Ora de muzică 2 – Din lyric-a literară
De ajuns cu vorbele. Altora.
Am strâns tot ce a fost publicat pe internet. Ce-a fost în jurnale, probabil se încadrează în aceeași tematică, a neîncrederii, a surprinderii, a refuzului existenței unei experiențe muzicale și altfel decât…. Deși sunt cu milioanele diversele puneri la comun. Mai reușite, fabuloase, mai puțin reușite, rateuri totale, numai lor li s-a pus pumnu-n gură și aproape că li s-a interzis – așa păreau de bastarzi – să aibă a face vreunul cu altul.
Să trecem la materia… secundă a albumului 44/876. Versul. Prima „poemă” a materialului discografic se „închină” reuniunii de coduri „arogate” țărilor de baștină. Îngânată de trei soliști, a căror „slovă” muzicală încă n-o voi încerca.
N-o să mă sfiesc de răspunsul la o întrebare care mi-a bântuit acum vreo două săptămâni mintea, n-o să dezvălui nici chestiunea pe șleau cum a fost intonată, ci doar „marea dezvăluire”: nu știu limba engleză. Și, deși am trecut-o la „unsolved for ever”, am să decriptez „cuceasca” Marii Britanii fără translarea în română.
Melodia 44/876 îmi permite să culeg înțelesurile fără mare efort, cu toate preschimbările oferite de Shaggy încă de la prima silabă. Cum tuturor raperilor le stă în fire, cum și cucii-și strigă numele și fac prezentările pentru auditoriu, la fel procedează și el. „Direct din Londra, din resturile de strânsură, prăjitură ragga îi vom spune, stil cu stil, patern cu patern, Didi Donia – yeh, yeh, yeh, yeh -, Shaggy și Sting într-o combinație// trezirea în razele soarelui dimineții, ce sentiment plăcut, aud păsările cântând într-un lămâi, am primit un telefon de la englezoi, i-am zis că vreau să încercăm un vibe, să lase viața rece și să trăiască ceva din viața de pe insulă.” Jamaica, desigur. Un mini refren: „44 la 876, la numai un cent te poți conecta oricând, 44 la 876, sună linia aeriană, zboară oricând.”. Și-aici intervine Sting. Sincer și simplu. „Caut să-mi eliberez mintea și să trăiesc fără stres,/ Dar politica acestei țări ajunge la mine./ Am un vis că înot în insula Caraibe/ Și apoi prietenul meu Shaggy spune.”. Pasă deci. Scurt, scurt, acesta îl îndeamnă „Vino să petreci ceva timp cu familia.”. Sting continuă să dezvăluie impresiile din vis, cum aude cântându-se pe străzi raggae cu basul la maxim la toate frecvențele. Mă repauzez o clipită. Româna știută de mine o ia așa cum engleza o expune, însă frecvență înseamnă înălțime, iar înălțimile muzicale se încadrează în cele trei mari grupe: joase, medii, înalte. Prin urmare, basul exacerbat în spectrul de peste 3000 hz este supus imposibilității. Poate doar în zona de până la maxim câteva sute de hertzi. Revenind la text, basul are rolul de a produce acea vibrație pozitivă ce îi mișcă sufletul și-l îndeamnă să viseze la nația caraibeană. Cei doi muzicieni nu sunt totuși doi flăcăi care la vârsta înaintaților ani ai maturității, unul mai înaintat ca altul, nu sunt nici două vedete cărora le repugnă colaboratorii. De aceea au parte de vocea și textul Aidoniei. O trecere prin aceleași numere prefix, o întoarcere alor prin numele celor două capitale, un bun venit urat lui „di UK man” pe nisipul Jamrock-ului, o mică descriere a atmosferei de vacanță – același nisip cald sub pașii unei fete drăguțe; probabil în costum de baie, cu părul răsfirat de briză – și o invitație la destindere și pace, datorată prefixului insular, 876, la o minte aflată în largul ei. Din nou o trecere către pop-starul britanic, introdus în atmosfera Kinstone-iană de muzica locală, vânat mental de Marley, de cuvintele de spirit ale cântecelor lui ce se identifică fără dubiu cu națiunea jamaicană. Shaggy… cu aceleași oficii de gazdă…. Și-am și ascultat. Într-adevăr, se putea și altfel….
