Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (I)n (l)a n(e)a P(e)tru Go(g)u ca(r)

6 iulie 2024
Pe punctul de a o rata. Chiar dacă nu-i de ici să cadă în gol (în plin era imposibil; și unde altundeva să pici 7000 de metri?; un mersi cumva cuiva că era mai sus de atât?) un avion, e mai important să marcăm ceea ce războiul a fost mereu. O moară în care se toacă bani. Și când nu mai ai ce măcina și deopotrivă ți se cer banii înapoi pe care i-ai primit ca să susții că tu vei fi învingător, abia atunci să te ții, nene! Ati ghicit! Zelenski este „câștigătorul” și tot el cel căruia cei mai mari administratori financiari mondiali îi cer rambursarea datoriilor.
Știți cum se potrivesc accidentalul cu supradoza? Ca ăi de fac nuci cu peretele. Adică solist, adică lua și el acolo două-trei granule de obicei și din neatenție a mai…. Cum să spun…. Pe 25 iunie tot globul a declarat că nu se știe de ce a dat ortul popii. Pe 29 Antena 3 trage concluzii cum că vreo două pastile și vreo două prafuri, cică „de stradă” i-au făcut felul. Asta după ce au vizionat un filmuleț public în care Binzer ăsta spunea că era mort după abuzul de substanțe. Deci, după umila-mi logică, aproape imun la combinații de orice tip. Dar și mai și este alt paragraf, în care regizorul-actor al peliculei cu povești de dezaxați este menționat ca fiind cu mortul „într-o relație romantică”. E de râs și de persiflat (blamarea bașca) din două motive: atâta romantism între bulangii…; cum pederast, frate, când te dai mare rap-rockist?; unde-i bărbăția aia de nezdruncinat?
Măi… ungure, măi băiatule! Pare că anii ți-au trecut degeaba și că n-ai înțeles nimic din toate câte ai apucat să vezi. Doar unul ca tine mai crede că plus minus un an într-un sistem de învățământ ar putea revoluționa, revitaliza gradul în care elevul ar arăta la examen la fel ca-n catalog. Omule, ce-are-a face mutarea clasei a noua la gimnaziu? A schimbat oare grupa mare trecută ca clasă zero percepția ulterioarei clase întâi? O va schimba clasa a IX la gimnaziu? Nu pricepi că problema este a cadrelor didactice, care, de frica părinților și pușlamalelor procreate dau note și pentru „Nu-i așa că suntem la ora de…?”? Că problema este în sine a învățământului fiindcă cere puțin, deși informații sunt cu duiumul sau prea mult acolo unde mai târziu nu va fi nimic? Că este mai matur copilul când fi-va să intre în a X-a? Păi nu știi că mulți copii fac 15 deja de pe la clasa a VIII-a și la a IX-a deja țipă hormonu-n ei (am una notată cu „domnul nu-ncasează”: domnul nun casează!)? Ce să-i mai dea ghes să priceapă trigonometrie, moli, comentarii, anatomie, geografia tectonică, Bernoulli? Mai curând se gândește cum să ia carnetul de șofer, de mii de ori mai important ca bacul și intrarea la facultate.
O bătrânică de 61 de ani se presupune a fi cu mai multă glagorie decât un tinerel căruia i se târlă-n bârlă de învățat. Așa că un 10 și șefia la facultate, de nu i-ar fi aparținut, ar fi făcut-o de rușine.
Cum spuneam. Copilul cu pâra, părintele cu hâra. Ofuscată o mamă că apanajul profesorului de a așeza elevii-n bănci nu este încă împărțit cu ea și ceilalți debitori de masă școlară. Pariez că fiică-sa nu s-ar muta deloc din ultima bancă în prima. Însă problema este de neștiință. Vai, dar cum să nu știe, ea n-a fost elevă, nu erau cei mai mici de înălțime puși în față și cei mai înalți în spate? Ca să vadă și ei, sărăcuții, la tablă. Eu n-am pupat bănci prin spate decât rar, prima, a doua, a treia și doar printr-a patra într-un trimestru sau două de liceu. Și vă spun, se poate trage chiulul și la aghioase și prin prima bancă. Mint. Am fost la lucru manual în penultima și ultima la lucru manual. La făcut rogojini și împletit sticle cu lână colorată.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share