce cot frumos aveam.

Dedeman

Nu îmi plac oamenii frumoși.

Oamenii frumoși mint
promit concesii
aruncă în mine cu vorbe dulci
așteaptă să plâng pe scările parlamentului român.

Oamenii frumoși se ascund după uși
sperie copiii mici
se ambalează intenționat în țesături artificiale
și mă iau de mână în autobuz.

Mi s-a spus că sunt frumoasă
am ochi albaștri
dantură sănătoasă
nas corespunzător
mi-au spus că sunt frumoasă
toate persoanele în care nu am încredere.

Poezie am pierdut numărul

Alice care seceră gâtul puilor de baltă;
înot printre rămășițe,
trupuri goale decapitate
în baie de venin negru gros.

Mortul cu ochi de catifea
îmi zâmbește cu subînțeles;
cu mâinile înfășurate în pansamente
îmi cuprinde fața.

Printre rămășițe
trupuri goale decapitate
caută mingiile de hidrogen
să le stea pe umeri.

Mortul își scoate ochii
– mi-i dă mie –
îmi povestește cum a fost odată
pe vremea lui:
avioanele secerau țesut viu.

Mi-i îndeasă cu poftă în orificiile
acoperite de praf
ca să văd și eu cum arată
balta.

Înrolare obligatorie

Te cauți prin buzunare
de ultimul bilet primit;

Sunetul îți crestează ochii
– prelungiri ale mâinilor legate la spate –

privirea lor îți perforează timpanele,
linguri rase de otravă îți îndeasă direct in stomac
simultan unge cu vaselină
sudura temporară menită să potențeze
eficacitatea viitorului patriei.

Te asigură că ți-ai confirmat disponibilitatea,
nu te întreabă nimeni dacă ai programare
cu toții sunt bineveniți în excelenta nouă ordine.

Lichidul negru, vâscos, te zgârie pe gât
iubirea doare – așa ți-au spus;
forme neregulate
– ingredient secret al siropului de gât –
sapă fundația pentru costuri viitoare,
obligație preluată anterior, pe orizontală.

Toate ca bărbatul în costum alb,
expert autodidact și liber profesionist
să te compătimească în tăcere
– tu taci, el scrie –

Omul

aterizează răspândind ideea încercării unei piruete
se lovește de restul societății contemporane;
Sfinții stau în rai.

Doctorul de minte zâmbește absurd

Se culcă pe un munte de pantofi
cu picioarele în sus şi mintea încuiată în sertar
îşi taie o singură şuviță de păr,
o şamponează febril
o secționează în funcție de structura firelor
aplică tratament personalizat pe fiecare în parte
– o lasă moștenire.

Plânge pentru pisicile sfinx;
le ține încuiate în sertar, lângă mintea ei
este a cincea oară când îi sună telefonul
nu îl aude, pisicile plâng prea repede.

Sunetele se grupează într-o mişcare spiralată
o atrag în deplasarea violentă cu iz medicamentos
punct de reper: lustra din bucătărie.
În dulapul cu suplimente alimentare,
copiii desculți stau chirciți sub greutatea hotărârii
– raționament conceput în lipsa rațiunii –
profită de semnalul sonor
sustrag bucata de săpun
și delimitează locul crimei.

Nicolai TĂICUȚU

întru iubire

am deschis poarta spre câmpie
de mult nu am mai făcut-o
(nu s-a ivit ocazia… mă scuz)

și de astă dată
mă așteaptă pentru a mă însoți
unul din prietenii adolescenței mele
ceea ce se dovedește
– că nu am fost uitat
– că nu am fost și
nu sunt singur în câmpie
– că sunt încă iubit în acest areal…
alături de umbra mea în mișcare
se-alătură umbra prietenului meu
întru retrăire/ întru deslușirea tainelor
(tainele câmpiei sunt mereu altele
în funcție de vârsta și
spiritul celui care le-atinge)

și dacă în adolescență eram însoțit
de grupuri de prieteni
acum, la vârsta mea înaintată
și la înțelepciunea căpătată
mi se spune că
mi-e de-ajuns un prieten însoțitor
dintre: umbra unui iepure mereu treaz
a unui câine pribeag, cercetător
a unui salcâm călător
a unei sălcii pletoase
a unui porumbel voiajor
a unei ciori evidente
a unei cumpene de fântână

și alte câteva rare umbre-reper…

astăzi mi s-a hărăzit
să am drept însoțitoare
umbra unui salcâm –
ea știe să mă poarte
prin subteranele izvoarelor
– de apă și de lumină, izvoarele –
și dincolo de ele
pe valea largă a tainelor
până la vărsare în marea cea mare
a poeziei

