Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 30 Martie 2024

Sâmbătă, 30 martie, Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon. (Pomenirea morților), ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Mircea V. Homescu. În această zi, înainte de toate, să-i pomenim pe cei plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană.. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
A luat cuvântul dl Dan Zanfirescu: „Pe doctorul Mircea V. Homescu l-am cunoscut din tinerețea mea. Pe lângă arta pe care o avea în mâini când profesa meseria era și o persoană foarte plăcută. Nu mai vorbesc cât de cult era. Discuta despre arheologie, știa foarte mult din istoria mănăstirilor și a locașurilor de cult din țară și la rândul său era bolnav de fotografie. Regret enorm pierderea pe care a avut-o orașul când a dispărut. ”
A continuat lectorul de serviciu dl Dan Zanfirescu cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Dorințe râmnicene) Ce bine ar fi în Râmnic să circule un tramvai!/ Mă mulțumesc cu el chiar de este tras de cai./ Acest frumos vehicul bătrân și demodat/ S-ar potrivi perfect la Râmnicu Sărat.// Ce bine ar fi să am în Râmnic și metrou!/ Acum e utopie, dar ce frumos tablou!/ Cumva de mă găsesc la Roma sau Paris/ Să am metrou acasă… să fie doar un vis?// Doresc acum nespus să avem iar trăsuri/ Cu zgomotul lor unic din alte vremuri,/ Cu caii nădușiți și cu birjari grăsani,/ Le văd, le aud și acum deși trecut-au ani.// Aeroport cumva? Mă lasă să visez!/ Din lume când sosesc și aici aterizez./ Prietenii mă așteaptă de parcă sunt erou,/ De brațele lor luat ajungem la… metrou!
(Paharul cu apă) Iarăși a trecut o noapte, dimineața intră în casă,/ Mă grăbesc, este momentul să mă pregătesc de masă./ Deschid ușa la cămara care-mi este frigider,/ Este goală, vai de mine, moment trist și auster…/ Așa că beau un pahar de apă.// Am muncit patru, cinci ore, vine pauza de masă,/ Îmi trag geanta lângă mine să mănânc ce am de acasă./ Geanta goală mă privește și sunt tare disperat./ Iar am ghinion, la naiba, să-mi pun mâncare am uitat./ Așa că beau un pahar cu apă.// Colegul meu mă privește și mă-ntreabă mestecând:/ Vrei niște pateu de rață? Eu zic nu și-njur în gând./ Gata a venit și ora când munca a luat sfârșit!/ Iubesc ora asta dulce care greu a mai venit./ Așa că de bucurie beau un pahar cu apă.//Vine draga oră a cinei, afară s-a-ntunecat,/ Mă așez singur la masă și sunt gata de mâncat./ Nu trece nicio secundă și sar iute în picioare./ Am uitat să trec prin piață să-mi iau ceva de mâncare./ Așa că beau un pahar de apă.// După o noapte tare lungă în care am visat mâncare/ am găsit și antidotul ce îl știe fiecare:/ Beau două pahare cu apă!
(Timpul) Ați văzut ce a spus Einstein? „Timpul trece diferit/ De te afli în lumea noastră sau de pleci în infinit”/ să analizăm minunea spusă de marele om./ Prea puțini îi găsesc sensul, restul sunt cu toți în pom!// Pentru mulți timpul acolo și aici trece la fel,/ Nu trece aici mai iute și-acolo mai cătinel/ Explicația e dată celor ce n-au înțeles./ Când ai ca motor lumina timpul este în regres.// Dacă zbori cu a ei viteză să zicem o lună-ntreagă,/ Pentru tine aduni la vârstă doar atât, o lună-ntreagă./ Pentru cei ce rămași pe Terra timpul a zburat mai iute/ Și au îmbătrânit sărmanii, multe luni le au trecute!// Deci: plecații înspre stele când se vor întoarce acasă/ Vor dori să se-ntâlnească cu părinți, copii, nevastă./ Însă… însă din aceștia mulți nu vor mai exista,/ Vor păstra doar amintirea celor ce au fost cândva.
