Literadura nr. 31 (10)
22 Februarie, prezent la Palimpsest-AB/SENT -Lansare de carte
Biblioteca județeană „V. Voiculescu” a oferit cu generozitate spațiul și spiritul său cultural pentru manifestarea din data de 22 februarie, dubla lansare de carte a autorilor Nicolai Tăicuțu cu volumul Palimpsest, Editura Editgraph 2024 și Sorin Călin cu volumul doi la AB/SENT.
Sfârșit de februarie, cu semne de primăvară, calendaristic și literar întâmpinat cu prezența la eveniment a cititorilor și, în mare parte, a scriitorilor buzoieni.
Nicolai Tăicuțu își certifică perenitatea auctorială în tema câmpiei, a vieții satului în contrast temporal: copilărie/prezent cu acest volum. Poezia sa nu se diluează după cele nouăsprezece volume anterioare, este nuanțatoare, completează panoplia impresiilor cu experiența senectuții.
Sorin Călin cu volumul doi de „tablete” sau „fragmente de jurnal” cum a prezentat scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu trage câteva linii ce definitivează un statut de scriitor matur, prozator cu abilități pamfletare.
Au vorbit despre cărți: Valeria Manta Tăicuțu, Nicolaie Pogonaru, Stan Brebenel.
Cantautorul Dan Manciulea a completat cu muzica sa un eveniment reușit.
Au participat: Dumitru Pană, Laurențiu Belizan, Gina Zaharia, Manuela Camelia Sava, Nina Beldie, Mirela Grigore, Silvia Sofineti, Elena Căpățână, Stelian Grigore, Francisco Stoica, Cătălin Bogdan Negoiță, Radu Roxelana, Cristian Ionescu, Valentina Bucur, Cornel Diaconu, Gheorghe Onea, Mihai Macovei, Marcela Chiriță, Angela Petre.
Poate că Nicolai Tăicuțu nu ar fi ajuns unul dintre cei mai remarcabili poeți ai câmpiei dacă nu s-ar fi născut într-un spațiu cu nume predestinat, anume Lanurile, de unde noaptea puteai vedea clar toate constelațiile iar ziua, soarele îți lumina zarea până dincolo de linia orizontului. Acolo, în copilărie, alergând cu tălpile goale pe marginea miriștii, i s-au impregnat toate componentele pământului, conducându-i destinul către profesia de geolog.
(Nicolae Pogonaru)
Cartea din bibliotecă
Tudor CICU
„Trecătoarea”/ ed. Editgraph 2023 – de George Bratu
„Trecătoarea” (vol. I) va mișca toate inimile celor care vor citi povestea lui Dide, nepotul moșului cioban Dică și a babei Anica. Desprinsă ca dintr-o baladă veche, cu boieri și arnăuți și haiduci alunecoși ca niște șerpi, romanul lui G. Bratu păstrează doar poemul de slăvire în proză al cântecului și baladei vechi, în rest povestea e firească și tumultoasă. Transcrierea literară a firului epic al baladei se acoperă perfect cu transcrierea faptelor trăite pentru a creea povestea dureroasă a unei familii ce credea în bunătate, mai presus de iubirea pământească. Mai rar să poți ilustra în termeni atât de crânceni lupta omului hăituit de nenorociri, cu destinul său. Mai mult, această poveste poartă și amprentele istoriei unui popor trecut prin furcile domniei fanariote, ale unei istorii cumplite pentru țărani, a unei istorii suprapuse peste cântecele baladești decriptabile atâtor scrieri în letopisețe, fără ca cititorul să își propună neapărat găsirea cheii care a condus la scrierea romanului, ci înțelegerea atâtor miracole care ne-a salvat timp de mai bine de sute de ani de „domnie” servilă otomanilor. Și autorul îmbină fericit tema destinului imprevizibil al eroilor lui, cu trădarea, cu iubirea, și cu dorința de bunătate și împlinire existențială, într-o lume parcă „scoasă din țâțâni”.
