Căruța cu virguleEditorial

Căruța cu virgule – Al cincilea val

Plaja geme de lume. Puținii curajoși intră perechi-perechi, ținându-se de mână, sau câte unul, în marea agitată, deși steagul roșu flutură de azi dimineață. Intră încet în mare până la brâu, udându-și tacticos brațele, burta sau sânii, ieșind apoi satisfăcuți și cu vezica golită…
E aproape vremea prânzului și prevăzătorii își strâng cearceafurile ca să ajungă cât mai aproape la coada de la autoservire.
– Auzi? Strânge-ți și tu mai repede alea și hai să mergem, că iar stăm două ore, ca ieri, la coadă!
– Ei, hai, că n-au fost două ore! Prea exagerezi și tu!…
– Mami, mami, de ce nu mai stăăăm?
– Nu mai stăm, mami, că mergem să mâncăăăm! Ție nu ți-e foame?
– Nuuu! Eu vreau să mai staaau la plajăăă!
– Mă, tu n-auzi că mergem să mâncăm?! Ia să-ți cari tu singurel și colacu` și piscinuța… și găletușele… și mingea… Că n-o să ți le car tot io, da? Și să vezi tu atunci ce foame o să-ți fie!
– Aaaa…hahahaaaa… Da` de ce rebuie să le car io pe toateee? Hahahaaaa! Că nu mai pot să stau pe Insta… Heaaa.. heaaa!…
– Hai, dragă, ia alea ale copilului și nu mai face pe nebunu`! Am venit să ne relaxăm, nu să ne enervăm toată ziua!
– Da` de ce nu le cari tu, mă rog, dacă ții așa de mult la fii-tu?!
– Da?! Și geanta cu loțiuni de plajă. cu creme autobronzante, cu… toate alea, cine-o cară? Tata, din groapă?! După ce că ai turnat toată ziua la bere-n tine, nici atâta lucru nu vrei să faci!…
– Păi, n-ai zis că am venit să ne relaxăm?!
– Hai, lasă discuțiile și mișcă-ți fizicu`, că iar ni se-ntind urechile până mâncăm!
– Mda! Atâta știi să zici! Nici aicea nu poți să te abții să dai ordine!.. Da` gata! Nu mai merge! Fac ce vreu io de-acuma!… Așa, ca să știi!
– Hahaha! Oooo, iote-te la el, Războinicu` luminii! Războinicu` infinitului! Iron Man-u`… sufletului! Păi, nu vine ea noaptea aia, mă, puișor?! Ce-o să mai dormi tu în altă galaxie!… Da, da!
– Mami, mami, da` de ce o să doarmă tati în altă galaxie? Asta nu mai e bună?
– Nu, mă, nu mai e bună! Că s-a tot mărit! Hă! Hă!
– Nu ți-ar fi rușine obrazului, să zici așa ceva de față cu copilu`!
– Hai, lasă, că nu știe el de-astea!
– Tati, tati, înseamnă că mami e o galaxie mare? Adică e grasă?
– Aoleu! Șșșșt! Mă, puiule, vorbește mai încet, că te-aude toată plaja! Na, ziceai că nu știe copilu`!
– Lasă să știe! Și să-nțeleagă! Că, poate i-o folosi-n veață!… Pfoooai de… capu` meu! Ce coadă-i aiceeeaaa! Nevastă, ce facem?
– Da?! Acuma mă-ntrebi ce facem, mă, Gardianu` galaxiei?! Nu știu ce faci tu, da` io nu stau la coada asta! Bagă-te și tu-n față! Descurcă-te, că de-aia ești capu` familiei!…
– Da, daaa, tati! Tati e cel mai taree! Yeeei!… Bagă-te-n față!… Bagă-te-n față!… Nu sta la coadă!… mnie-mne-ne-ne-neee!
– Alo, domnu`! Păi, ce faceți?! Coada e după colț! Haideți, vă rog, că și noi stăm deja de o oră, da?!
– Aaa, nuu! Că vreau doar să-ntreb ceva!… Auzi? Vrei ceafă cu cartofi prăjiți sau cu cartofi natur?
– Știi că-mi place natur! Da` să fie românești!
– Mami, mami! Mie-mi vine să fac pipi!
– Vaaai de capu` meu! Alta acuma! Păi, n-ai făcut, mă, în apă, cum ți-am zis?!
– Nu, că nu mi-a venit!
– Daaa, și ți-a venit tocmai acuma! Tu știi cât e taxa la veceu? Un leu! Să dau io un leu, când puteai să faci gratis! De câte ori ne-ai văzut pe noi că ne-am dus la veceu, ai? Zi, mă! Copchil tâmpit!…
– Gataaa! Ia uite cum s-a descurcat Războinicu` luminii! Păi, ce?! Stăteam io la coada aia, cu toți fraierii ăia?! Hă, hă!
– Ăsta micu` cică vrea la baie!-
– Acuma?! Las-o dracu`, mă copchile! Cât ai stat în apă, ce-ai făcut?
– Aaaahaaa! Fac pe mineee!
– Mă, io de-aci nu mă ridic, că-mi ia altu` locu`! Du-te colo, după colț și fă!
– Aaaahaaa! Da` dacă mă vede cinevaaa? Aaaahaa! Hai cu minee!
– Mă, du-te, că nu te vede nimenea! Sunt io aci! Auzi, dacă nu ne săturăm, mai luăm câte-o porție?
– Mhm… Damff să mffie tot ca ăștia, că… emmfff… buni! Mfff… mff!
– Gata, tati! Am fost! Am făcut și caca!
– Bravo, mă! Ai văzut?! Ți-a zis cineva ceva?
– M-a văzut o tanti și mi-a zis să-mi fie rușine, că sunt mare și…!
– Las-o, mă, dracu` p-aia! Tu ce i-ai zis? Sau ai tăcut ca prostu`?
– Nuuu! I-am zis: ,,Du-te, fă, dracu` de babă!”
– Bravo! Așa, mă! Nu fi prost, să te lași la alții! Pentru asta îți mai iau o-nghețată de-aia mare!
– Până la-nghețată, ia mai adu tu niște bere, că mi-e sete! Hai, și p-ormă să mergem, să dormim oleacă, că am obosit!
– Gataaa! Vine băiatuuu`!… Nu, nu, că vreau doar să-ntreb ceva!… Păpușa, îmi mai dai și mie patru bericioaice?…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share