(Balans) Totul este în balans: viața, bucuria, moartea./ Ești vesel și plin de haz, mâine ți se schimbă soarta./ Astăzi parcă ești în rai, totul este plin de soare,/ Mâine te rogi să mai stai, să stai sigur în picioare.// Astăzi mulți în jurul tău te laudă și te admiră,/ Sunt dispuși să-ți fie preș și să-ți cânte cu a lor liră./ De miros că te topești și boala îți face curte,/ Ca o haită te pândesc, din ce ai vor să se-nfrupte.// Ochii încep să le lucească, degetele sunt mai lungi,/ Mintea lor este blocată, vor să nu mai fie slugi./ Se formează grupulețe ce se adună, se măresc,/ Acum cu toții se roagă și sfârșitul ți-l doresc.// Ghinion, îmi trece boala, acum bolnavii sunt ei./ Inima le este neagră și-i arde la ficăței!/ Să îi iert mă bate gândul, cred că așa o să fac,/ Știu că cei urâți ca noaptea au și ei de cojoc ac!
(Utopie-Distopie) Am trăit în utopie ani de-a rândul./ Sunt acum în distopia care îmi ocupă gândul?/ Cei în vârstă, vieți tocite, au trăit cum au putut,/ Utopia, distopia să le știe n-ar fi vrut.// Distopia o fi oare când cu teamă mă gândesc:/ De ies astăzi la plimbare răul o să-l întâlnesc?/ Și așa mai trece iar încă o seară, încă o zi,/ Îmi rezerv niște cuvinte răul de îl voi găsi:/ Distopie! A naibii să fii!
(Eram deja ecologiști) Rogojina – străbunica covoarelor moderne,/ Vestea tristă-i că acestea nu vor fi eterne,/ Rogojina-i răcoroasă și ușoară, și plăcută,/ Calci pe ea și rogojina tălpile ți le sărută./ O găseai și pe perete așezată să-l îmbrace,/ Acum iarăși e la modă, multora din nou le place./ Culoarea ei e plăcută, capul, minte-ți liniștește,/ Aduce liniștea pe care orice om, cred, că o dorește/ Poate face și masaje, de-ți plimbi mâna peste ea/ Degetele-ți încântate simt cum primesc energia./ Să trăiască rogojina venită din moși strămoși,/ A românilor comoară ce o apără curajoși!
(Pasacena) Stau mai multe păsărele pe o creangă și bârfesc:/ Ascultați dragele mele ce o să povestesc!/ Spune una dintre ele și se scutură discret/ Și cu ciocul prinde iute un gândac ce mergea-ncet./ Căpușoru-l dă pe spate și-l înghite apoi rapid./ Le privește pe surate și clipește, așa, timid./ De prea multă nerăbdare păsările stau să cadă/ De pe creanga mlădioasă ce nu are balustradă./ Sunt cu toate cântărețe în cenaclu păsăresc/ Acolo e cel mai bine când din ciocuri slobozesc/ Mii de gânduri spuse-n triluri numai de ele știute/ Ce suna plăcut doar celui care știe să le asculte./ PRIVI, pasărea ce cânta bine, cânta cel mai minunat/ Să fie acum la modă numele i s-a scurtat./ Este tare fericită când asculta ce cântări/ Scot din pliscuri cele care muzica o fac țăndări./ Se asculta cu răbdare toate au un tril de spus/ Iar apoi, ce încântare, se laudă până la apus./ Nu contează nici că una a cântat cam răgușită/ Nici că alta, ce rușine, a cântat cam adormită./ Chiar și cioara care vocea își lăsase amanet/ A fost și ea lăudată, dar nu tare, mai încet./ Ce bine e la cenaclul! Spun suratele ferice/ Și se bucură cu toate că nu-i nimeni să le critice.”
