Ora de muzică 72
În preajma ultimului drum oamenii stau și spun de-ale lor, de-ale celui plecat, despre cutume care mai de care mai de-ale locului, pun cap la cap superstiții și ajung să creadă în ele.
Obiceiurile altora nu sunt însă și ale noastre. Din pământ suntem făcuți, se spune, în pământ ne întoarcem, așa că de ars nici nu poate fi vorba, chiar dacă practica asta este pusă uneori pe seama capitalizării locului de veci, în contul lipsei de spațiu și costurilor enorme pentru odihna veșnică și a început să treacă la obișnuită în toată lumea așa zisă civilizată. Nu m-aș vedea pus în urnă privind cu ochii făcuți scrum de dincolo de neființă înaintașii. De altfel nici c-aș putea accepta un lucru ca acesta, viu sau mort, este de-ajuns că inchiziția tăia păduri pentru carne de om, franțujii consumau lemn și fier pentru ghilotine, turcii la fel pentru ghiulele ucigașe. N-o fi trupul omenesc dumnezeire, dar nici un stârv de apucat de mâini și craci de zvârlit la groapa comună în dorul lelii.
Dor fiindu-mi de-o Zăngănea, preambulul mărit venea în sprijinul teoriei mele asupra conspirației vieții pe piele proprie. Să vorbești seara despre crematoriu și dimineață să te trezești cu unul dintre personajele scrierii tale în brațele focului de după neființă pare destul de bizar, mai ales dacă nu te lovești pentru prima oară de fenomenul coincidenței. Evreul Larry Adler, una din muzicuțele de ajutor lui Sting la albumul Ten Summoners Tales, a lăsat prin testament dorința de a fi incinerat. Larry este unul dintre interpreții de seamă la acest instrument denumit și orgă de gură, așa cum în bășcălie mulți acordeoniști sunt luați peste picior cu ,,orga de piept”, căruia i-a dăruit nebănuite interpretări de anvergură, cu greutate și virtuozitate. În afara partiturilor refăcute pentru muzicuță ale lui Bach, Vivaldi, Beethoven, Mozart, clasicii și preclasicii muzicii, cântă melodii, dacă este să numim așa muzica laboriosă, ale lui Bartok, Debussy, Falla, Gershwin, Ravel, nu putea lipsi Bolero-ul, Stravinsky și alți grei porniți pe drumul înnoirilor, inovațiilor, programatismului muzical, dodecafoniei și libertății totale în muzică. El are privilegiul de a fi printre primii care execută partituri speciale scrise pentru prima dată pentru acest instrument și amintesc Concertul pentru muzicuță și orchestră al lui Jean Berger, Serenade, lucrare pentru muzicuță și pian compusă de Cyril Scott în 1936, Romance, o piesă pentru muzicuță, pian și orchestră de coarde a lui Vaughan Williams din 1952 și două concerte scrise doar pentru acest instrument ale lui Malcom Arnold și Arthur Benjamin. De asemenea Larry a compus numeroase cântece, dar a și jucat în câteva filme, cinci mai exact și are pe alte cinci piese proprii ca soundtrack-uri, una dintre ele fiind nominalizată la Oscar în 1953. Și-a scris două biografii, It Ain’t Necessarily So în 1985 și Me and My Big Mouth în 1994. A ținut numeroase corespondențe cu revista britanică de satiră Private Eye, a cântat prin intermediul programului radio al lui Jack Benny pentru soldații răniți în timpul celui de-al doilea război mondial, a ajuns în topuri poziționându-se pe locul doi în UK cu albumul The Glory of Gershwin în 1994, demonstrându-și în concertele de promovare capacitățile interpretative ieșite din comun. A deschis fiecare reprezentație cântând Summertime simultan la pian și muzicuță. De pe albumul unui astfel de muzician și showman nu putea lipsi nume ca Peter Gabriel, Oleta Adams, Elton John, Sting, Jon Bon Jovi și Richie Sambora, Meat Loaf, Sinéad O’Connor, Robert Palmer, Cher, Kate Bush, Elvis Costello, Courtney Pine, Issy Van Randwyck, Lisa Stansfield și Carly Simon, care au oferit interpretări ale celebrelor cântece gershwin-ene însoțite de solourile lui Adler.