Romanul începe cu descrierea cătunului, un sătuc de la poalele munților, așezat de-o parte și alta a unui râuleț și facem cunoștință cu primii locuitori din poveste: ciobanul Dică, baba Anica și nepotul lor Dide. Dică slujea la stâna boierului Costache Goran. Puține obiceiuri (îndeosebi praznicul de Paște), îi mai înveselea pe țăranii satului, când mai aveau timp să pună gura pe un fluier sau mâna pe o scripcă și să-i înveselească. Viața la stână pentru Dide, tânărul de 16-17 ani se dovedește o povară a vieții oamenilor care slujeau la boier. După lupta cu animalele munților, lupii, viața „adevărată” printre oameni are să-l pună la o grea încercare pe Dide. Boierul Costache cu ajutorul arnăuților îl va prinde și întemnița pe unul dintre haiducii care i-au prădat curtea boierească spre a-l pedepsi prin spânzurătoare. Moș Dică pune la cale evadarea haiducului și Dide este cel care o pune în aplicare. Evadarea haiducului e scena care se citește cu inima cât un purice. Destinul lui Dide se împletește: 1).cu viața poterelor aruncate de boierii și arhonții-beizadele, mereu pe urmele lui; 2).și iubirii pătimașe arătate de haiduc, ciobăncuței Floricica, un fel de Ileana Cosânzeana a codrilor. Citind „Trecătoarea”, romanul-basmic cu accente realiste, păream convins că întâmplările ce mi se relatau s-au petrecut cândva aievea și nicio clipă nu le percepeam, pe undeva, că ar aparține fantasticului. După evadarea haiducului, Dide e obligat să fugă cu haiducii laolaltă și să se ascundă în munți. Trecerea eroului se face prin lăcașul ascuns în munți al haiducilor, prin peșterile unui pustnic călugăr. Cititorul e condus apoi prin ținuturile Transilvaniei, printre oameni diferiți de cei ai Valahiei și întâmplările iau amprenta locurilor, iar povestea prinde o cu totul altă turnură. După câteva episoade cu scene desprinse ca din romanele cavalerești, eroul romanului, Dide, trece prin temnița Brașovului, mai apoi, urmând o școală militară este instruit pentru a intra în suita domnitorului refugiat în Transilvania, Constantin Ipsilanti, cel amenințat cu firmanul morții de solia otomană trimisă în Țara Românească de către sultanul Selim al III-lea. Scrierea sa îi remarcă toposul basmului cu cel istoric, autorul conducând cititorul „pe un tărâm de poveste”; situat în prima parte în ținuturile baladești ale Valahiei, mai apoi în a doua parte, în zona Moldovei, acolo unde se presupune că după ce a fost înlăturat de la domnie (cu ajutorul țarului Rusiei) Alexandru Moruzi, domni¬torul Constantin Ipsilanti a revenit pe tronul Moldovei unde s-a refugiat pentru a face planuri pentru o a doua domnie în Țara Românească. Cu alte cuvinte George Bratu găseşte salutar să transforme realitatea în poveste, sporind consistenţa baladescului.