Dl Dan Zanfirescu, lectorul de astăzi, dovedește imaginație, căutând să trateze liric o tematică diversă: dorința de schimbare a mijloacelor de transport, de la trăsură la tramvai, eventual metrou sau aeroport, teoria relativității a lui Albert Einstein, boala Alzheimer, condiția umană în cazul moștenirii materiale, utopie – distopie, vechiul covor național, rogojina, crearea unui cuvânt nou pasacena. Îi urez succes, sănătate și spor la scris! Îl așteptăm la o nouă lectură!
„Îl cunosc pe dl Dan Zanfirescu din tinerețile noastre. I-am cunoscut părinții și pe dumnealui ca specialist în electronică. Ca om, tot ceea ce promitea rezolva cu succes și la timp. Din punct de vedere literar știu că are capacitatea de a compune poezii, având o carte de la dumnealui, editată cu mulți ani în urmă, unde vorbea despre parc, despre chioșcul unde cânta fanfara în zilele de sărbătoare. Îl felicit sincer dorindu-i succes la apariția unei noi cărți. Un sincer la mulți ani, să ne întâlnim mult timp de-acum încolo.” (George Anghel)
„Mi se par scrieri plăcute. Prețuiesc faptul că pune în discuție mai multe teme, din domeniile acestea: transport în comun, fizică, meșteșuguri.” (Iulian Dumitrașcu)
„Lectorul de serviciu de astăzi al Cenaclului Alexandru Sihleanu, dl Dan Zanfirescu ne-a încântat cu un grupaj de poezii în care a abordat diverse teme. Melancolic după vremurile de altă dată, autorul Dan Zanfirescu își exprimă în mod direct sentimentele, după mijloacele de transport „Ce bine ar fi în Râmnic să circule un tramvai… Cu cai nădușiți și cu birjari grăsani. (Dorințe râmnicene)”. O ironie la adresa sărăciei românilor este poezia Paharul cu apă. Este o povestioară în versuri în care un personaj la fiecare oră a mesei (mic dejun, prânz, cină) în loc de mâncare bea câte un pahar cu apă. Privind materia primă din care sunt confecționate astăzi obiectele necesare vieții, care sunt toxice, autorul își amintește cu drag de rogojina de altădată care constituia atât covorul, așternutul și preșul: „Rogojina-i răcoroasă și ușoară, și plăcută,/ Calci pe ea și rogojina tălpile ți le sărută (Eram deja ecologiști)”. În poezia Timpul autorul aduce un elogiu marelui om de știință Albert Einstein. Una dintre poeziile care mi-a atras în mod deosebit atenția este Pasacena, un cuvânt nou creat de autor, pe care l-a tradus prin „cenaclul păsăresc”. Titlul este o metaforă, deoarece termenul propriu înlocuit de acest cuvânt este un cenaclu literar. Discret și cu talent, autorul critică faptul că la un cenaclu literar unde, doar și poate, ar trebui să existe și critică, nu numai laude: „Mii de gânduri spuse-n triluri, numai de ele știute,/ Ce suna plăcut doar celui care știe să le asculte… Nu contează nici că una a cântat cam răgușită/ Nici că alta, ce rușine, a cântat cam adormită”. Din partea mea, apreciez poezia clasică și felicit autorul!” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Poeziile prezentate astăzi de către dl Dan Zanfirescu ne dezvăluie un univers de gânduri și observații cuprinse între prezent, trecut și viitor. Autorul este deopotrivă nostalgic, visător și cu iz filosofic în exprimările sale poetice. Indiferent de tema abordată, poeziile sunt alcătuite pe simetrie, antiteză, surprinzând imagini, gânduri și dorințe. În poezia Dorințe râmnicene autorul pleacă de la o realitate din trecut, în care mijloacele de transport erau formate din trăsuri și visează la un viitor ilustrat prin tramvaie, metrou și aeroport. În poezia Paharul cu apă este pus în valoare un fenomen de râsuʼ plânsuʼ, care poate însemna, deopotrivă, atât lipsa materială a personajului pentru asigurarea existenței de zi cu zi, cât și