Zangănele LXXXIX
Până și apa e udă. Înșelător de revigorantă pe o astfel de zi. La fel de udă ca și transpirația care mă acoperă adunată de prin toți porii.
Caniculă n-a mai fost de o mie de ani. A fost, dar parcă nu așa. O parte ar da vina pe dumnezeu, vreo câțiva mai potoliți ar aștepta calmi trecerea punctului de fierbere al termometrului și unii mai savanți și-ar reitera teoriile încălzirii globale pe deasupra credinței în ale științei. Apă pentru apă. Baie pentru baie. Exact ca ochi pentru ochi. Degeaba. Mustoasa piele dă pe dinafară aceleași broboane unsuroase de transpirație împingând la disconfort total. Adios amor, adios tandrețuri, welcome singurătate. Născut pentru solitudine. Pe asemenea vremuri de dogoare exorbitantă nici musca nu zboară agale ci se năpustește asupra aerului sufocant kamikaze. Din vrii și lupinguri nu te scoate, în viteza ei 3 mach abia dacă-i găsești un punct azimutal, cel pe care să te sprijini pentru a găsi o intersecție cu palma nimicitoare. Soluția însă e simplă și conformă cu îndreptarul celor zece porunci. Dezideratul să nu ucizi este ușor de atins cu o alungare spre cele ieșiri, spre cele uși și geamuri închise în urmă și deschise după o nouă rundă de uz a muscătoarei. Merge cu orice, vânt de exil să facă.
În astfel de timpuri mințile toate se încețoșează, se aprind dintr-o singură rază de soare care pune arțag peste tot ce fusese omenesc până la ea. Pe o vreme ca aceasta un somn chiar mai puțin bun te așează în matca proprie și revolta din tine scade până la stingere. În astfel de zile supraviețuiesc nu numai torționarii ci și actorii emeriți. Cele două leaturi și-au jucat rolurile cât au putut ele de bine. Nu poți să dai cu biciul și să arăți cât de zmeu ești tot timpul, există o perioadă de relaxare pentru contrabalansarea exaltării care te-a împins la ieșirea din pepeni de dragul ochilor care te privesc și aplauzelor pentru comportament meritoriu. La fel de uitată, doamna Carmen Stănescu, o expertă în exultări puse în scenă în regie proprie, cum rar se mai încumetă cineva în cinematografia și teatrul românesc, este un bun exemplu că bune sau rele, de mână de om, toate sunt efemere.
Va veni o eră a echilibrului. Vâltoarea cotidiană va încetini și creierele vor pune o pauză peste frământarea omenească de mai repede și nu neapărat de mai bine. Excesele actuale vor fi înlocuite de lene totală, de relaxare intelectuală, inevitabila întoarcere la natură va transforma ireversibil pentru o perioadă pe hipsteri în oameni ai pădurii, fiii și fiicele lui Jobs și Gates în mormoni și pe descendenții lui A. Năstase, Ponta și Iohannis în momârlani. Unii văd lucrul ăsta clar și înadins se pregătesc pentru ziua pământului ce va veni, dar să-l văd eu pe ăla care-ar mai scoate fundul afară pentru fiziologice necesități când știe ce înseamnă binecuvântarea tronului de WC al cărui capac cald, moale, este o binecuvântare pentru un dos de veac 21.