și să-mi reamintească
că în tinerețe tainele câmpiei
mă ademeneau în dansul lor
nu numai în lumina crepusculară

Stan BREBENEL

ÎN ȚARA OAMENILOR DE SUS

Timp de o săptămână am fost oaspeții Macedoniei de Nord. Programul pelerinajului a fost cel determinant pentru a încerca o experiență turistică, culturală și religioasă într-o țară ce a fost mulți ani parte din Iugoslavia. După ce am plecat în zori și după ce am traversat Bulgaria (cu o scurtă oprire în Sofia unde am vizitat Catedrala Alexander Nevski), am ajuns spre seară la granița bulgaro-macedoneană. Formalitățile vamale nu au durat prea mult. Punctul vamal este unul modest aflat într-o zonă superbă de munte. După câteva ore, străbătând munții și apoi un podiș, ajungem la hotelul DOA din Skopjie, capitala Macedoniei de Nord. Și pentru că în ultimul timp tot mai mulți turiști și pelerini aleg ca destinație această țară vă voi prezenta câte ceva despre ea.

Macedonia de Nord
este o țară din fosta Iugoslavie care, după anul 1989, a urmat destrămarea acelora formate din mai multe „republici” sau naționalități, „ajutate” de hotărârile luate la Malta sau în alte foruri decizionale. Macedonia de Nord a obținut independența în anul 1991 sub denumirea de Macedonia. În anul 1993 a devenit membru al ONU. A avut o îndelungată dispută cu Grecia pe tema numelui țării și a drapelului național. Pe timpul negocierilor cu Grecia, sub patronajul unor foruri internaționale, s-a ajuns la un acord la Prespa, semnat în 2018. Din februarie 2019 și-a oficializat actuala denumire. Numele Macedonia derivă din greaca veche care are sensul de „înalt, ridicat”. Inițial s-a crezut că numele însemna fie „oamenii de sus” (munteni), fie „cei înalți” (despre talia locuitorilor). Ținutul actual a fost locuit din timpuri străvechi. Actualul teritoriu are o suprafața de 25 713 km2 și o populație de puțin peste 2 000 000 de locuitori. În ceea ce privește relieful acesta este în mare parte accidentat, situat între Munții Šar și Osogovo cu cea mai mare înălțime în munții Korab la 2764 metri. Între acești munți, prin mijlocul țării, aproximativ de la nord la sud, curge râul Vardar unde este cea mai joasă altitudine: 50 metri. De asemenea, există circa 50 de iazuri și trei lacuri naturale importante: Ohrid, Prespa și Dojran. Populația este un amalgam de naționalități. Majoritari sunt macedonenii cu 64,2 %, urmați de albanezi cu 25,2 %, turci 3,9 %, romi 2,7 %, sârbi 1,8 %, bosniaci 0,8 %, aromâni 0,5 % și altele 0,9 %. Corespunzător acestor cifre se află religia locuitorilor. 64,7 % sunt creștin-ortodocși aparținând Bisericii Ortodoxe Macedonene. Musulmanii reprezintă 33,3 % din populație, fiind a cincea cea mai mare comunitate din Europa după Turcia, Kosovo, Albania și Bosnia Herțegovina. Alte confesiuni reprezintă 0,37 % din populație, iar 1,37 % nu și-au declarat apartenența la vreo confesiune. Limba oficială este macedoneană, o limbă ce aparține grupului de limbi slave de sud. Alte detalii le voi prezenta pe parcursul materialului.

