EditorialZăngănele

Zăngănele LXXXIV

image

 

 

Dacă ai fi avut curiozitatea de-a așeza indivizi unul lângă altul, ai fi fost uimit că descoperi în cei din generația noastră asemănări izbitoare.
E o genă aparte ce dă chip și conformație fizică celor de-o seamă. Rar se găsește câte unul mai cu ,,moț” decât ai lui și este privit cu ochi beliți și invective dintre cele mai diverse. De aceea, tuturor celor de azi, nu le-aș cere să-și lase părul mai ceva decât al meu, dar nici tunsori fistichii nu m-aș încumeta să le recomand la coafare. De bine, de rău, m-a înzestrat natura cu o bogăție capilară deosebită și n-aș da-o pe nici o creastă sau altă invenție frizerească contemporană.
Mă tot uit, pentru că n-am încotro folosind rețeaua media, și nu-mi vine a crede. Șapte ,,magnifici”, toți trași pe același tipar. Îmbrăcămintea n-o pun la socoteală, oricum provine din același rai al lucrurilor în serie, dar și fețele? Să juri că-s frați, toți fii ai unui frustrat pe teme hormonale, proveniți din ramura celor ce s-ar putea converti pentru o sentință mai ușoară la…. Sofisticata limbă română are și pentru acest termen, cel pus după puncte, puncte, încă un înțeles, dar firesc pentru un astfel de personaj, caracterizant până la confundare cu descrierea ce urmează: om urât, slut, pocitanie, arătare. Nu vreau să mă arăt inuman cu victima celor șapte violatori, căci despre vasluienii aceia vorbim, dar atât cât mă duce pe mine capul, n-am reușit nici până astăzi să înțeleg nebunia asta de a te lăsa târâtă nu de unul, ci de ,,n” indivizi clocotind de dragoste cât pentru o erecție și o ejaculare fugară.
Din viteza mașinii, vara a scos la ,,vânzare” surplusuri de carne femeiască pe taraba camionagiilor nespălați și inculți. Marfă proastă, căci oricât de indiferent ai fi, nu poți să nu remarci soiul și calitatea îndoielnică a unui ,,de gustibus” cu iz de șatră. Se produc sentimente contrare după fiecare astfel de expoziție furată din goana marginii de drum, tinzi să ți se facă milă pornind cu divagația mentală de la chipul mai puțin fericit, culoarea maro-vineție și știința ta despre sărăcia universală țigănească pe deoparte, și-ai înfiera precum inchiziția această inseminare insalubră, nefirească între indivizi extrași la loteria hazardului șoselei pe de altă parte. Tratând subiectul de început, îmi pot închipui lesne cum s-a putut produce o astfel de ,,tragedie” și am două ipoteze: ori victima făcea parte din categoria celor pentru care raportul de natură sexuală nu era unul străin, și pe șanțul sătesc deseori în ultimii treizeci de ani se consumă prima deflorare și viața de familie bigamă, ori era nevinovată până în pânzele albe și-a avut ghinionul de-a întâlni nenorocirea în cale. Lasând la o parte lichelele cu fețe trase la indigo din seminția primului cioban dac, mă întreb totuși un lucru: de ce nu este discutată calitatea de fecioară, cum de a ajuns acasă și nu la postul de poliție după ,,masacrarea” organelor genitale, cum de nu a invocat perversiunea sexuală ca pe ceva ieșit din comun și pe baza ei să-și fi fondat întreaga apărare măcar?
Pentru grozăvia de-a se arăta cocoși în grup, sincer le-aș tăia bărbația și-aș da-o la gâște, de viitori astfel de părinți nu duce lipsă țara, se vede unde a condus ,,curajul” rural și exemplul lui nemijlocit și nu are nevoie poporul ăsta de încă o multiplicare divină. O spun ca unul care fără să vrea, o foarte scurtă perioadă, a încercat să conviețuiască în locurile de unde se tot clamează în cântec că ,,vin domnii” și a constatat de fiecare dată că o astfel de indulgență este imposibilă. În privința fetei, antecedentul omoară argumentul. Nu te urci în mașină dacă nu te mănâncă și nu poți invoca puritatea atunci când îți permiți chiar și o banală hârjoană școlărească. Fetele mari știu cum să-și păzească singure virginitatea și sunt destule care trag disperate cu dinții de ea. Aviz amatoarelor.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share