„Schimbul de noapte” – ed. Avalon/2023 de Camelia Iuliana Radu
Poeta are câte ceva din grafia acelor pictori care asigură tușe perfecte imaginarului în care ne refugiem cu toții între real și posibil, când „pe măsură ce scrii… înțelesul fuge tot mai departe”, și doar am citat două versuri din poemul „Întredeschis”, considerat un fel de ars poetica despre starea poemului. Acestor poeți care vin din sfera autenticismului 2000-ist și cărora le stă foarte bine, în acest spațiu de inovație și experiment continuu, să sculpteze în blocuri de cuvinte înțelesuri și sensuri brâncușiene, „ziua (le) trece în genunchi” pe sub ferestrele pesimismului cioranian. Percepția este a unei lumi nevrotice „peste măsură”, fiindcă nu-i așa, în „harababura de o viață” „doar cărămizile timpului se așează/unele peste altele cu alt ciment”. Partea a doua a poemului ne aruncă și pe noi într-o așteptare a singurătății la fel de iluzorie a clipei ce vine, acolo unde „întunericul rece mă înhăța/tăia venele ființei diurne”. Cităm: „plângi de singurătate cu o treime din tine/iar celelalte două sunt de acord/când cei din jur nu știu despre tine/și ai impresia că secretele nu sunt auzite/dar tocmai ele te arată și te vorbesc/ești ceea ce ascunzi”. Acum, textura versurilor ne pare o mișcare experimentalistă, în spiritul poeziei acționale despre care ne vorbea Gheorghe Iova, dar creația poetică este faptă, se definește acțional ca un act de percepție a umbrelor tușate (ca-n Rembrandt), a umbrelor prinse și ele în rama acestui tablou poematic. Partea finală a poemului Întredeschis, o „ars poetica”, nu-i aduce decât un furnicar de iluzii la orizont. Cităm câteva fulgurații din aceste secvențe ca un ghem de energii implozive: „nicio iubire nu fulgera strada/nici măcar o tandreță scăpată din lesă… niciun vis nu scapă de măselele harnice… cerul trosnea și pocnea în artificii/dar unii vedeau surescitați și emotivi/orașul flambat”. Cu alte cuvinte, pe măsură ce „înțelesul fuge tot mai departe”, cititorului nu-i rămâne decât acest amestec de uimire în fața lucrurilor cât se poate de firești. „Dincolo de fugă” e poemul care mă duce cu gândul la spusele părintelui psihanalizei, Freud, care spunea că „memoria nu-i decât un tărâm de ruine psihologice”, un fel de adunătură de amintiri. Un ghem de amintiri o încearcă și pe poeta acestei antologii, dar trecutul nu lămurește nimic, chiar dacă se întoarce și caută ceva concret în labirintul memoriei: „stăteam acolo licărind/o frunză umezită de toamnă/jumătate stinsă /jumătate regină/constelații de rugăciuni perindau/prin ferestre/gândul secret care ne conținea”. Iar în poemul „Vântul în oglindă”, până și gândurile lăsate să evadeze din lăcașul memoriei, nu lasă în memorie decât incertitudini. Cităm: „nu cred că așa vrea să fie cineva/în acel loc/să vadă felul în care mi-aș da jos/una câte una/granițele/aruncându-mă/în albastrul din mine însămi”. Lumea în care trăim și alergăm, uneori prea tare după fericire, pe când viața noastră bate pasul pe loc nepăsătoare la năzuințele noastre (cum e în poemul În același război), e lumea privită „în agonia unei zile alungite până la disperare”, iar sentimentul e tot de tristețe ca în poemul „Ce femei frumoase și bălaie”, dar nu numai pentru acele femei care trec pe străzi sub privirile admiratoare ale bărbaților, într-un fel, indiferenți, ci pentru că viața e, totuși, trecătoare… Imagini prinse în rama unui tablou din anotimpuri trecute și spaime ale unor trăiri neînțelese. Trecem repede în revistă poemul „Pune-ți o haină la modă și ieși”, un poem oniric cu licăriri suprarealiste și constatări glaciale despre realitate și dragoste: „eu sunt soldatul pentru care lumea este/doar un război insipid/în care moartea arunca petarde/ sărbătorind.” În comuniune cu substanța textului, ca plăsmuire, jocuri ludice, poetice, ce au un farmec și o imaginație aparte, un anumit impact psihologic asupra cititorului, găsim în poemele: În uterul nopții; jucăm Lenin; Generalizare; Ochiul fără corp; Industrial; Cer la conservă; Ucigașul tăcut; Sora mea vorbește cu regina furnicilor; Sora mea mai mică stă pe scară; etc. O antologie comprehensivă și o poetă declanșatoare de reverii, pentru care lumea este ceva mult mai complex și mai profund.