Skopje
este cel mai mare oraș din Macedonia de Nord, capitala țării, fiind centrul politic, economic și cultural. Din punct de vedere economic este important în prelucrarea metalului, industria chimică, textilă și a pielii. Populația sa este aproape 550 000 de locuitori, dispuși pe o suprafață de 571,5 km2. După unele estimări orașul ar avea peste 680.000 de locuitori. Se presupune că localitatea a fost populată încă din epoca cuprului, adică mileniul IV î.H, în locul unde se află cetatea Skopje. Denumirea Scupi are semnificația de colibă, bordei sau obor. În epoca bronzului cunoaște un declin dispărând în epoca fierului. Avea să renască în timpul Regatului Macedonia când Alexandru cel Mare și-a lărgit posesiunile până la Dunăre (335 î.H.). În Skopje s-au născut câteva personalități de seamă din istoria umanității, cum ar fi: împăratul bizantin Iustinian I (482 – 565), țarul bulgar Constantin Tih (în perioada 1257 – 1277) și Maica Tereza (1910 – 1997, laureată a Premiului Nobel pentru pace). În anul 1963 orașul Skopje a trăit o mare dramă. Un cutremur devastator a pus la pământ jumătate de oraș, mai precis partea aflată pe malul drept al râului Vardar. Partea de pe malul stâng era cea veche unde se aflau locuințe joase, cea mai mare întindere fiind din Marele Bazar și nu a avut prea mult de suferit. Planul de reconstrucție a cuprins și această zonă însă farmecul vechiului oraș a rămas. Mai este cunoscut drept orașul cu o mie de statui, unele semnificative pentru istoria trecută și recentă a orașului. Mâine vom avea răgazul să vizităm multe obiective din capitala macedoneană. Când mai aveam vreo câțiva kilometri până la destinație Sorin Haiduc, șoferul autocarului, ne atrage atenția să privim spre înainte și stânga și să ne uităm pe muntele din față. El este completat de ghida noastră, Loredana Curelea. Sub el este orașul Skopje. Dar acolo sus, pe muntele Vodno, se află Crucea Milenium pe care o vedem. Ea are 66 de metri înălțime și simbolizează 2 milenii de creștinism. Noaptea este iluminată și la ea se poate ajunge cu telegondola sau pe jos. Este una dintre cele mai mari din lume. A fost realizată în anul 2002 de către Biserica Ortodoxă Macedoneană. Amplasarea sa a fost făcută în locul în care reprezentanții Imperiului Otoman l-au numit Krstovar, în limba turcă însemnând „loc de cruce”. În anul 2008 în interiorul crucii s-a instalat un lift. Până la hotel nu mai avem decât vreo 15 minute de mers. Suntem cazați, pentru primele trei zile la Hotel DOA de 4 stele, aflat la intrarea în Marele Bazar. Camere confortabile, primitoare. La oboseala acumulată nu ne trebuie mult să cădem în lumea viselor. Însă pe la ora 04.30, de la moscheea din apropiere muezinul ne-a trezit, chemând musulmanii la rugăciune. Aveam să aflăm a doua zi că era cea mai mare moschee din Macedonia de Nord, Moscheea Mustafa Pasha. După micul dejun pornim în explorarea capitalei Skopje.

Catedrala Sfântului Clement
În apropierea pieței principale din centrul nou al orașului se află această catedrală. Ea a fost construită în anul 1970 în stilul contemporan ortodox. Pe locul acestei catedrale, în trecut, exista o altă catedrală închinată Sfintei Fecioare Maria și Biserica Sfântului Dimitrie. Primul lăcaș a fost ars în timpul celui de-al doilea Război Mondial de către fasciști, iar biserica Sf. Dimitrie a fost reconstruită. În interiorul catedralei sunt opere de artă foarte valoroase. Printre ele se află statuia de lemn a Sfintei Fecioare Maria, ce a fost adusă din vechea catedrală, și icoana Domnului nostru Iisus Hristos. După ce admirăm impozantul locaș din exterior pășim cu evlavie în interior. Aici aflăm trei altare, unul principal și două secundare. Altarul principal este reprezentat de statuia din marmură a Sfântului Apostol Clement de Ohrid, iar celelalte două sunt destinate icoanelor Sfinților Mihail și Gavril. Dar cine a fost Sfântul Clement din Ohrid? Acesta a fost unul dintre primii sfinți medievali bulgari, cunoscut drept savant, scriitor și iluminator al slavilor. A fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai Sfinților Chiril și Metodiu. El este patronul Macedoniei de Nord, al orașului Ohrid și al Bisericii Ortodoxe Macedonene. A trăit între anii 840 d.H. (aprox.) și 916. Sfântul Clement a participat la misiunile Sfinților Chiril și Metodiu în Moravia și Panonia, la un moment dat devenind preot la Roma. Din însărcinarea țarului Boris I al Bulgariei (ținutul făcea parte din Țaratul Bulgar) a fost timp de șapte ani învățător pentru aproape 3500 de discipoli pentru însușirea teologiei. De asemenea, Clement a tradus literatura creștină în slavona veche punând bazele Bisericii Ortodoxe Bulgare. În anul 893 a fost hirotonit arhiepiscop. A murit în anul 916 și a fost înmormântat în mănăstirea sa, Sf. Pantelimon din Ohrid. Nu după mult timp a fost canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Bulgară. Unele instituții îi poartă numele: prima universitate bulgară modernă, Universitatea din Sofia (fondată la 1888), Biblioteca Națională și Universitatea din Macedonia (fondată la 23 noiembrie 1944), Universitatea din Bitola (fondată în 1979). Iar baza științifică a Bulgariei, Sf. Kliment Ohridski de pe Insula Livingston din Insulele Shetland de Sud din Antarctica poartă numele său. Plecăm impresionați de viața sa și de frumusețea catedralei la următorul obiectiv. Aparatele foto au imortalizat cele mai importante detalii.