începerea unui post intermitent forțat sau începutul bolii Alzheimer. În poezia Timpul autorul încearcă să explice în versuri, după percepția sa, teoria relativității timpului după Albert Einstein. Ceea ce este de apreciat, remarca autorului asupra parcurgerii timpului între stele, existând un mare decalaj între timpul planetei Terra și timpul de pe alte corpuri cosmice. În poezia Balans observația este ațintită asupra existenței umane, atât de schimbătoare. La această observație este înfierată atitudinea oamenilor și bucuria lor, în legătură cu viitoare moșteniri materiale. Atitudinea personajelor se schimbă atunci când muribundul își revine. Trecerea de la bucurie la tristețe se face în mod rapid. Utopie-distopie sunt două stări umane opuse. În utopie oamenii visau la ceea ce era irealizabil, iar în distopie se vede, ca măsură de precauție, punerea răului înainte. Eram deja ecologiști, în aceste versuri se face apologia rogojinii. De la folosirea acestei piese ca așternut, covor de perete și preș, remarcându-se culoarea plăcută, greutatea mică și energia pe care o emană, este tratată ca un obiect moștenit din strămoși. În poezia Pasacena autorul folosește personificarea. Păsările împrumută atribute umane: bârfa, cântecul, gânduri exprimate-n triluri pe diferite tonuri. Bucuria cea mare în acest rai păsăresc este lipsa criticii. Stilul poeziilor este încununat de claritate, de precizie și de ușoara folosire a diferitelor mijloace artistice. Felicit autorul și-l așteptăm să vină cu poezii bogate în haz de necaz, în figuri artistice și multă bunăvoință.” (Georgeta Iuga)
„Astăzi lectorul de serviciu, dl Dan Zanfirescu, a prezentat un grupaj de poezii, din vremuri anterioare, cum trăiam de simplu si foarte bogați sufletește, și totul era în jurul nostru frumos! În poezia Eram deja ecologiști rogojina era cel mai de preț covor original al țăranului român, culoarea ei încântătoare și catifelată, când călcăm pe ea, simțeam că plutim! Împletitura era făcută de persoane simple, (iscusite) ce cunoșteau arta frumosului și calitatea ei! „Poate face și masaje, de-ți plimbi mâna peste ea/ Degetele-ți încântate simt cum primești energia”. Să trăiască energia venită din moși strămoși! Poezia Paharul cu apă ne reamintește că noi aveam și zile triste, și mici neajunsuri, priveam cămara goală și în lipsă de altceva, beai un pahar cu apă, această poezie chiar de e tristă, e plină de umor! „Vine draga ora cinei, afară s-a-ntunecat,/ Mă așez singur la masă și sunt gata de mâncat,/ Nu trece nicio secundă și sar iute in picioare,/ Am uitat să trec prin piața sa iau ceva de mâncare./ Așa că beau un pahar cu apă.// După o noapte așa de lungă in care am visat mâncare/ Am găsit și antidotul ce îl știe fiecare:/ Acum un pahar cu apă!”
„Dorințe râmnicene”, poezia care ne reamintește de frumoși ani când ne plimbam cu trăsurile „Cu cai înădușiți și cu birjari grăsani” și când veneam cu trenul, era o plăcere să luam trăsura de la gară să ne ducă la domiciliu, erau niște bijuterii trăsurile pe timpuri și cât eram de veseli. Versuri frumoase scrise de dl Dan Zanfirescu. Îl felicit!” (Floarea Frățilă)
„Mi se pare că lectorul de astăzi, dl Dan Zanfirescu este reprezentantul unei poezii plină de concret, despre elemente de viață și observații personale, cu propria sa filosofie, pe care o apreciez. Poezia este scrisă în stilul clasic, respectând rimă, ritm și muzicalitate. Îi urez mult succes și îl aștept, cu nerăbdare, cu noi creații.” (Daniel Aurelian Rădulescu)
Sâmbătă 06 aprilie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Daniel Aurelian Rădulescu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share